Breaking România - ANPIS începe plata alocațiilor și indemnizațiilor pentru copii. Ce trebuie să știe părinții

Poza pentru articolul ANPIS începe plata alocațiilor și indemnizațiilor pentru copii. Ce trebuie să știe părinții

Romania: Dezvoltările din România câștigă sens prin nuanțele prezentate în continuare.

Rezumat: Evoluțiile din țară și consecințele pentru cetățeni.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), prin agenţiile teritoriale, începe din 8 mai plata pe card a alocaţiei de stat pentru copii, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a stimulentului de inserţie.

Potrivit unui comunicat transmis de instituţie, beneficiarii care au optat pentru plata prin mandat poştal vor primi sumele după data de 10 mai 2026.

Alocaţia de stat pentru copii este acordată în baza Legii nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În prezent, cuantumul alocaţiei este de 719 lei lunar pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap. Pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, alocaţia este de 292 lei lunar.

De asemenea, tinerii cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar pot beneficia de acest sprijin până la vârsta de 26 de ani.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului este acordată până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi. Aceasta reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului. Valoarea minimă a indemnizaţiei este de 1.651 lei pe lună, iar cea maximă ajunge la 8.500 lei lunar.

În ceea ce priveşte stimulentul de inserţie, acesta este acordat părinţilor care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului. Părinţii care se întorc la muncă înainte ca minorul să împlinească 6 luni primesc 1.500 lei lunar până la vârsta de 2 ani a copilului, iar ulterior suma scade la 650 lei lunar până la împlinirea vârstei de 3 ani.

Pentru părinţii copiilor cu dizabilităţi, stimulentul de inserţie este de 1.500 lei lunar dacă revin în activitate înainte ca minorul să împlinească vârsta de un an. Acest sprijin se acordă până la vârsta de 3 ani a copilului, după care cuantumul scade la 650 lei lunar până la împlinirea vârstei de 4 ani.

Citește și: Enola Day – Fără subiect și pe lângă obiect, despre intrarea lui Bolojan în istorie

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche