Ce înseamnă pentru România - Nicușor Dan despre criticile la adresa Europei: „Europa este un organism viu cu dezbateri puternice la care societatea românească nu este conectată”

Poza pentru articolul Nicușor Dan despre criticile la adresa Europei: „Europa este un organism viu cu dezbateri puternice la care societatea românească nu este conectată”

Externe: Contextul global al știrii devine clar prin detaliile oferite mai jos.

Rezumat: Analiza știrii externe și posibilele evoluții.

Președintele României, Nicusor Dan, a declarat marți, după participarea la conferința internațională „Black Sea and Balkans Security Forum”, că în România lipsește o dezbatere reală despre Uniunea Europeană și despre marile teme europene.

Președintele a respins ideea că ar fi criticat Europa de Ziua Europei și a explicat că a încercat, de fapt, să stimuleze discuțiile publice despre direcția Uniunii Europene.

Întrebat despre afirmațiile făcute anterior, când a spus că una dintre greșelile Europei a fost faptul că a acționat ideologic, Nicușor Dan a spus că societatea românească nu este suficient conectată la dezbateri europene.

„Eu cred că pe multe subiecte dezbaterea în România nu există. Pe Ucraina, de exemplu. Toată lumea și-a spus deja opinia, toată lumea are, vorbesc de cetățenii români, are o opinie cu privire la Ucraina, nimeni nu mai spune nimic nou și nu cred că e corect. Același lucru despre Europa. Noi nu avem o dezbatere reală despre Europa”, a afirmat președintele.

El a spus că discursurile politicienilor au devenit previzibile și că publicul român nu participă cu adevărat la marile discuții care au loc la nivel european.

„Toată lumea are o opinie, orice politician știm deja dinainte ce o să spună când subiectul acesta apare. Foarte bine, publicul nostru este fericit, dar noi nu participăm, iar publicul român nu participă la dezbaterile reale”, a declarat Nicușor Dan.

„Ce am încercat eu să spun în acel discurs de Ziua Europei este că Europa este un organism viu cu dezbateri foarte puternice la care noi, societatea românească, nu este conectată”, a spus șeful statului.

El a precizat că nu a criticat Uniunea Europeană, ci doar a atras atenția asupra unor greșeli care sunt discutate chiar în interiorul instituțiilor europene.

„Nu am criticat. Dacă vă uitați la structura discursului, am spus, da, Europa a făcut greșeli, dar Europa este un organism viu, democratic, în care toate aceste lucruri se dezbat cu cărțile pe masă în mod direct”, a afirmat acesta.

Președintele a făcut referire și la discursul susținut recent de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spunând că inclusiv acolo au existat critici privind direcția Uniunii.

„Acele elemente de critică le găsiți, de exemplu, în discursul doamnei von der Leyen de acum o săptămână, de la Erevan. Deci, interesul meu a fost tocmai de a stimula dezbaterea, nu, vezi, doamne, să mă poziționez împotriva Europei”, a mai declarat el.

„Europa are nevoie de o piață unică mai integrată, de o piață a energiei mai integrată”, a spus președintele.

Întrebat ce politici europene consideră acesta că au fost abordate într-o manieră ideologică, șeful statului a răspuns că „abordarea pe mediu a fost mai mult ideologică decât pragmatică.”

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche