Ce trebuie să știi despre situația actuală - „Crâmpeie de vis”, expoziție de artă contemporană la Timișoara, între culoare, materie și emoție

Poza pentru articolul „Crâmpeie de vis”, expoziție de artă contemporană la Timișoara, între culoare, materie și emoție

Romania: Știrea de ultimă oră din țară necesită clarificări pentru o înțelegere completă.

Sinteză: Articolul detaliază un eveniment național recent și implicațiile sale.

Foto: Casa de Cultură Timișoara
Publicul timișorean este invitat, în luna mai, la o incursiune artistică aparte, odată cu deschiderea expoziției „Crâmpeie de vis”, găzduită de Galeria Rotonda, în cadrul Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Evenimentul reunește lucrările a trei artiste – Simona Molnar, Maria Hadiji și Gabriela Pietreanu – propunând o călătorie senzorială prin diferite forme de expresie artistică, de la abstracții cromatice la explorări ale materialelor ancestrale.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 6 mai, de la ora 17:00, în prezența publicului și va fi prezentat de Ovidiu Justinianu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 4–29 mai, iar intrarea este liberă.

Potrivit organizatorilor, expoziția aduce împreună trei stiluri diferite, dar complementare:

  • Simona Molnar explorează abstracția prin culoare și emoție, construind compoziții vibrante, născute din intuiție și experiență personală. Parcursul său, de la sport de performanță la artă, se reflectă într-un stil dinamic și expresiv.
  • Maria Hadiji propune lucrări care îmbină pictura, ceramica și obiectul-sculptură, cu accent pe relația dintre om și materie. Inspirate de cele patru elemente fundamentale – apă, pământ, aer și foc – creațiile sale reflectă o căutare profundă a identității și a originii.
  • Gabriela Pietreanu aduce în prim-plan lucrări pline de energie și lumină, în care culorile vibrante și formele organice creează o stare de echilibru și optimism.

Expoziția „Crâmpeie de vis” poate fi vizitată la sediul Casei de Cultură, pe strada Miron Costin nr. 2 din Timișoara.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche