Premieră importantă în - Cotidianul la 35 de ani. Tia Șerbănescu: Mi s-a suit sângele la cap și mi-am scris demisia

Am ajuns ca moșii ăia care spun că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Mă gândesc ce bine era la Cotidianul prin 1997-98. De fapt, nu era bine deloc. Salariile erau mici, aveam redacția într-o clădire care stătea să pice pe noi, mergeam să facem reportaje cu troleul, transmiteam informații de la telefoane publice portocalii cu cartelă. În schimb, era frumos fiindcă nu stăteam ca mulți jurnaliști de azi într-un mediu antiseptic-corporatist. Beam, fumam, se organizau spontan chefuri în redacție, se făceau și se desfăceau amoruri colegiale.

Cu toate astea mecanismul funcționa, nu cred că rata cineva vreun subiect sau depășea termenul limită de predare al materialelor. Dacă un text nu era incoerent sau agramat nu se umbla pe el. Țin minte că am făcut revelionul 1997/98 în redacție și după 12 noaptea mulți clăcași ai ziarului, care stătuseră până atunci cu părinții (puștii) sau cu soțiile și copiii mici n-au putut să se abțină ”să muncească„ în noaptea aia și au apărut să bea ceva cu ”colectivul”. Despre perioada aceea, am avut o discuția cu doamna Tia Șerbănescu, redactorul-șef de atunci. (Toma Roman Jr)

-Săru’ mâna, ne cunoaștem de atât de multă vreme, încât îmi vine să vă spun doamna Tia, ca la Aprozar. Fiind totuși relativ civilizat, vă întreb, doamnă Șerbănescu, cum ați aterizat la Cotidianul? În 1989, ați avut niște necazuri cu coana Securitate care vă confiscase un jurnal. Dată afară de la România Liberă și trimisă la ”munca de jos”, v-ați întors plină de glorie în 1990, ca peste ceva vreme să aveți niște contradicții conceptuale cu Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului…

-Eu aveam la România Liberă o rubrică, Bref, destul de cunoscută. Când au fost divergențele de la România Liberă, în 1993, m-a sunat Doina Bâscă, în acel moment șefa de la Cotidianul, mi-a spus că are și acordul lui Ion Rațiu, să îmi mut rubrica aici. Am pus condiția să pot scrie așa cum vreau, ce vreau, să am independență totală. Chiar așa a fost. Cât am lucrat la Cotidianul, până s-a terminat, destul de urât, am avut libertate să scriu ce credeam.

Căutați conținut similar? Vezi articole despre Cultura, Arta, redactor sef, Tia Serbanescu și ion ratiu.

-Fiindcă ați vorbit de Doina Bâscă…Mi se pare că a fost o chestie gen Ciolacu-Bolojan, atunci când ați devenit redactor-șef ați preluat ”greaua moștenire Bâscă”.

Cotidianul pornise cu o echipă de intelectuali, scriitori, ca șefi de secție: Ștefan Agopian, Cristian Teodorescu, Florin Iaru, Dan C. Mihăilescu…Doamna Bâscă, omul de încredere al lui Ion Rațiu, reușise să-i zburatăcească pe aștia, intrase în conflict cu o mare parte din redacție. Până la urmă, Rațiu a fost nevoit să scape de ea, probabil pe motiv de management prost. Cum ați ajuns în locul ei?

-M-a sunat domnul Rațiu să girez ziarul pentru 6 luni, să nu ”încapă în mâini străine”. În tot acest timp, trebuia să se facă un audit, să se afle clar cât a pierdut și cât a câștigat, dacă merită să mai continue sau nu. Am acceptat cu rugămintea ca, în cazul în care se ia o decizie despre ce o să se întâmple, să mi se comunice înainte, să nu fiu pusă în fața unui fapt împlinit ca atunci când am plecat de la România Liberă. Domnul Rațiu a zis ”bine, dragă, nu mă compara pe mine cu ăia”. Până la urmă, a fost exact cum nu am vrut. Am aflat din presă că vine Ion Cristoiu în locul meu. Într-adevăr, când am preluat ziarul, plecaseră foarte mulți din echipa inițială, din cauza temperamentului, hai să-i spunem, vulcanic, al Doinei Bâscă. Personalul era deficitar. Mi-a venit ideea să apelez la tineri.

-Ce însemna temperament vulcanic? Dădea cu farfurii după oameni? Mușca redactorii de cap?

-Cu mine, Doina Bâscă a avut o relație corectă. Cu alții, nu știu ce făcea. Poate ridica tonul, poate…știu că în redacție i se reproșa un comportament care nu convenea jurnaliștilor. Din acest motiv, plecaseră scriitorii de care ai pomenit și am apelat la tineri, studenți. Am pus anunțuri prin universitate, am scris în ziar că vrem tineri care vor să lucreze în presă.

– Ce criterii de selecție ați folosit?

-Mai întâi, stăteam de vorbă cu ei, să văd ce știu, ce vor de la viață. Apoi, le dădeam o probă de lucru în teren, să facă o anchetă, un reportaj, să culeagă știri. Dacă se mișcau bine, îi angajam rapid. Am fost încântată să descopăr câteva talente, oameni care au continuat în presă și cărora le-a plăcut meseria. Erau foarte entuziaști, te rugai de ei să plece acasă seara, fugeau pe teren la orice oră se întâmpla câte un eveniment. Era o atmosferă plăcută, plină de energie.

-Puteți să dați exemple de oameni care au rămas în branșă?

-Sunt foarte mulți și nu vreau să mi se spună că-s părtinitoare. Ei sunt și acum în branșă, fiecare cu orientarea lui, la publicații diferite, dar toți au pornit de la Cotidianul. Adriana Duțulescu, Ioana Lupea, Anca Lazărescu, Ciprian Raghel, Cristian Șuțu, Călin Zarojanu au performat în presă. Nu-s singurii. Unii, așa cum e Ionel Dancă, au făcut chiar pasul de la media spre politică.

-Am trecut și eu pe acolo când erați șefă. Confirm că era mult entuziasm, energie, echipă tânără și talentată, dar condițiile de lucru erau oarecum rudimentare. Era Rațiu un tip zgârcit?

-În perioada cât am fost acolo, salariile erau mici, dar relativ decente, se făcea acel audit tocmai pentru a se reduce cheltuielile cumva. Da, Rațiu era un tip prudent financiar, nu avea nicio legătură cu imaginea care i se fabricase la începutul anilor 90, de milionar englez care sponsorizase Piața Universității și arunca în stânga și-n dreapta cu bani să schimbe regimul. Nu era un om cu dare de mână. Făcea economii cu strictețe.

-Redacția era formată din oameni în general talentați, dar ca în orice comunitate de artiști ai pixului erau și fanfaroni, violenți, bețivi. Mă refer la partea masculină și mă includ și pe mine în categoriile de mai sus. Îmi aduc aminte cu plăcere de un coleg care bea până cădea în cap, făcea vânătăi și a doua zi spunea în redacție că l-au răpit și bătut securiștii. Cum puteați să îi gestionați dumneavoastră, ca femeie, pe toți tigrii ăștia?

– A fost destul de simplu. Eram calmă cu ei și le-am zis că nu mă interesează ce fac în viața lor particulară și în timpul liber, dar la redacție să fie lucizi și eficienți, să nu bea în incintă, că mă supăr rău. Cred că au înțeles…La un moment dat, am primit cadou de la o firmă niște lăzi cu vin care stăteau la vedere în redacție și nu s-a atins nimeni de ele…

– Totuși, ce vremuri…se fuma în redacție, la birouri. Vreau să mă autodenunț, dau din casă. Se bea în laboratorul foto, în camera unde se developau filmele și era doar un bec roșu, palid. Ne simțeam ca în timpul prohibiției în America, dar ne plăcea. Dacă mai intrați acolo, discret, sub protecția întunericului, doseam sticlele. M-a bușit o nostalgie și vreau să-l amintesc pe șeful fotografilor, Constantin, Costică Văduva, arhitect la bază, care semăna îngrozitor cu Nicolae Iorga. Dumnezeu să-l ierte, era un tip senzațional.

-Nu îmi stătea în caracter să fac poliție. Cât timp le ieșeau bine pozele și vouă articolele, eram mulțumită. Dacă erați mai amețiți, disimulați foarte bine, fiindcă nu se observa.

-Aveam redacția într-o cazarmă oarecum imundă a Clubului Steaua, de pe Calea Plevnei. Cum ne lipisem acolo?

-Rațiu închiriase spațiul ăla încă de când a apărut Cotidianul. Nu știu care era aranjamentul, acolo era și tipografia.

-Îmi aduc aminte un episod tragi-comic cu doamna Cristina Dumitrescu, Dumnezeu să o ierte, care era secretar general de redacție. Era seara târziu, doamna Dumitrescu tria niște materiale și mai era doar un băiat de la secția de sport, cap limpede. După ce și-a terminat treaba, a întrebat în gura mare pe culoar dacă mai e cineva în incintă. Doamna Dumitrescu, cu umor, îi răspunde că nu. Omul, mulțumit că redacția e goală, ia cheile, o închide acolo și pleacă…

-He, he, da…o fi crezut că i se răspunde din neant, că e o voce supranaturală. Sărmana Cristina a trebuit să dea multe telefoane, să aștepte ceva timp până a venit cineva care a eliberat-o.

-Cum s-a petrecut despărțirea dumneavoastră de Cotidianul?

-Am venit într-o bună zi la redacție, nu știam nimic. Aveam pe masă tot teancul de ziare din ziua respectivă, dar nu m-am apucat să mă uit pe ele. Mă așez pe scaun și mă sună domnul Rațiu, lucru care se întâmpla extrem de rar. Probabil că el credea că am aflat ceva pe surse, dar eu nu știam nimic. S-a desfășurat o conversație ca în teatrul absurdului. M-a luat Rațiu cu ce fac, dacă sunt bine, sănătoasă, nu zicea nimic concret. La un moment dat a spus ”la revedere”.

