Actualitate românească - Groază într-o familie din Argeș! Un tânăr de 21 ani și-a atacat propriii părinți

Poza pentru articolul Groază într-o familie din Argeș! Un tânăr de 21 ani și-a atacat propriii părinți
Foto descriptiv

Romania: Această știre națională sintetizează aspectele esențiale ale evenimentului.

Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.

În data de 8 mai a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au continuat cercetările în cazul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, ambele în condițiile violenței în familie.

Conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool

La data de 4 mai 2026, în jurul orei 22:00, polițiștii au intervenit în urma unui apel la 112, efectuat de o femeie de 43 de ani din comuna Priboieni, care a sesizat faptul că a fost amenințată cu acte de violență de către fiul său, în vârstă de 21 de ani, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul excesiv de alcool.

Tatăl ar fi fost lovit cu o piatră

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Călinești, care au stabilit că tânărul și-ar fi agresat tatăl, în vârstă de 48 de ani, lovindu-l cu o piatră în zona capului, și ar fi amenințat-o pe mama sa.

În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului, pentru o perioadă de 5 zile.

Arestat preventiv pentru 30 de zile

Astfel, în ziua de 8 mai a.c., tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de arestare preventivă.

În aceeași zi Judecătoria Topoloveni a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile a tânărului, acesta fiind încarcerat.

Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea unității de parchet, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.

Poza pentru articolul Groază într-o familie din Argeș! Un tânăr de 21 ani și-a atacat propriii părinți

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche