Vedete: Informațiile recente despre celebrități necesită o perspectivă completă.
Pe scurt: Viața privată sau profesională a vedetei în lumina reflectoarelor.
Emily Burghelea (27 de ani) este foarte fericită pentru că și-a lansat internațional aplicația de wellness, cea mai mare mișcare feminină din România din ultima perioadă, care din prima zi de la lansare la noi în țară a ajuns numărul 1 în România în AppStore.
Imaginea 1/9: Emily Burghelea a luat cu asalt America
A definitivat-o în timp ce se afla în vacanță, prelungită fără voia ei, din Mauritius. Iată că în aproape o lună și puțin după ce și-a mărit comunitatea de femei pe care o are pe rețelele de socializare și nu numai, Emily Burghelea a plecat cu un scop precis în America, la New York: și-a lansat și acolo, aplicația de wellness, care integrează fitness, nutriție și mindset într-un sistem adaptat vieții reale, dedicat femeilor moderne, într-un eveniment care a avut loc în aer liber, în celebrul Central Park.
Interesați de subiectele Vedete, Showbiz, New, implinit și York? Citiți mai mult aici.
„Au venit la eveniment și două bunicuțe…”
Chiar și Irina Columbeanu, fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu, a fost prezentă la evenimentul organizat de Emily Burghelea în America.
„E absolut fabuloasă America! Sunt absolut incredibil de șocată cât de uniți sunt românii aici, în New York, și cât de mult se susțin unii pe alții și cât de săritori sunt. Am avut parte de un eveniment de lansare absolut superb!
A venit Irina Columbeanu, au venit câteva fete care sunt de aici, din America, a venit o tipă care a locuit mai de mult în România și care este DJ! A fost absolut superb! E nebunie totală! Au venit la eveniment și două bunicuțe, foarte drăguțe și simpatice!”, ne-a povestit Emily Burghelea aflată încă în America, la New York.
Tânăra mămică și celebra influenceriță trăiește acum visul american și bifează realizare după realizare pe plan profesional.
„Sunt extrem de bucuroasă și fericită că am reușit să-mi lansez aplicația în America și că sunt pentru prima dată la New York! Visul american a devenit realitate și lansarea pe care am făcut-o în America s-a făcut cu ajutorul românilor de aici. Sunt foarte multe membre fondatoare în America, fete care au zis „Da” de la începutul proiectului. Sunt recunoscătoare!”, ne-a mai declarat Emily Burghelea care nu își mai încape în piele de fericire că proiectul ei frumos prinde aripi și se lansează internațional.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.