Analiză politică - Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”

România a rămas fără guvern și se îndreaptă implacabil pe urmele Greciei, avertizează economistul Radu Nechita. În timp ce președintele Nicușor Dan încearcă cu disperare să formeze un guvern, politicienii rămân prinși într-o încleștare a orgoliilor, iar asta duce țara spre prăpastie.

Economistul Radu Nechita de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca arată că România se expune unor riscuri uriașe din cauza indolenței politicienilor, iar lipsa reformelor ne expune și mai mult, mai ales că răbdarea Uniunii Europene - singura care ne mai finanțează și trece cu vederea derapajele economice și politice - este pe terminate.

Mai multe detalii și articole despre Politica, Guvern, Decizii publice, presedintele și stabil așteaptă aici.

Adevărul: România e fără guvern, se află în recesiune și are cel mai mare deficit, respectiv cea mai mare inflație din UE. Cum se face că nici măcar Ungaria fostă a lui Orban, Slovacia lui Fico și lui Babiš, nu au problemele pe care le are România?

Radu Nechita: Păi Ungaria a avut ceva probleme, pentru că Uniunea Europeană le-a blocat câteva miliarde de euro, iar acum noul premier încearcă să negocieze deblocarea banilor. Dar, într-adevăr, nimeni nu are deficitul și inflația României, pentru că nu au fost atât de iresponsabili ca ai noștri, despre ce povestim? Clasa noastră politică și alegătorii din România parcă fac o întrecere în care politicienii concurează cine promite politici mai demagogice, mai nesustenabile, mai păguboase pentru creșterea economică pe termen lung. Și între timp hăituiesc investitori.

Pe de altă parte, deși există atât de mult populism în toate partidele, suntem cei mai săraci din Uniunea Europeană. De ce?

Pentru că în România productivitatea este mai mică decât în alte părți. Discutăm de productivitatea împărțită la toată populația. Avem cel mai redus grad de ocupare și de activitate. Sunt oameni care ar putea să lucreze, dar nu apar nicăieri în evidențe. Forța de muncă de la 15 sau până la 65 de ani. Oamenii se ocupă cu altceva decât cu munca productivă cel puțin înregistrată în statistici.

Milioane de români, ca în Dosarele X

Contează și faptul că avem milioane de români plecați în afara țării?

Sunt o mulțime de oameni care nu sunt nicăieri, de fapt. La școală nu sunt, că nu apar în statistici pe la unitățile de învățământ. Nu sunt nici pe piața muncii, nu sunt nici șomeri. O parte bună a populație pur și simplu nu știm unde este. Dar oamenii aceia trăiesc, însă este greu de înțeles unde și cum. Dacă numărăm strict oamenii care figurează drept contribuabili în sectorul privat, sunt vreo 3-4 trei milioane români. Cu 1,5 milioane de bugetari. Plus copii, plus pensionari, plus... Deci situația - din punct de vedere demografic, din punct de vedere economic - este foarte îngrijorătoare. Și avem o licitație de politici demagogice care vorbesc mai mult de creșteri de alocații, și pensii, și pensionări anticipate, și tot felul de sinecuri, subvenții pentru găuri negre - în loc să vorbim de privatizarea lor. Ne trebuie sute de studii de fezabilitate, în loc să închidem găurile negre. În loc să generăm un mediu favorabil pentru investitori, ne întrecem în a pune fel de fel de taxe și impozite. Și vorbim non stop despre austeritate, dar cheltuielile publice ale statului român sunt duble în euro față de cum erau acum șase sau șapte ani. De fapt, statul român nu cunoaște austeritate.

Pe urmele Greciei

Ne afundăm în prăpastie? Ajungem unde a fost Grecia, aproape de dezastru?

Ne ambiționăm să facem aceleași greșeli ca grecii, refuzând să învățăm de la ei. S-au mai strâns niște șuruburi pe ici pe colo, se mai eficientizează niște lucruri, dar viteza este prea mică. Se apropie momentul în care răbdarea Uniunii Europene se termină - pentru că noi suntem la peste dublul deficitului maxim bugetar admis de tratatele europene, am reușit să-i convingem că ne vom strădui, iar ei au închis ochii. Dar în momentul în care vor vedea exact aceleași politici care ne-au adus la acest deficit abisal, ei vor zice: „Stop“. Iar UE a fost foarte îngăduitoare cu noi, a aplicat proceduri de sancționare mai flexibile decât a fost cazul.

Vă așteptați ca Bruxelles-ul să treacă efectiv la sancțiuni împotriva României?

La un moment dat această regulă, pentru a avea cât de cât o credibilitate, va trebui aplicată, enforced. Iar partea proastă este că România este un foarte bun candidat. Cel mai bun. Că n-o să vii să o aplici la unul care are deficit de 3,1% într-un an. Dar cineva care a avut deficit de 9, către 10% din PIB, atenție, care de-abia au reușit să reducă la 7% sau încă ne mai gândim dacă reducem la 7% sau nu, și care în loc să continue pe traiectoria asta sau chiar să o accelereze, o pune pe pauză, este un foarte bun candidat care și-o cere. Realist, noi ne cerem practic sancțiunea sau sancțiunile.

Ce se ascunde în spatele noului buget istoric al UE. Avertisment: taxele noastre ar putea merge doar pe dobânzi

Ce sancțiuni de așteaptă

Ce ar înseamnă pentru România această sancțiune?

Înseamnă că ne putem trezi fie cu drept de vot suspendat, fie cu fonduri europene stopate. Sau cu amândouă.

Deci riscul e mai mare ca oricând, inclusiv în ce privește leul?

Păi da, există un risc major. Iar cei care acum schimbă lei pe euro, anticipează un astfel de risc. De aia cursul a ajuns unde a ajuns, în ciuda intervențiilor probabile ale Băncii Naționale, care nu ar fi trebuit să aibă loc.

Asta înseamnă că leul nu trebuia protejat, că BNR ar fi trebuit să-l lase să se devalorizeze și mai mult?

Da, pentru că prin aceste intervenții, vânzând euro ca să stabilizezi cursul, practic ascunzi electoratului consecințele deciziei politice de azi-dimineață. Iar eu cred că dacă nu intervenea Banca Națională, deteriorarea cursului, deprecierea leului, ar fi fost mai mare.

OK, vorbim despre probleme, sau despre unele dintre problemele economiei românești, dar care ar fi soluțiile ca să evităm acest dezastru?

Soluțiile sunt controlul cheltuielilor publice, aducerea lor la un nivel sustenabil, la un nivel decent. Cu asta aș începe concluziile. Redus numărul, dar redus pe bune numărul de angajați la stat — redus privilegiile, redus cheltuielile. Și trecerea la reforma administrativă. Și neapărat de închis găurile negre, guvernanță corporativă, de privatizat inclusiv întreprinderile de stat parțial. Deci o privatizare parțială inclusiv a firmelor de stat care au o rentabilitate doar atât cât să fie acolo, să nu bată la ochi.

Dezastrul bate la ușă

Ce ne așteaptă dacă vom continua să ezităm sau să mimăm ca și până acum reformele?

Dacă nu facem acest lucru, toată această rețea extractivă — care vedeți cât de tare se zvârcolește, ce eficientă este în a-i da jos pe cei care îi amenință privilegiile — această rețea extractivă nu va ceda și va perpetua un sistem care amenință viitorul nostru, al copiilor noștri, ne amenință, ne pune pe hold, ne pune pe așteptare prosperitatea. Și nu îi interesează de consecințe. Preferă să piardă România miliarde, zeci de miliarde, decât să își vadă salariul redus sau sinecurile. Că ne întrebăm pentru ce primesc banii ăia mulți dintre ei și de ce refuză cu îndrârjire să își reducă salariile nemeritate.

Din ce vedeți acum, o țară fără guvern sau cu guvern minoritar, poate, pe viitor, putem să mai evităm dezastrul?

Eu nu văd, nu mai văd cum în afară de soluția reformei. Iar acum eu nu văd ce măsuri vor lua care să meargă în continuarea acestei reforme. Adică dintre măsurile necesare, nu cred că vor mai fi luate, chiar nu văd cine să le ia. Asta înseamnă perpetuarea sinecurilor, perpetuarea găurilor negre, perpetuarea sistemului cu multele sale forme de ineficiență și eventual cosmetizarea unor „vor face că vor face”. Toate jaloanele care condiționează accesul la niște bani în condiții acceptabile vor fi amânate, vor fi torpilate, vor fi neîndeplinite, deci banii nu vor veni. Și nu îi interesează. Pentru că sunt bani, mulți dintre ei, pe care nu îi pot deturna la fel de ușor ca și bugetul de stat.

Planul cu care România poate da șah mat Rusiei. General NATO: „Am făcut mult mai multe pentru SUA ca alții”

Și atunci pentru ei e o bătaie de cap să vină niște bani care sunt cheltuiți sub lupă și care au un impact, pentru că asta dă un termen de comparație cu modul în care se cheltuiesc banii cheltuiți opac și deranjați. Deci, practic, suntem cam terminați. Încă nu știm ce urmează, vedem ce se întâmplă. Dar amenințarea este mai mare ca oricând.

Ați lua în calcul scenariul de refacere a Coaliției de guvernare care să realizeze reforma?

Nu, nu mă pot pronunța aici. Nu știu ce se poate întâmpla. Politicienii români ne-au obișnuit că nu există nimic, niciun element rațional pe care ei să îl respingă dacă cumva lor li se pare că pot câștiga din chestia asta. Deci eu nu exclud nici cele mai prăpăstioase politici. Nu am motive să sper la politici de mai mare înțelepciune pentru că dacă exista înțelepciune ieri sau azi-dimineață sau săptămâna trecută sau luna trecută, măsurile respective ar fi fost transpuse în practică. Riscul este să plece investitorii, să fugă din țară capitalul, să nu mai vină altul, să se amâne investiții, să se prefere alte țări decât investiții în România și să se închidă robinetul — sau măcar temporar, robinetul fondurilor europene. Noi acum avem niște oportunități să accesăm niște bani, să îi valorificăm într-un mod aproape inteligent. Ne expunem, avem o criză provocată artificial pentru că rețeaua extractivă s-a simțit amenințată. Nici nu știu cât de amenințată era în realitate de Bolojan, dar s-a simțit amenințată și a reacționat ca atare. Este o rețea transpartinică, nu e doar dintr-un partid sau altul, și este foarte greu de dislocat. Și va fi greu de dislocat dacă electoratul nu se trezește și nu pune mâna pe o carte de economie să înțeleagă ce se întâmplă. Deci, noi putem să mai sperăm, speranța moare ultima.