Diverse: Lucrurile interesante explicate mai jos au aplicație practică.
Pe scurt: Subiectul prezentat cu nuanțe și implicații relevante.
În luna în care românii vechi credeau cu tărie că raiul coboară pe pământ - florar, mai adică -, cele mai noi cărți vin să ni se deschidă în inimă și în minte. Țineți-le aproape, vă vor încânta!
1. Prezentul din trecut
Autor: Ovidiu Pecican
Descoperiți și alte știri legate de Diverse și Carte.
Editura: Corint, 2026
Secolul al XIX-lea este socotit din 1821 până în 1918, fiind epoca în care națiunea română s-a coagulat și a ajuns la conștiință deplină de sine, afirmându-și prima oară în istorie statalitatea unificată, modernă și, totodată, deplină, independența de stat, opțiunea pentru organizarea monarhică și capacitatea de a genera o prosperitate relativă și o cultură națională de înalt nivel. Acest secol este considerat al Națiunii Române, neegalat nici de secolul care a urmat, nici de cele dinainte. A fost marcat, printre altele, de unii dintre cei mai străluciți oameni politici români (Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Ion C. Brătianu ș.a.), de cea mai longevivă domnie – a lui Carol I (1866 - 1914) – și de cei mai mari autori ai literaturii române (Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici ș.a.). Tot în secolul al XIX-lea s-au afirmat în viața publică femei fără a căror participare la evenimentele cruciale ale timpului este greu de crezut că s-ar fi realizat (Ana Ipătescu în Bucureștii anului 1848, Ecaterina Conachi, căsătorită Vogoride, în 1858, Elena Cuza, în perioada de după Unirea Principatelor ș.a.). Femeile din rândul familiilor boierești au fost în acele timpuri, la rândul lor, un factor activ de racordare la Europa occidentală, imprimând educației copiilor un nou spirit. Aceasta s-a făcut prin importul de mode vestimentare și comportamentale, dar și idei și valori culturale, contribuind decisiv la turnura civilizațională românească în decurs de numai câteva decenii.
2. Miezul nopții
Autor: Matt Haig
Editura: Nemira, 2026
Traducere: Andreea Iancu
Când viața îți trece prin fața ochilor, în ce punct al ei decizi să te oprești? Nimeni nu poate schimba trecutul, dar Trenul de la miezul nopții te poate duce acolo. Îți oferă șansa de a retrăi momentele cele mai importante din viața ta. De a revedea ce fel de om ai fost cu adevărat.
Wilbur și-a petrecut cele mai frumoase zile alături de Maggie, iubirea vieții lui. În luna de miere petrecută la Veneția. Înainte să strice totul. Abia acum își dă seama cât de tare și-ar dori să poată schimba trecutul, indiferent care ar fi prețul pe care ar trebui să-l plătească... O poveste de dragoste magică, despre călătorii în timp, desprinsă din universul Bibliotecii de la miezul nopții.
3. Tronul de aur
Autor: Christopher de Bellaigue
Editura: Litera, 2026
Traducere: Georgiana Bărbulescu
Istanbul, 1538. Cel mai mare dintre sultanii otomani se află la apogeul puterii mondiale, în timp ce familia și viitorul său sunt la mila propriilor legi dinastice: oricare dintre cei cinci fii ai săi îi va succeda va trebui, în cele din urmă, să-i ucidă pe ceilalți. În aceste condiții, de ce să nu furi startul? În următorii 15 ani, în timp ce Suleyman Magnificul și teribilul său căpitan pirat Barbarossa înfruntă dușmanii imperiali din două emisfere, blestemul otomanilor, care se împlinește de la sine, capătă un avânt de neoprit. De la rugurile în flăcări din Paris la munții biciuiți de ploaie din Transilvania, de la Buda la Basra, din Crimeea la coasta Indiei, Tronul de aur este o reconstituire intens captivantă, dar în întregime istorică, a vieții și a lumii celui mai temut și mai puternic om al secolului al XVI-lea, dezvăluind prețul succesiunii și costul teribil al succesului.
4. Constituția libertății
Autor: F.A. Hayek
Editura: Polirom, 2026
Traducere: Lucian Dîrdală
Lectura Constituţiei libertăţii este astăzi o experienţă intelectuală la fel de captivantă ca în 1960, anul în care a fost publicat prima dată volumul, sau ca în 1990, când viziunea lui F.A. Hayek părea a fi una dintre marile surse de inspiraţie ale ordinii postcomuniste. Vechile adevăruri, ne aminteşte autorul, trebuie reafirmate mereu pentru a fi înţelese de noile generaţii. Tocmai de aceea pledoaria sa pentru libertate ca izvor al marilor realizări ale omenirii nu şi-a pierdut actualitatea: ea poate să-l convingă şi să-l inspire şi pe cititorul erei digitale. Pentru Hayek, libertatea – înţeleasă ca absenţă a coerciţiei arbitrare exercitate de alţi oameni – reprezintă temelia progresului civilizaţiei. Ea se sprijină pe un ansamblu de instituţii formate lent şi inegal de-a lungul timpului, dar care s-au dovedit a fi capabile să limiteze slăbiciunile oamenilor şi să le valorifice virtuţile. Menţinerea acestei ordini depinde însă de o cultură politică favorabilă, de cetăţeni capabili să reziste atât asalturilor adversarilor declaraţi ai libertăţii, cât şi intervenţiilor bine intenţionate, dar adesea nocive ale statului. Astfel de ingerinţe sunt, prin natura lor, coercitive – iar tentaţiile de a le accepta sunt astăzi la fel de puternice ca în urmă cu şase sau şapte decenii.
Economist laureat al Premiului Nobel, autor al unor studii de filosofia ştiinţei şi filosofie politică, F.A. Hayek a fost una dintre vocile cele mai influente care ne-au avertizat că o civilizaţie liberă trebuie apărată, oferindu-ne repere intelectuale ale defensivei.
5. Neumanna
Autor: Cristian Tudor Popescu
Editura: Polirom, 2026
Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Volumul Neumanna. În gură de șarpe ar putea fi așezat sub semnul speculației continue, al unui prezent care nu oferă decât ipoteze de lucru asupra viitorului. Și totuși, istoria umanității, cu toate bunele ei intenții, în toate sferele, fie că e vorba de științe sau de religie, de drepturile omului sau de tehnologie, ne-a pus și la grele încercări, venind ulterior cu o îndreptare. Cu bine-cunoscutul său stil direct și incisiv, Cristian Tudor Popescu ne oferă o carte alcătuită dintr-o sumă de texte care conturează imaginea lumii contemporane și a mecanismelor care o guvernează.
6. Sunt fană
Autoare: Sheena Patel
Editura: Polirom, 2026
Traducere: Ioana-Miruna Voiculescu
Sunt fană este deopotrivă povestea şi depoziţia unei naratoare anonime, prinsă într-o relaţie romantică ce pare profund inegală. Cu o privire lucidă şi nemiloasă, Sheena Patel face conexiuni surprinzătoare între luptele de putere ce stau la baza relaţiilor umane şi cele din lumea largă, oferind o critică necruţătoare a reţelelor sociale, a accesului în rândul privilegiaţilor şi a sistemelor patriarhale. În această carte memorabilă, Patel se impune ca o voce nouă, dinamică şi incisivă a literaturii contemporane, capabilă să pună în mişcare în sufletul cititorilor un adevărat carusel de emoţii. Sex, brutalitate, politică, muncă, artă, tandreţe, umor – Sheena Patel scrie despre toate şi o face cu o forţă literară uluitoare.
7. Teroriștii din 1989
Autor: Cătălin Ranco Pițu
Editura: Litera, 2026
„Analiza propusă de Cătălin Ranco Pițu în paginile volumului Teroriștii din decembrie 1989. Mituri și manipulări destructurează argumentat, pe baza documentelor din Dosarul Revoluției, miturile legate de fenomenul terorist și diversiunea creată în zilele revoluției. Totodată, autorul relevă maniera în care o serie de studii și volume intens mediatizate în ultimii ani falsifică adevărul, inoculând opiniei publice o serie de ipoteze mistificatoare. Prin lecturarea acestei cărți, cititorul va înțelege motivația și mecanismele utilizate de către vectorii de opinie aflați în spatele narațiunilor abil construite pentru a induce în eroare publicul nedocumentat. În contrapondere, Cătălin Ranco Pițu oferă o serie de explicații solid documentate, analizând episoade controversate din derularea evenimentelor din decembrie 1989.” Dr. Adrian Boda, istoric Institutul de Istorie Orală, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.
8. Psihiatra
Autoare: Emma Curtis
Editura: Litera, 2026
Traducere: Iulia Dromereschi
Două familii. O minciună. Nicio iertare. În suburbiile înverzite, statutul e esențial, iar reputația înseamnă totul... Recent calificată ca medic psihiatru, doctorița Geddes își construiește cariera într-o clinică de prestigiu, când întâlnirea cu un tânăr pacient dificil și perfid amenință să-i dea în vileag cel mai întunecat secret. Lorna Chilcott este încântată că s-a împrietenit cu sofisticata Elise, de al cărei soț, fost solist al unei trupe de rock, Lorna a fost îndrăgostită în adolescență. Dar când fiica ei dispare, imediat după ce părăsește casa lui Elise, prietenia se transformă în discordie, iar acuzațiile zboară dintr-o parte în alta. O singură minciună leagă aceste evenimente traumatizante, iar impactul ei va fi fatal...
9. Buticul zilelor ploioase
Autor: You Yeong-Gwang
Editura: Alice Books, 2026
Traducere: Virgil-Mihai Țăru
Serin, o adolescentă aflată încă la liceu, locuiește cu mama ei într-un apartament mic și înghesuit, fără prea mari speranțe de a merge la facultate sau de a-și îndeplini vreodată visurile. Într-o zi, din întâmplare, află despre existența unui butic magic unde îți poți vinde nefericirea în schimbul vieții pe care ți-o dorești. Însă intrarea se face doar pe bază de invitație și exclusiv în timpul sezonului ploios. Fiind printre puținii care primesc o astfel de șansă, Serin are la dispoziție doar câteva zile ca să afle ce înseamnă, pentru ea, fericirea. În caz contrar, ar urma să rămână prinsă pe vecie în lumea din interiorul buticului, populată și condusă de ființe magice mai mult sau mai puțin ostile. Însoțită de Issha, o pisică ce-și poate schimba dimensiunea după bunul-plac, Serin descoperă pe pielea ei că nu e atât de ușor să afli ce te face cu adevărat fericit și că, până și în eventualitatea în care ți-ar fi oferită pe tavă, o viață aparent perfectă poate ascunde numeroase capcane.
You Yeong-Gwang, născut la Seongnam în 1984, e un adevărat fenomen literar în Coreea de Sud. Prima sa carte, Buticul zilelor ploioase, a fost scrisă în pauzele dintre comenzi, pe când era livrator de mâncare. După ce a fost refuzat de numeroase edituri, și-a publicat cartea grație popularității extraordinare de care a avut parte pe o platformă dedicată strângerilor de fonduri. Romanul său a avut rapid parte de succes pe plan internațional, fiind tradus în peste douăzeci de limbi.
![]()
![]()
![]()
![]()
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.