Eveniment cultural de actualitate - Scriitorul și sociologul Ciprian Voicilă: „Cred că poetul, scriitorul, este și o conștiință a timpului său”

„Am debutat în literatură ca prozator, în volumul colectiv <Povestiri mici și mijlocii>, Editura Curtea Veche, 2004, publicând împreună cu prietenii mei mai multe volume de proză, dar de curând <s-a trezit> în mine nevoia de a așterne pe hârtie versurile care simt că irump, mă vizitează de undeva, din adâncul ființei”, se confesează scriitorul Ciprian Voicilă”.

L-am întrebat „ce fac poeții”, iar scriitorul Ciprian Voicilă a explicat pentru Cotidianul cum „caută să prindă, să cuprindă taina, ceea ce este și rămâne dincolo de limbaj, de rețeaua cuvintelor”.

De altfel, o poezie recentă a sa ar fi poate cel mai potrivit răspuns la această întrebare: „Poetul cheamă la sine/viața pentru a o prinde/în cuvinte/dar viața, animal sălbatic,/se ascunde, fuge/în nevăzut”.

Vreți să citiți și alte articole despre Cultura, Arta, Scriitorul, sociologul și Irina Nicolau?

„Prinde scurtele…”

„Poate este și rodul vârstei mai înaintate: poezia, citându-l pe maestrul Sorin Dumitrescu, <prinde scurtele>”, undele scurte ale Duhului, spune Ciprian Voicilă. Sorin Dumitrescu se referea la prietenul său, Nichita Stănescu. Acesta, așa cum remarca iconarul și eseistul, în <Noduri și semne>, ar prinde undele care iradiază de la Duhul Sfânt, însă această <prindere> poate fi generalizată la întregul domeniu al poeziei”, mai spune scriitorul.

”De altfel, cum ne amintim, Nikolai Berdiaev afirma în <Sensul creației> că Duhul Sfânt vorbea (în Rusia secolului XIX) prin gura Sfântului Serafim de Sarov, dar și prin cea a lui Pușkin, detaliază Ciprian Voicilă.

Având un „stil individualizat și o frazare impecabilă”, poetul, criticul, eseistul Liviu Antonesei îl consideră pe Ciprian Voicilă drept un poet matur, invocând totodată necesitatea recunoașterii valorii sale literare.

Cotidianul: Este poezia o „nouă identitate”, o anulează pe cea de sociolog?

Ciprian Voicilă: „Da, putem spune că este o nouă identitate, dar nu cred că o anulează pe cea de sociolog. În cazul meu, poezia este un nou mod de exprimare a personalității mele. Îmi amintesc de distincția pe care o făcea Carl Gustav Jung în biografia sa, <Amintiri, vise, reflecții>, între personalitatea numărul 1, cea tributară societății în sânul căreia te-ai născut, raționaliste, și personalitatea numărul 2, nucleul tainic din adâncul fiecăruia dintre noi, care se exprimă cu precădere în artă”, spune scriitorul.

„Versurile poate că s-au decantat în subconștientul meu”

”În luna februarie a lui 2026 am început să scriu poezie. Au fost trei săptămâni în care versurile pur și simplu ieșeau în valuri la suprafața conștiinței. Eu cred că ele sunt expresia personalității mele numărul 2, păstrând termenii lui Jung.

M-am mirat că poemele aveau o anumită coerență, un stil al lor. Citind în ultimele două decenii destul de mult, scriind cărți, articole, versurile poate că s-au decantat în subconștientul meu, cum mi-a explicat minunata poetă și prietenă Daniela Șontică”, mai spune Ciprian Voicilă.

Prieteni și oameni de litere

„Când ești obișnuit să scrii proză și, dintr-o dată, te apuci să scrii poezie ai o nesiguranță. Ceea ce ție ți se pare poezie poate fi, în realitate, o însăilare căznită de așa-zise versuri. Pentru această oglindire, certificare, într-o primă fază au contat opiniile prietenilor și oamenilor de litere Daniela Șontică, Christian Crăciun, Florin Caragiu, Kalos Kara, Călin Torsan, Adina Dinițoiu – care, de altfel, coordonează revista <Literomania>, în paginile căreia am debutat. Un sprijin semnificativ, dacă nu decisiv, l-am primit din partea poeților Alexandru Petria și Liviu Antonesei”, explică scriitorul.

„Am un adevărat cult al prieteniei”

”Au contat părerile prietenelor mele Alexandra Vasiliu și Andreea Radu, remarcabil psiholog clinician, dedicat, zi și noapte, copiilor, a contat opinia părintelui Atanasie de la Mănăstirea Brebu. De altfel, eu am un adevărat cult al prieteniei. Poate l-am moștenit de la Irina Nicolau (foto) – etnolog prestigios, scriitor, muzeograf, un spirit polivalent. Pe ea o consider mentorul meu cultural. Împreună cu Horia Bernea a pus bazele Muzeului Țăranului Român”, arată Ciprian Voicilă.

Foto: Ciprian Voicilă, printre tinerii studenți pe care Irina Nicolau a reușit să-i strângă în jurul ei în proiectul Arca lui Noe

Irina Nicolau ”sufletul” Muzeului Țăranului Român

„Irina Nicolau (foto) a fost <sufletul> Muzeului Țăranului Român încă din 1990. Ea spunea, de pildă, că muzeul, așa cum l-a gândit împreună cu Horia Bernea, nu este o colecție de <vechituri>, ci un <muzeu misionar>, iar pe tineri îi îndemna să <mănânce nori> împreună (o expresie care se regăsește în cartea sa <Dosar sentimental>). Irina Nicolau te invita să cauți frumosul, sensul dincolo de materialitatea obiectului… Anul acesta Irina ar fi împlinit 80 de ani”, rememorează scriitorul.

Foto: Irina Nicolau și Horia Bernea, în sala Triumf a Muzeului Țăranului Român

-Inversând perspectiva, în versurile dvs. se regăsește, într-un fel, această documentare profundă despre asprimea și materialitatea vieții de zi cu zi?

”Cred că poetul, scriitorul, este și o conștiință a timpului său. El nu are voie, zic eu, să se retragă într-un turn de fildeș, să se specializeze în arta visatului, ci să amendeze anomaliile, aberațiile vieții de zi cu zi.

Aici am două exemple puternice, contemporane, adevărate modele: pe Alexandru Petria (a se vedea volumul <Un bărbat la graniță>) și Liviu Ioan Stoiciu, de a cărui poezie mă simt cel mai aproape.

Liviu Ioan Stoiciu are și câteva romane în care surprinde mutațiile psihologice, spirituale pe care le trăim. Sau, mai bine zis, ele ne trăiesc pe noi. Le recomand călduros cititorilor pe cele mai tari: <Vrăjmaș>, <Transfer>.

Și poate că la întrebarea dvs. ar fi fost mai nimerit să vă răspund printr-o poezie.

Prin poemul <Externalizare>, de pildă…

<Ne-am externalizat memoria,/ne este de prisos,/avem Google-ul/ne-am externalizat liberul arbitru,/prin el, odată alegeam/ între bine și rău,/între alb și negru/ne-am externalizat voința,/în ea, înțelepții de odinioară/au văzut principiul, esența lumii/am aruncat la coș liberul arbitru,/am aruncat la coș voința/ne sunt de prisos/avem AI-ul,/noul oracol,/mai performant ca oracolul din Delphi,/la orice oră din zi, din noapte/el poate decide pentru noi/curând, ne vom externaliza plămânii,/curând, ne vom externaliza inima/curând, ne vom externaliza creierul/altcineva gândiv-a pentru noi/Legenda Marelui Inchizitor/e noul manual de întreținere/a mecanismului lumii…”

-Ați amintit, la un moment dat, că Sfântul Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul, spune undeva că un creștin trebuie să își formeze un suflet de poet.

”Înainte de a-și dedica viața lui Hristos, Sfântul Sofronie se remarcase, prin picturile sale deosebite, în cercul artiștilor din Paris. În timp, și-a dat seama că cea mai înaltă artă, îndeletnicire poetică (în sens etimologic, <poeți> vine de la grecescul <poietai>, forma de plural pentru <poietes> și înseamnă <făuritori>), este rugăciunea. Iar Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, un alt sfânt contemporan, scrie: „Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet.

Sufletul creștinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare în nemărginire, în stele, în mărețiile lui Dumnezeu, în tăcere…”

– În poemul „Sosirea Călătorului” descoperim o dimensiune domestică și caldă a sacrului, unde sufletul e ca o „odaie curată…

„Este ceea ce simte orice creștin care face efortul să se primenească, prin post, rugăciune, spovedanie, înainte de întâlnirea cu Hristos.

Sosirea Călătorului

Ți-am gătit odaie curată,
Ți-am gătit masă cu bucate aburinde,
Ți-am gătit pat odihnitor,
În mine.

Neștiut ai sosit,
Nevăzut ai pătruns,
Cu pas tiptil,
În mine.

