De ce contează această hotărâre - Un consilier de la Palatul Victoria, dezvăluiri despre de unde i s-a tras lui Bolojan: „Trimiteau scrisori și cereau bani. Erau și de la PSD și de la PNL. Nu prea erau maghiari”

„Partidele cu mulți primari nu sunt interesate de reforma administrației locale”, spune într-un interviu pentru publicul HotNews expertul Victor Giosan, cel care în septembrie 2025 a fost angajat consilier la Cancelaria premierului Ilie Bolojan, pentru a se ocupa de reforma administrației publice.

• Situația din România definită într-o replică: „L-am întrebat pe domnul Țuțuianu cum facem să cooperăm. Mi-a spus exact așa: «Îmi faceți o adresă și eu v-o aprob»”.
• Realitatea din primării: „80% din primăriile sub 2000 de locuitori nu-și pot acoperi costurile din veniturile proprii directe, adică din taxe și impozite locale. Iar din cele sub 5000 de locuitori, două treimi nu-și pot acoperi aceste costuri”.
• Investiții negândite: „Factorul de multiplicare este sub un leu, adică dacă investești azi un leu, obții mai puțin de un leu. S-a umplut zona rurală din Bărăgan de piste de bicicletă”.
• Consilierul nu-l laudă pe Bolojan: „Coordonarea la centrul guvernului, poate se putea face altfel. Dar cred că Bolojan a făcut aproape maxim ceea ce era politic posibil și uman posibil”.
• Despre viitor: „Separarea pro-european / anti-european începe să nu mai fie atât de clară și, de fapt, ar trebui să vorbim despre cine vrea modernizarea României și cine nu vrea modernizarea României”.

Victor Giosan nu e un om în lumina reflectoarelor. E cunoscut mai degrabă în Europa de Est decât în România. Pentru că e un expert, iar experții prind greu „breaking news” la televiziunile noastre.

Giosan a lucrat în programe de consultanță ale UE, USAID, Banca Mondială sau Consiliul Europei în țări precum România, Albania, Serbia, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru. Din 2018 până în 2025 a fost consilier de nivel înalt al UE pe lângă guvernul Republicii Moldova în domeniul reformei administrației publice.

Vreți să citiți și alte articole despre Politica, Guvern, Decizii publice, Politic și Actualitate?

În septembrie 2025, Victor Giosan a fost angajat consilier la Cancelaria premierului Ilie Bolojan, pentru a se ocupa de reforma administrației publice.

„În Guvernul României, am găsit un război total între SGG și Cancelarie”

– Domnule Giosan când ați fost cooptat în Guvernul României vi s-a spus că urmează să aibă loc o reformă în administrație și că veți lucra la ea?
– Da, am primit acest mandat de a mă ocupa de reforma administrației publice. A fost a treia experiență guvernamentală, după cea din Guvernul Tăriceanu și din Guvernul Cioloș. Am găsit o situație mai complicată și mai proastă în raport cu celelalte două experiențe.

De ce? Pentru că am găsit un război rece, un război total între Secretariatul General al Guvernului și Cancelarie. Deci două instituții care ar fi trebuit să coopereze, cum s-a întâmplat în guvernele Tăriceanu și Cioloș, acum nu cooperau.

– Are legătură cu politica?
– Da, este o legătură strictă cu politica. Ca o părere personală, această diviziune nu prea are sens. Ar trebui rezolvată într-un fel sau altul.

Faptul că SGG a primit sarcina să administreze direct companii de stat precum și AMEPIP, a crescut enorm miza politică a acestei instituții, SGG. În aceste condiții, SGG-ul a intrat ca una din „bijuteriile coroanei” când se negociază ministerele. Iar premierul nu a mai putut să controleze o instituție care este eminamente o instituție de coordonare, care nu ar trebui să aibă un rol preeminent din punct de vedere politic.

Și în orice stat, premierul controlează șeful centrului guvernului, care este cel mai apropiat colaborator al său.

– Deci în acest în acest moment la Guvern avem două instituții, una controlată de PSD și una de PNL.
– Și diferența este foarte mare între cele două: capacitatea instituțională administrativă este la Secretariatul General. Iar acolo există o mare direcție care se ocupă de proiecte foarte importante: există partea juridică, de organizare a ședințelor de guvern și de control al întregului proces de luare a deciziilor.

Cancelaria apare ca un fel de instituție care se suprapune parțial și cu resurse umane limitate.

„Îmi faceți o adresă și eu v-o aprob”

– Și cum lucrați în acest moment? Mă refer la domeniul pentru care ați fost chemat acolo și anume administrația.
– În prima săptămână am avut o discuție cu secretarul general adjunct, cu domnul Țuțuianu (n.r- Adrian Tuțuianu, din partea PSD) și l-am întrebat cum să facem să cooperăm. Mi-a spus exact așa: „Îmi faceți o adresă și eu v-o aprob”. Cu alte cuvinte, pentru fiecare interacțiune trebuia făcută o adresă și aprobată. Asta și-a pus amprenta pe foarte multe acțiuni.

În al doilea rând, mandatul de reformare a administrației publice nu este la Cancelarie, ci la Ministerul Dezvoltării. Și acolo este împărțit între ANFP și INA.

Și trei: este o tradiție veche a guvernării în România ca lucrurile să se facă prin relațiile și negocierile directe între prim-ministru și miniștri. Și mult mai puțin prin consultarea largă a cabinetelor.

În Franța sau în altă parte, o reformă este pregătită în proporție de 99% de cabinetul primului ministru, secretarul general și cabinetul ministrului responsabil. Și apoi se decide forma finală. Noi nu avem această tradiție.

De ce nu vor primarii revenirea la două tururi

– Dar care era baza pe care urma să se facă reforma administrativă? Dacă ne depărtăm de București, la 100-200 de kilometri, vedem o altă Românie, unde sunt și comune cu 500 de locuitori, iar 1200 de comune au mai puțin de 2000 de locuitori. O mare parte din aceste comune nu se susțin din resurse proprii. S-a pus problema unei reorganizări serioase administrative?
– Nu, nu s-a pus această problemă. Dar contextul este acela al unui guvern și al unui premier care are o mare problemă pe masă și anume refacerea echilibrului bugetar. Și își dedică toate eforturile în acest scop. Plus o coaliție care a funcționat foarte dificil.

Și atunci premierul s-a concentrat efectiv pe măsuri cantitative de reformă care încercau să corecteze distorsiunile cele mai evidente și care puteau să treacă cât de cât mai ușor prin coaliție. Trebuie să înțelegem acest context foarte onest.

Să o spunem sincer, partidele cu mulți primari nu sunt interesate în mod semnificativ nici de această reformă și nici de o altă reformă colaterală care ar trebui să dilueze aceste excrescențe oligarhice din România: e vorba de revenirea la sistemul electoral cu două tururi de scrutin.

Pentru că dacă reducem numărul de județe și păstrăm actualul sistem electoral cu un singur tur, facem niște economii, dar calitativ modul de funcționare al administrației locale nu se schimbă în mod semnificativ.

„Două tururi ar permite o împrospătare a elitei politice locale”

– Care este legătura între alegerea primarilor în două tururi și calitatea actului administrativ?
– În primul rând, circulația elitelor se produce altfel. Într-un singur tur de scrutin, nu facem altceva decât să acordăm ocupantului poziției de primar sau de președinte de consiliu județean o șansă excepțional de mare de a fi reales și tot reales. Cu o majoritate relativă de 30-35% din voturi el își reînnoiește mandatul.

Două tururi ar permite o împrospătare a elitei politice locale, iar această împrospătare ar face această elită politică mult mai atentă la transparență și la doleanțele populației.

– Unde avem aceste exemple? Unde se întâmplă această rotație și e benefică?
– Uitați-vă la sistemul francez. În primul rând, nu sunt candidaturi separate pentru primari, primarul este capul listei de consilieri. Și intră în turul doi toți cei care depășesc 10 sau 12,5%. Și apoi încep negocierile de desistare.

În multe alte țări, primarii sunt aleși de consilii. Deci, cu alte cuvinte, sunt mecanisme prin care se evită consolidarea pentru prea mulți ani a cuiva într-o funcție de primar sau de președinte de consiliu. Aceste două lucruri, în opinia mea, sunt legate.

80% din primăriile sub 2000 de locuitori nu-și pot acoperi costurile din veniturile proprii directe

– Există contraargumentul că cineva care și-a propus lucruri pe termen lung are nevoie de continuitate.
– Așa credeam și eu în urmă cu 30 de ani, dar uite că învățăm. Am fost opt ani consilier local, din care 4 ani am fost viceprimar. Există avantaje și dezavantaje însă situația actuală ne arată că dezavantajele acestui sistem care este acum în România sunt covârșitoare asupra avantajelor menționate de dumneavoastră.

Revenind la situația pe care am găsit-o în administrațiile locale din România. Am făcut o analiză pe toate cele 3000 de autorități locale și ce pot să spun: 80% din primăriile sub 2000 de locuitori nu-și pot acoperi costurile din veniturile proprii directe, adică din taxe și impozite locale. Iar din cele sub 5000 de locuitori, două treimi nu-și pot acoperi aceste costuri. Acest lucru arată o bază fiscală foarte limitată. Și este limitată nu doar pentru că nu este activitate economică acolo, ci pentru că în ultimii ani s-a produs o substituție a efortului fiscal local cu transferurile de la guvern.

Deci un primar nu mai are interesul să mărească impozitul pe proprietate pentru că el primește cota defalcată din impozitul pe venit, prin subvenții operaționale, deci cheltuieli curente, sau prin subvenții pentru investiții gen Anghel Saligny.

Și am să revin asupra acestei situații: am primit o grămadă de scrisori care ne cereau bani pentru că sunt în dificultate financiară, nu-și pot plăti salariile cu toate că ei spuneau: „suntem foarte buni ca primari pentru că am investit zeci de milioane. Și am făcut analize, plecând de la execuția bugetară pe 2024, și am constat un fenomen paradoxal și foarte îngrijorător.

Primării cu venituri curente sub 2 milioane derulau proiecte, fie prin Anghel Saligny, fie prin fonduri europene, de 10-15 milioane. Cum făceau lucrul acesta? Evident, mai întâi contractau împrumuturi, apoi pentru că nu mai puteau contracta împrumuturi de la bănci se împrumutau la trezorerie și în final se blocau. Apoi scriau guvernului: „dați-ne bani, ajutați-ne că e o situație temporară, dar noi suntem foarte performanți”.

Primarii „s-au angajat la cheltuieli de investiții foarte mari în raport cu baza lor bugetară”

– De la ce partid erau?
– De la toate partidele. Erau primării PSD, primării liberale, nu prea am primit scrisori de la primari maghiari. Dar toate aveau aceeași caracteristică. S-au angajat la cheltuieli de investiții foarte mari în raport cu baza lor bugetară și aveau nevoie de ajutoare extra de la centru.

Și mai arată un lucru: când nivelul de cofinanțare foarte mic de 1-2 % aparent ai posibilitatea să te implici în multe proiecte de investiții. Dar aceste proiecte, în special cele europene, sunt cu decontare, adică trebuie să asiguri numerarul și apoi sumele se decontează. Când ai o bază mică de venituri, aceste proiecte se blochează.

– Ce ați făcut cu aceste cereri?
– Am încercat să le explic situația bugetară delicată și că nu mai putem să-i ajutăm din fondul de rezervă cum era obiceiul în Guvernul Ciolacu.

Apoi luam situația comunei respective și vedeam că au un personal de 10-12 salariați la mia de locuitori, iar o altă comună cu aceeași dimensiune se descurcă cu 5 salariati la mia de locuitori. Le mai spuneam vedeți că aveți impozite locale mult prea mici și trebuie să faceți ceva și aici.

„Ne face o scrisoare, ne spune că e în dificultate și că el e un foarte bun primar, iar guvernul decide să-l ajute”

– Îmi imaginez că puteați să le trimiteți tipul acesta de răspunsuri primarilor PSD. Dar le trimiteți și la primarii PNL, care puteau să-l tragă la răspundere pe șeful partidului?
– Le-am trimis la toți. Să știți că asta a fost o altă diferență față de Moldova, care a păstrat sistemul de finanțare al autorităților locale prin transferuri din 2011-2012, cu foarte mici diferențe până azi.

Noi modificăm formulele de echilibrare prin legea bugetului în fiecare an. Și în ultimă instanță am inventat ceva care a ajuns o monstruozitate și anume această finanțare prin fondul de rezervă.

Deci în loc să dăm bani printr-o formulă transparentă, care să țină cont de capacitatea fiscală, de populație, de suprafață și mai alți indicatori, noi dăm bani prin hotărâre de guvern comunei X, pentru că ne plac ochii primarului. Ne face o scrisoare, ne spune că e în dificultate și că el e un foarte bun primar, iar guvernul decide să-l ajute.

Și mai este un aspect pe care vreau să-l menționez: datorită cofinanțărilor reduse și a unui program Anghel Saligny care a fost proiectat prost de la început, rentabilitatea și capacitatea de antrenare a investițiilor locale a scăzut dramatic.

Cu alte cuvinte, noi investim sume mari la nivel local, dar efectul lor de antrenare economică este foarte limitat. Factorul de multiplicare este sub un leu, adică dacă investești azi un leu, obții mai puțin de un leu.

„Trebuie să aibă sens aceste investiții”

– Puteți să-mi dați un exemplu concret?
– De exemplu, s-a umplut zona rurală din Bărăgan de piste de bicicletă.

– Și pe unde să meargă cu bicicleta oamenii aceia?
– Așa este, pot să înțeleg, dar chiar și în cazul investițiilor utile trebuie să ai o raționalitate economică și de eficiență. Chiar și când e vorba de apă și de canalizare. Trebuie să aibă sens aceste investiții. Altfel vor fi doar niște conducte îngropate sau piste făcute doar așa…Sunt multe locuri în România, cu părculețe unde pe 200 metri pătrați sunt zeci de bănci și sute de coșuri de gunoi.

– Ce ați făcut cu aceste cereri care au venit la guvern din partea primarilor?
– Guvernul nu avea posibilitatea să satisfacă aceste cerințe. Dar s-a continuat finanțarea prin Anghel Saligny pentru că erau începute și trebuiau terminate. Dar în opinia mea Anghel Saligny a făcut mult prea mult rău finanțelor țării, cu un impact limitat la nivel local. Dar această problemă a programului Anghel Saligny și a raționalizarii pe care premierul a pus-o tot timpul pe masă, cu creșterea cofinanțării la 10% – 20%, reprezintă unul din motivele pentru care vedem criza de astăzi.

„Ai consumat prea mult, primești mai puțin de la stat”

– Deci guvernul Ilie Bolojan a fost dat jos de primari?
– Nu, dar există o influență puternică a autorităților locale de a continua accesul la bani publici în aceeași manieră facilă care a fost în anii anteriori.

– Revenind la reforma în administrație. Au fost tot felul de variante, multe procente, 30%, apoi 40%, s-a ajuns la 10% reducere a personalului din administrația locală. Cum apăreau aceste procente cum se făceau negocierile?
– Nu am participat la această negociere, cred că a fost o negociere în coaliție.

Probabil s-a propus mai mult, dar ca să se ajungă la un acord a rămas 10%, care a trecut cu mare dificultate.

Ideea mea fusese să facem inițial un mecanism direct de corecție, adică să stabilim niște praguri în funcție de mărimea localității, pe baza raportului dintre cheltuielile de personal și veniturile proprii, iar cine le depășește să-l sancționăm tăindu-i din sumele de transfer. Adică să fie o legătură directă: dacă ai consumat prea mult, primești mai puțin de la stat. Propunerea mea probabil că a venit prea târziu. În urma negocierilor a rămas acel procent de 10%, care e oarecum teoretic. Va trebui să vedem la execuția pe 2026 ce se întâmplă pentru că sunt multe modalități de evitare a acestuia, cum ar fi transferul personalului de la primării în aceste ADI-uri (n.r- agenții de dezvoltare intercomunitară).

– Dar totuși cum am rămas doar cu niște tăieri de personal, pentru că spuneați anul trecut nu are atât de mulți bugetari, că există această legendă…
– Într-un raport al Băncii Mondiale din 2023 referitor la sectorul public, doar 3 țări din OECD sunt sub România ca pondere a sectorului public. Noi aveam 20% sector bugetar iar cele trei țări erau Columbia, Chile și Statele Unite. Dar astea sunt cifrele mari, noi trebuie să ne uităm exact la situația bugetară a României. S-au făcut niște tăieri pentru echilibrarea bugetului, dar aceasta era primul pas și urmează alți pași.

Separarea „pro-european/anti-european” este depășită

– Cine credeți că ar putea să facă o adevărată reformă în administrația publică?
– Un guvern care să aibă o majoritate reformistă în Parlament. Sunt de acord cu cei care spun că această separare pro-european anti-european începe să nu mai fie atât de clară și că de fapt ar trebui să vorbim despre cine vrea modernizarea României și cine nu vrea modernizarea României.

