Performanță de urmărit - Giuleștiul încearcă și cu Ultimul Idol

Poza pentru articolul Giuleștiul încearcă și cu Ultimul Idol

Sport: Analiza sportivă clarifică nuanțele esențiale ale meciului sau competiției.

Pe scurt: Performanța sportivă și ce înseamnă pentru competițiile viitoare.

Și aici drumul până la baza de antrenament va dura o grămadă, doar suntem în patria ambuteiajelor, la București, dar altfel stai în trafic pe “Suntem peste tot acasă”. Plus că prietenul meu, Emanuel Roșu (probabil și Albastru, de scrie așa ceva), anunța deunăzi că restanțe salariale sunt și-n Giulești. Bine, or fi restanțe din alea de calitate, de Capitală, nu ca la Cluj.

Dan Șucu a debutat în Arena Polemicilor din fotbalul nostru cu nemuritoarea zicere “nu înțeleg modelul de business al lui Neluțu Varga”. Și pentru că e de neînțeles ce face Varga la CFR Cluj, Șucu i-a luat acestuia antrenorul pe care îl avea sub contract, i-a luat directorul sportiv, ba chiar vrea să mai ia doi membri ai staff-ului tehnic de la CFR. E atât de neînțeles modelul de business al lui Varga încât și cel mai bun jucător al sezonului la Rapid, Petrila, e tot unul pescuit pe bani buni de la CFR, clubul care l-a crescut de la 15 ani.

Revoluția lui Pancu

A venit însă expertul Dan Nistor și ne-a explicat esența managementului performant din Giulești: salarii babane pentru jucători mediocri. Fără venituri din calificări în grupe europene cum mai izbutea de neînțelesul Neluțu Varga. Daniel Pancu și Marius Bilașco vor avea de schimbat acest obicei al locului. Radiografia este una cruntă: jumătate dintre titulari trebuie aduși în vara ce urmează. Concluzia lui Pancu vine și ca o exonerare a lui Gâlcă: lotul cu care Rapid a abordat acest sezon nu a fost unul de top.

Daniel Pancu spune însă că prima lui misiune la Rapid este să împace suporterii cu clubul. Îți dai seama? Deci fanii Rapidului sunt cei mai frumoși, cei mai tari suporteri, dar ei stau îmbufnați într-un colț, cu bannere agresive și agramate, iar legenda clubului care a venit ca antrenor trebuie să-i roage să fie alături de echipă. Să nu cumva să “bulgărească” antrenorul, idolul, acționarul, echipa din nou.

Populistul Pancu

Daniel Pancu a venit cu tradiționalul discurs populist: fanii sunt cei mai importanți. Nu, la noi nu stau lucrurile așa. Că, dacă lucrurile nu merg bine o vreme, și rapidiștii, și ceilalți de pe la alte echipe se întorc împotriva clubului. Așa e tradiția cu suportăreala la noi. De aceea, de fapt, cel mai important e patronul.

Performanța înseamnă în primul rând investiție financiară. Apoi directorul sportiv cu arhitectura lotului, antrenorul cu strategia și pregătirea, jucătorii cu transpunerea proiectului în realitate. Și de-abia apoi vin suporterii. Care, simplu, fac nuntă alături de echipă dacă proiectul va funcționa și care vor mitralia jucătorii și chiar și antrenorul-legendă dacă Rapid va merge mai molcom.

Daniel Pancu dezvăluie la DigiSport că noul contract prevede pentru primul sezon ca obiectiv calificarea în playoff. Și atât. Păi ce-i asta, Pancu a semnat cu FC Botoșani, FC Argeș, Oțelul, Sepsi? Asta deja arată cam care e disponibilitatea lui Dan Șucu de a investi în vară în echipă. Patronul care, la intrarea sa în fotbal, spunea că în doi ani va fi campion cu Rapid, sau, mă rog, că se va bate la titlu.

Păi Șucu intră în a cincea stagiune la echipa din Giulești, îl răpește pe Pancu din seraiul din Cluj și îi spune să ducă echipa în playoff în sezonul viitor? Ca să-l parafrazăm chiar pe patronul Rapidului, greu de înțeles modelul de performanță al șefului din Giulești. Să vedem, poate că Pancu va reuși ceea ce visează el cu adevărat, cucerirea titlului, chiar și cu buget de intrare în playoff.

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche