Informații utile - Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la Ape

Poza pentru articolul Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la Ape

Diverse: Această informație utilă pune în lumină aspecte mai puțin cunoscute.

Pe scurt: Detaliile esențiale ale unui fenomen sau fapt puțin cunoscut.

Sindicaliștii acuză Guvernul și conducerea Apelor Române că pun în pericol toată țara. Politizarea funcțiilor de conducere a creat un dezastru național

Sindicatul din cadrul Administrației Naționale Apele Române (ANAR) protestează pentru a patra zi consecutiv față de conducerea instituției și a ministrului Mediului. Protestatarii au sesizat nereguli grave în cadrul instituției, de la nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă până la punerea în pericol a întregii populații a României, din cauza subfinanțării instituției și a deficitului uriaș de personal – o treime din totalul angajaților lipsește, pentru că nu s-au mai făcut angajări, iar specialiștii nici nu mai vor să lucreze la Apele Române, pe salarii de mizerie. De exemplu, un electrician de care depinde viața a mii de familii din apropierea unui baraj ar trebui să accepte un salariu sub 3.000 de lei pe lună, iar un inginer nu ar câștiga peste 4.000 de lei. Liderul sindicatului a declarat, pentru Jurnalul, că partidele de la guvernare și-au numit „cei mai proști oameni” în funcțiile de conducere ale Apelor Române și „ne bazăm pe bunul Dumnezeu” să nu se producă o tragedie, în lipsa specialiștilor care ar putea interveni în caz de pericol, mai ales la inundații. Și situația de la finalul anului trecut, de la Barajul Paltinu, a fost cauzată tot de incompetența conducerii ANAR și a ministrului Diana Buzoianu – spun sindicaliștii.

Cornel Brișcaru, liderul Sindicatului „Mureșul” din Apele Române (SMAR), a declarat, pentru Jurnalul, că toate problemele din ultimii ani, legate de inundații sau lipsa alimentării cu apă a localităților, inclusiv cea care a blocat 12 localități din județele Prahova și Argeș, la finalul anului trecut, au fost cauzate în primul rând de politizarea excesivă a conducerii ANAR și de deficitul de personal creat de oamenii puși de partide în funcțiile de conducere.

Cu un deficit de aproape 40% pe teren, acolo unde ar trebui să existe specialiști capabili să intervină inclusiv în situații de urgență, Apele Române se bazează pe „Bunul Dumnezeu”, pentru că specialiști nu prea mai sunt, iar cei puțini care au mai rămas nu sunt luați în seamă de politicienii care au ajuns să ia decizii fără să cunoască domeniul, punând astfel în pericol toată România.

Salariile specialiștilor de care depind viețile oamenilor, bunurile românilor și economia României sunt sub 3.000 de lei pe lună, inclusiv pentru ingineri, ceea ce face aproape imposibilă angajarea celor de care este nevoie, chiar și atunci când se deblochează posturile și se lansează concursuri de angajare.

„Nu s-au făcut angajări, iar atunci când s-au scos posturi la concurs, un inginer, un contabil, un jurist, un economist, când au aflat că va avea 3.000 de lei salariul, efectiv s-au ridicat de la masă și nici nu au semnat contractul. Un buldozerist, un electrician au salariul 4.500 de lei brut, adică nici măcar 3.000 de lei în mână. În plus, în ultimii ani s-au luat niște decizii de desființare a unor structuri de kilometri pătrați de luciu de apă. În momentul acesta, pe deficitul de personal pe care îl avem, de la un necesar de 5 oameni pe suta de kilometri am rămas cu un singur om”, a explicat liderul sindical.

Un exemplu oferit de acesta, în legătură cu situația gravă pe care o creează deficitul de personal, este Sighișoara, unde 9 oameni se ocupă de întreținerea a 600 de kilometri pătrați, pentru întreținere. Pentru baraje, prize și lacuri de acumulare de importanță națională, necesarul de personal ar fi de 15-20 de oameni, dar acum sunt circa 6-7 oameni care trebuie să lucreze permanent în multe dintre aceste locuri, aceștia fiind cei care asigură întreținerea, dar trebuie să fie acolo și atunci când apar evenimente neprevăzute, cum ar fi inundațiile.

„Ne-au pus la conducere generații de proști, ce au găsit prin secțiile de partid”

Dianei Buzoianu i s-a spus să nu golească Barajul Paltinu

Acesta a mai explicat de ce anul trecut, când mai multe localități din Prahova și Argeș au rămas fără apă, timp de aproape trei săptămâni, a fost vina ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a luat decizii greșite fără a ține cont de indicațiile puținilor specialiști reali care au mai rămas în instituție.

„Nu putem să asigurăm astăzi gestionarea resursei de apă din România, pentru că nu avem nici bani, nici structuri, iar doamna ministru ne înnebunește cu postările pe Facebook, una mai năstrușnică decât alta și pe noi ne îngroapă. La Paltinu a fost o gestionare proastă din partea ministrului și a ministerului. Doamna ministru nu i-a ascultat pe cei care se pricepeau și a luat decizia de golire într-o perioadă în care nu se iau astfel de decizii. Toamna nu se ia decizia de golire, pentru că vin turbulențe, vin precipitații mari și tulbură rezerva de apă, astfel încât nu mai poate fi livrată. De asemenea, s-a luat decizia fără ca în prealabil să se asigure sistemul de ape curate din amonte, să fie plin cu apă Bazinul de Ape Curate (BAC), de unde se poate prelua apa bună, pentru a o potabiliza. BAC-ul era spart, nu era apă în el, au venit precipitații mari, s-a tulburat apa, iar instalațiile noastre nu au mai putut să potabilizeze nămol. Asta înseamnă să nu asculți deloc ce spun specialiștii și să iei tu decizii, ca politician”, a mai explicat liderul Sindicatului „Mureșul”.

Pentru această decizie greșită, Diana Buzoianu nu a fost nici măcar anchetată, deși pagubele pe care le-a produs au fost imense.

Eșec total în negocierile cu Ministerul Mediului

Sindicatul Mureșul din Apele Române (SMAR), afiliat la Blocul Național Sindical (BNS), protestează de patru zile la sediile administrațiilor bazinale și ale sistemelor de gospodărire a apelor din întreaga țară. Protestul a fost organizat ca urmare a blocajului în procesul de negociere a Contractului Colectiv de Muncă.

„După eșecul negocierilor din toamna anului 2025, când documentul nu a putut fi înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din cauza nerespectării prevederilor legale, conducerea Administrației Naționale Apele Române (ANAR) a ales să continue în aceeași manieră: lipsă de transparență, refuzul de a comunica informații complete și la timp, ignorarea dialogului social. Aceste practici au dus inevitabil la declanșarea conflictului de muncă. Mai grav, în contextul obligațiilor legale privind reducerea cheltuielilor în instituțiile publice, există prevederi clare - inclusiv în OUG nr. 7/2026 - care interzic adoptarea unor măsuri fără consultarea organizațiilor sindicale”, transmit protestatarii care acuză conducerea ANAR că a implementat deja decizii fără respectarea acestor obligații, afectând direct salariații din teritoriu.

S-au angajat doar oameni ai partidului, la birouri

Cea mai gravă problemă din cadrul instituției este deficitul de personal. Liderul sindicatului a declarat, pentru Jurnalul, că lipsesc 4.000 de specialiști de care depind viețile românilor, dar în același timp s-au făcut angajări la nivel central, în ultimii ani, pe posturi dedicate oamenilor partidelor, ocupate de persoane care nu au niciun fel de specializare în domeniul gestionării apelor – inclusiv în mandatul Dianei Buzoianu, ministrul USR care a pretins că se luptă pentru depolitizarea instituțiilor.

„La nivel central, numărul angajaților a crescut semnificativ în ultimii ani, iar aceștia beneficiază inclusiv de sporuri pentru proiecte europene, soluțiile propuse vizează reducerea personalului din teritoriu, blocarea promovărilor și menținerea unor salarii mici pentru cei care muncesc efectiv pe teren. Cu alte cuvinte, sunt afectați tocmai cei care intervin în situații de urgență, care lucrează în condiții dificile și care asigură funcționarea reală a sistemului”, a mai transmis sindicatul care anunță că în lipsa unui răspuns real din partea autorităților, acțiunile de protest vor continua. Următorul pas este organizarea unui marș de protest la sediul ANAR și la Ministerul Mediului, programat pentru data de 14 mai. De asemenea, dacă situația nu se deblochează în legătură cu dialogul social, sindicaliștii spun că nu este exclusă nici declanșarea unor forme mai dure de protest, inclusiv încetarea activității.

Poza pentru articolul Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la ApePoza pentru articolul Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la ApePoza pentru articolul Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la ApePoza pentru articolul Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la ApePoza pentru articolul Țara potopului. „Cei mai proști oameni ai partidelor”, făcuți șefi la Ape››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche

Popular Items