Iar modernizarea României este formată din aceste lucruri: „cum reducem zona clientelară?”, „Cum creștem transparența?”, „Cum creștem eficiența cheltuielilor publice?”. Deci numai o majoritate reformistă, modernizatoare poate face o astfel de reformă.

Nu e suficient numai să reduci cu 60% cu 70% numărul de primării sau să reduci numărul de județe și să faci regiuni, de la 42 la 15, pentru că depinde și cum sunt conduse. Una dintre reforme trebuia să fie legată de oligarhizare, iar cele două sunt complementare. Dacă facem numai o parte, sigur, vom cheltui mai puțini bani, dar vom avea un baron nu un județ, ci pe trei județe. Îi mărim feuda, cum s-ar zice.

Nu trebuie să avem un baron, ci un președinte de consiliu județean care este dependent de niște structuri politice, dar în același timp dependent și de voința populației. Și transparent în deciziile pe care le ia.

Puterea președinților de consilii județene

– Spre deosebire de România, în Republica Moldova are loc o reorganizare profundă: numărul raioanelor se reduce de la 32 la 10, se comasează comune, astfel încât niciuna să nu mai aibă sub 3000 de locuitori și așa mai departe. De ce acolo se poate și la noi, nu?
– Victor Giosan: În Republica Moldova există două lucruri foarte diferite de noi. Primul este că partidele politice din Moldova nu sunt legate de primari. Sunt foarte mulți primari independenți, iar partidele nu depind de primari, ca în România, pentru a obține voturi.

– În România, baza partidelor o reprezintă primarii.
– Da. Iar președinții de consilii județene din România dețin o mare putere. De pildă, în Moldova președinții de raioane nu dețin nicio putere în comparație cu România. În Moldova sunt aleși indirect, de consiliile raionale, așa cum erau aleși și la noi președinții de consilii județene până în 2008.

Alegerea indirectă, față de alegerea directă într-un singur tur, este o diferență aparent minoră, dar care naște consecințe instituționale foarte profunde.

Deci moldovenii au niște avantaje instituționale față de România din care trebuie să învățăm. În primul rând au un centru al guvernului nedivizat. Au numai Cancelaria de Stat, care se ocupă de toate problemele de reformă și de management al administrației publice, centrale și locale.

Acest lucru oferă primului-ministru o putere și o capacitate de a influența mult mai mare decât în România.

Noi avem două instituții la centrul guvernului: Cancelaria și Secretariatul General al Guvernului (SGG). Iar funcțiile care țin de managementul administrației sunt la Ministerul Dezvoltării, împărțite între un departament în minister, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și INA (Institutul Național de Administrație).

În acest context, în România avem cel puțin trei actori principali, minister, Cancelarie și SGG și doi actori subordonați ministerului. În Republica Moldova există doar Cancelaria de Stat. Există această unitate în jurul primului ministru care-i oferă mai multe instrumente de intervenție.

În al doilea rând, ei au avut după 2021 numai guvernări monocolore, ceea ce le-a oferit un avantaj politic foarte mare.

În al treilea rând nu au ordonanțe de urgență. Nu există constituțional. Deci asta obligă guvernul să pregătească orice proiect de lege astfel încât să treacă printr-un parlament monocolor. În opinia mea, ordonanțele de urgență au rol predominant negativ în fundamentarea politicilor din România, pentru că dau posibilitatea unor modificări legislative instantanee. Nu sunt atât de bine fundamentate ca legile.

Și, nu în ultimul rând, este autoritatea simbolică a președintei Maia Sandu care contează enorm în Republica Moldova. Ea își pune amprenta pe absolut orice mare reformă care are loc acolo.

„Esențialmente nu cred că se putea face mai mult”

– Aveți ceva să-i reproșați premierului Ilie Bolojan?
– Nu l-am văzut foarte des, când când l-am văzut mi-am dat seama că a fost supus unor mari tensiuni politice și nu știu cum a rezistat. În acest context cred că a făcut aproape maxim ceea ce era politic posibil și uman posibil, pentru că fiecare între noi are niște limite umane de a rezista. Sigur, sunt multe alte lucruri care ar fi putut fi făcute altfel, coordonarea la centrul guvernului, poate se putea face altfel. Dar esențialmente nu cred că se putea face mai mult.