
Sport: Analiza sportivă clarifică nuanțele esențiale ale meciului sau competiției.
Rezumat: Contextul complet al unui meci sau competiții de actualitate.
Gael Monfils a disputat ultimul său meci din carieră la Roland Garros în ziua a doua, sesiunea de seară. A cedat după o luptă frumoasă în fața compatriotului Hugo Gaston în cinci seturi, 2-6, 3-6, 6-3, 6-2, 0-6, la capătul a 3 ore și 22 de minute de joc.
Emoția s-a răsfrânt și asupra discursului pe care l-a ținut în festivitatea pregătită de organizatori și de federația franceză. I-a pomenit pe cei apropiați, părinți, prieteni, însă o referire specială a fost pentru soția sa, Elina Svitolina, aflată în tribună și care nu a putut să-și stăvilească lacrimile.
Nu de puține ori, el a subliniat că actualul număr 7 mondial i-a oferit cel mai frumos cadou posibil, pe fiica lor, Skai, care a împlinit 3 ani pe 15 octombrie. După meci, în conferința de presă, el a fost întrebat dacă micuța înțelege despre ce este vorba în sportul pe care îl practică părinții ei.
Continuați lectura cu articole similare despre Sport, Competitii sportive și Tenis.
Gael Monfils: „Nu, nu prea înțelege mare lucru, și asta e minunat”
„Nu, nu prea înțelege mare lucru, și asta e minunat. Ieri seară (n.r. duminică) îi spuneam: «Păi, tati o să joace un meci. Dacă termină, o să vină acasă». În glumă, i-am zis: «Să vin acasă mâine?». Iar ea a răspuns: «Da, da, vino acasă mâine». Așa că nu înțelege”, a povestit el cu umor.
„Sincer, încercăm cu adevărat să o protejăm de toate astea, pentru că, împreună cu Elina, am pornit de la ideea că va afla mai târziu. Știe că jucăm tenis. Dacă o întrebi, spune: «Mama e jucătoare de tenis, tata e jucător de tenis»”, a explicat el.
Apoi a relatat un episod amuzant din timpul turneului de la Roma, pe care Svitolina l-a câștigat, în timp ce Gael a rămas acasă, să aibă grijă de Skai.
„De exemplu, la Roma, Elina era în finală, eu mă uitam, iar ea se plimba încolo și încoace. A fost foarte greu să o fac să se concentreze la meci, pentru că nu am învățat-o niciodată să facă asta. Îmi tot spunea: «Tati, hai să ne jucăm». I-am răspuns: «Nu acum, are minge de break»”, a istorisit Monfils.
„Dar e frumos și e bine că rămâne așa. E amuzant, pentru că am vorbit despre asta după eveniment”, a adăugat el, referindu-se la „Gael și prietenii”, organizat pe Terenul Central Philippe Chatrier înainte de startul turneului, la care au luat parte mulți jucători și jucătoare, activi sau retrași, între care Jannik Sinner, Novak Djokovic, Naomi Osaka, dar și Sorana Cîrstea și vechii amici ai lui Gael, Jo-Wilfried Tsonga, Richard Gasquet și Gilles Simon.
„Nu văzusem scrisoarea Elinei, care era absolut superbă, apoi i-am spus: «Am ceva ce cred că o să tipăresc și o să o las să citească atunci când va avea 10 sau 11 ani, când va fi pregătită». Până atunci, poate că nu are rost. Și atunci, probabil că își va da seama cine au fost tatăl și mama ei”, a încheiat el.
13titluri ATP are Gael Monfils în palmares, cel mai recent la Auckland 2025
Gael Monfils vrea să fie alături de Skai când începe grădinița
Pentru 2026, fostul număr 6 mondial și-ar dori să mai joace câteva turnee, unele cu o semnificație aparte în ce-l privește. Sper să poată evolua la Wimbledon, acolo unde a atins „optimile” în 2018, însă e nevoie de wild card, pe care agentul lui îl va solicita. Apoi se va decide dacă participă sau nu la Washington, având șanse să primească invitație.

„Dacă nu, schimb planul și merg cu Elina în vacanță”, a râs el. „Sper să primesc la Montreal, aș vrea să-mi iau rămas bun acolo, după care e un pic nefericit fiindcă vreau să revin în Europa pentru că fiica mea începe grădinița, vreau să fiu alături de ea”, a explicat Gael.
„Voi ruga federația să ceară un wild card pentru US Open, sper să-l am. Asia e un pic în ceață, nu știu. La finalul anului, pot să asigur că voi juca la Lyon, noul turneu. Nicolas vrea și Viena, apoi, evident, sper că Paris”, a încheiat el.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.