Când mă gândeam ce l-a apucat, mă sună Dumitru Tinu, care era șef la Adevărul. Și el mă ia cu ce fac, dacă-s bine…mi s-a părut ca și la Rațiu, ceva ciudat. L-am întrebat ce i-a venit să mă sune și el mi-a răspuns sec să citesc presa. Într-un ziar, nu mai știu care, am dat peste un interviu cu Cristoiu care declara că o să preia Cotidianul, că s-a înțeles cu Rațiu. Reporterul l-a întrebat ce o să se întâmple cu Tia Șerbănescu și el a zis ce în genul ”o să fie și ea pe acolo”, ca și cum aș fi fost un cuier pom din inventarul redacției.

Am închis ziarul. Mi s-a suit sângele la cap, am luat o hârtie și mi-am scris demisia. Am depus-o la secretariat și am plecat. M-a impresionat că fără să le spun eu nimic și-au mai dat demisia în semn de solidaritate mai mulți colegi. Ulterior, domnul Rațiu a regretat ce s-a întâmplat, mi-a transmis prin cineva că îi pare rău că nu a avut curajul să îmi spună direct ce se întâmplă și că vrea să ne întâlnim. I-am răspuns că eu nu vreau să ne vedem.

-Probabil că i-a părut tare rău, dacă l-a adus în locul lui Cristoiu pe un alt titan al presei, Dan Diaconescu…Vă simțiți mândră că ați fost antecesoarea geniului media din Caracal?

-Până la Diaconescu, a fost Cristoiu, deci lucrurile s-au desfășurat în trepte, dar temeinic. Am văzut cum ziarul ăla care la început avea un ștaif, o ținută, o grafică specială, cade din ce în ce mai jos într-o zonă vulgară. De la un punct în sus, nici nu l-am mai citit constant, sinceră să fiu. Știu că a mai trecut prin diverse perioade, mai bune, mai proaste…

-Îmi fac reclamă, acum merită să-l citiți, fiindcă mă produc eu în el în fiecare duminică, măcar pentru că mă știți de când eram june…

-Succes! Știu că, de-a lungul timpului, Cotidianul a fost deseori în degringoladă, a avut derapaje…citeam unele articole și mă cruceam de ce putea să publice. M-am bucurat când a ajuns redactor-șef Sebastian Zachmann, ale cărui interviuri de la Prima Tv și din alte locuri îmi plăceau foarte mult. Credeam că în sfârșit Cotidianul are posibilitatea să își reia ținuta, dar uite că și-a dat și el demisia…Să vedem cum veți evolua.

-Încep, de final, iaca oximoronul, cu niște întrebări blegi, ca pentru revistele de cucoane. Sunteți nostalgică după perioada de la Cotidianul?

-Sunt nostalgică după presa tipărită. Vorba aia, scripta manent, odată ce se tipărea nu prea mai aveai ce să faci. Asta presupunea mai multă rigoare în documentare și o exprimare corectă. Plus că trebuia să îți masori cuvintele, să ai proprietatea termenilor. La noi, presa scrisă de calitate, în general, chiar dacă e online, s-a diluat și e pe cale de dispariție.

-A fost frumos la Cotidianul?

-Pentru mine da, mai puțin finalul. Ziarul arăta bine, era o atmosferă bună în redacție, erau oameni cu ținută intelectuală. Era plăcut, exista colegialitate, chiar solidaritate. Sunt nostalgică.

-Doriți să evocați niște oameni cu care ați lucrat la Cotidianul și acum nu mai sunt?

-Of, din păcate sunt mulți. Erau jurnaliști formați înainte de venirea comuniștilor la putere, precum Paul Lăzărescu sau criticul Marin Bucur, Cristina Dumitrescu…Din păcate, sunt prea mulți, mă gândesc la ei cu pietate și duioșie.

-Scuze că v-am bătut la cap.

-Nu face nimic. Sper să mai țineți încă 35 de ani.

Ecaterina Iftime-Șebănescu (Tia) s-a născut pe 24 octombrie 1945. Jurnalistă la România Liberă, a făcut în 1989 imprudența să își ia într-o călătorie în RDG jurnalul intim în care-l înjura pe tovarășul Nicolae Ceaușescu. I l-a confiscat Securitatea la graniță și a fost trimisă la ”munca de jos”. În 1990, s-a întors în glorie la România Liberă, unde a fost redactor șef până în 1993. Este cunoscută pentru rubrica sa ”Bref”, pe care a portat-o pe unde a lucrat. Considerată cea mai cunoscută femeie analist politic din presa scrisă, Tia Șerbănescu reușește să combine judecăți pertinente cu previziuni care se mai și împlinesc, împachetate cu ironie corozivă și jocuri de cuvinte inteligente. Actualmente, are o rubrică săptămânală în Revista 22 și, lunar, face o analiză politică amplă în săptămânalul Formula As.

Între 1997 și 1998, a fost redactor șef la Cotidianul, vreme de 7 luni.