Călătorule trudit, de mult dor chemat,
Poposind tu în mine,
Azi mi-e bine.
Jugul nu mai e jug,
Trupul nu-i cămașă de forță,
Iar lumea? Nu mai e salon numărul 6,
Cuib strâmt de cuci.
Gromov discută blând cu Raghin,
Mc Murphy rânjește calm
la sora-șefă Ratched,
Iar mâna îmi scrie, în ritmul ei:
„Azi mi-e bine”.

Azi,
Prin Trupul Tău,
Prin Sângele Tău,
Pășind tiptil în mine,
Mie mi-e bine.

Rugăciune de toată vremea

În alergarea mea
Spre Tine,
Mă împiedic eu
În mine.

Mă împiedic în mâna mea,
Întinsă spre noi fructe delicioase,
otrăvitoare, străine.
Mă împiedic în picioarele mele,
Purtându-mă bezmetic
pe cărări bifurcate, străine.

Te conjur
Preabunule, preasfântule!
Pentru a fi și a rămâne pe veci
Cu Tine,
Înstrăinează-mă pe mine de mine!

Încă viu

Vorba clevetită,
Unduitoare, șerpească,
E șoapta Cainului
Din noi.
Încă viu.
Încă viu.
(Ciprian Voicilă, 30 Aprilie 2026)

Foto: Irina Nicolau lucrând la una din sălile muzeului

Foto: Ultima acțiune a Irinei Nicolau, 1 iunie 2002, în fața Muzeului Țăranului: Ciprian Voicilă împreună cu copiii

Activ în spațiul cultural și academic

Scriitorul și sociologul Ciprian Voicilă s-a născut 1978, la Buzău. El a publicat numeroase articole și eseuri în reviste culturale și literare importante din România.

Dintre acestea, amintim: ”Dilema Veche”, „Cultura”, ”Supli­mentul de cultură”, ”Observator Cultural”, „Visul copi­i­lor”, ”Draga Mea”, ”Adevărul literar”, ”Cuvân­tul”, ”Martor” – revista de antropologie edita­tă de Muzeul Ţăra­nu­lui Român, ”Viaţa ro­mâ­­nească”, ”Sinapsa”, ”Liternet”, ”Metropam”.

Este, de asemenea, autor al volumelor:”Despre părin­te­le Maca­rie” (culegere de mărturii, Editura Areopag, 2013), „Maturii străzii. 15 biogra­fii fără domiciliu” (Editura Martor, 2016), „Sfân­tul Paisie de la Neamț. Viața, mi­nunile, sfa­turile duhovni­cești” (Editura Meteor Press, 2016), ”Ziua în care Dumnezeu a biruit moar­tea” (Editura Predania, 2023), ”Chipuri ale sfințeniei. 12 biografii și învățături ale părinților contemporani din Grecia” (Editura Predania, 2023), ”Sfinții de lângă noi. Întâmplări. Portrete. Reflecții” (Editura Areopag, 2023) și „Sfinții ne cheamă. File din Sinaxarul inimii mele” (Editura Areopag, 2025), ”Călăuze duhovnicești pentru vremurile noastre” (Editura Areopag, 2025).

Ciprian Voicilă este, în același timp, coau­tor al volu­melor: ”Ex­pe­rimentul Zaica” (Edi­tu­ra Meridiane, 2000, în co­laborare cu Irina Nicolau şi Daniela Alexan­dres­cu); ”Arca lui Noe – de la neolitic la Coca‑Cola” (Edi­tura Ars Docendi, 2002, în colaborare cu Irina Ni­co­lau, Carmen Huluţă, Cosmin Manolache, Dani­ela Alexan­drescu); „Poves­tiri mici şi mijlocii” (Editura Cur­­tea Ve­che, 2004, împreună cu Călin Torsan, Cosmin Ma­nolache, Sorin Stoica; volum apărut în 2013, în limba germană, sub titlul „Kleine und mitt­lere Geschich­ten”); „Cartea cu euri” (Editura Curtea Veche, 2005); ”Cartea cu bunici” (Editura Humanitas, 2007, volum coordonat de Marius Chivu); „Anii ’90 şi bucu­reş­tenii” (Editura Paideia, 2008); ”În­geri, zmei şi joimăriţe” (Editura Humani­tas, 2008, în colaborare cu Ana Pascu, Car­men Miha­la­che, Cosmin Mano­lache), „Fe­res­tre din București și poveștile lor” (Edi­tura Peter Pan Art, 2015), ”De la stradă la ansam­bluri rezi­den­­țiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucu­reștiul con­temporan” (Edi­tura Pro Universitaria, 2016), ”Corec­ti­tu­di­nea politică. O ide­o­logie neo-marxistă/ Marxis­mul cultural – noua utopie” (Editura Reîntregirea, 2017, coord. Andrei Dîrlău și Irina Bazon).