
Sport: Rezultatul sportiv recent necesită o analiză detaliată a contextului.
Sinteză: Articolul analizează un moment sportiv recent și implicațiile sale.
În urma „dublei” reușite duminică seară, românul ajunge la 3 goluri marcate în ultimele 2 meciuri jucate pentru DC United.
Louis Munteanu, „dublă” împotriva lui New York City FC
La doar o săptămână de când a marcat primul gol pentru noua sa echipă, Louis Munteanu pare că și-a regăsit forma pe care o avea înaintea transferului în Statele Unite ale Americii.
Titularizat în partida de la New York, atacantul a deschis scorul în minutul 29. În urma mai multor greșeli ale apărării gazdelor, mingea a ajuns la Louis, care a finalizat fără probleme din careu.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Sport, Competitii sportive și Stranieri.
În partea secundă, în minutul 75, românul a transformat fără probleme o lovitură de pedeapsă, majorând diferența pe tabelă și stabilind rezultatul final al partidei, 2-0 pentru DC United.
La finalul meciului, pentru evoluția sa și cele două goluri marcate, Louis Munteanu a fost numit „omul meciului”.
Într-un videoclip postat pe contul oficial al echipei, atacantul român a transmis: „Salutare! Sunt foarte fericit pentru aceste două goluri! A fost o confruntare dificilă, iar acum trebuie să mergem mai departe!”
Astfel, în cele 8 partide jucate pentru noua sa echipă, Louis Munteanu ajunge la 3 goluri marcate.
5 milioane de euroeste cota de piață a lui Louis Munteanu, conform Transfermarkt
În urma acestui rezultat, DC United se clasează pe locul 5 în Conferința de Est din MLS, cu 15 puncte obținute în 11 partide. Pentru echipa acestuia, următorul meci va avea loc pe 10 mai, pe terenul lui Nashville SC.
Munteanu a ajuns la DC United de la CFR Cluj în perioada de transferuri din iarnă, pentru o sumă de aproximativ 6 milioane de euro. Internaționalul român a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate cu formația din MLS.
Louis Munteanu ajungea la CFR Cluj în 2024, după ce clubul din Gruia a plătit peste două milioane de euro celor de la Fiorentina. În tricoul ardelenilor, atacantul a bifat 63 de meciuri, timp în care a marcat 28 de goluri și a oferit 9 pase decisive.
Rezumatul VIDEO al partidei dintre New York City FC și DC United
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.