
Educatie: Această știre educațională sintetizează implicațiile pentru sistemul școlar.
Essențial: Contextul educațional și efectele asupra sistemului școlar.
Obligația impusă anul trecut universităților, de a-și declara misiunea – de educație și cercetare avansată, de educație și cercetare, respectiv de educație – deschide capitolul „Măsuri majore de reformă implementate în anul 2025”, în cel mai nou Raport privind starea învățământului universitar, aferent anului 2024-2025. Documentul, care tratează sumar și efectele măsurilor de austeritate luate de guvernul Bolojan, prezintă această măsură fără a preciza în vreun fel ce efecte a avut sau urmează să aibă.
Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu
Plătești impozit oricum. Alege înțelept unde să meargă.
Redirecționează 3,5% acumDoar 2 minute • Nu te costă nimic • 100% online
Misiunea universităților a fost una dintre primele măsuri anunțate de fostul ministru, Daniel David, după ce a preluat portofoliul Educației și Cercetării. El a prezentat atunci inițiativa drept o „mică reformă” în universitar.
Interesați de subiectele Educatie, Invatamant, Universitate, misiunea universitatilor și reforma invatamantului superior? Citiți mai mult aici.
- În absența vreunei analize de specialitate, „reforma” s-a bazat pe ceea ce au considerat universitățile de cuviință pentru a se poziționa, în condițiile în care fuseseră anunțate că această misiune ar urma să aibă un rol în finanțarea lor. Rezultatul: în iunie 2025, MEC a publicat o listă în care nu mai puțin de 32 de universități românești s-au declarat a fi universități de educație și cercetare avansată, iar 45 de educație și cercetare și doar 7 universități de educație – vezi detaliat aici
Acum, măsura deschide, în raportul MEC menționat, ceea ce instituția numește „o serie de reforme sub formula Bologna 2.0”. Documentul arată că această reformă „a urmărit clarificarea rolului fiecărei universități în cadrul sistemului național”.
Dar nicăieri în document nu este menționată împărțirea instituțiilor de învățământ superior după misiunea asumată și nici vreun lucru care să fi decurs în ultimul an sau care ar trebui să decurgă, în mod concret, din această împărțire. Doar la capitolul referitor la reforme sunt prezentate câteva chestiuni generice:
- „(…) Această clarificare permite alinierea resurselor la obiectivele asumate. De asemenea, facilitează stabilirea unor criterii de evaluare adaptate fiecărui tip de misiune. Astfel, nu toate universitățile sunt evaluate după aceleași standarde, ci în funcție de rolul lor strategic. Această reformă este esențială pentru creșterea coerenței sistemului. Ea permite dezvoltarea unor universități orientate prioritar spre formarea profesională, alături de universități de cercetare avansată. Din perspectivă strategică, diferențierea misiunilor contribuie la creșterea competitivității internaționale.(…)” – vezi integral la pag 58 din raport.
Alte „reforme majore” în universitar
Tot la capitolul „Reforme majore” în instituțiile de învățământ superior, documentul citat mai prezintă aprobarea și demararea programelor de licență cu dublă specializare.
Pe lângă acestea, mai sunt listate o procedură concepută să susțină viitoare reforme și care nu constituie o reformă în sine, precum și măsuri de operaționalizare pentru inițiative existente deja:
- „Demararea evaluării unităților de cercetare-dezvoltare-inovare, inclusiv în universități” – procedură care și acum este în desfășurare și care ar urma să se încheie în cursul acestei veri. Abia după finalizarea evaluării urmează să aibă loc schimbări efective, constând în integrarea sau comasarea unor institute ineficiente.
- „Organizarea operațională a studiilor postdoctorale”
- „Operaționalizarea cadrului pentru concentrările academice”
- „Aprobarea și demararea programelor de licență cu dublă specializare” – anume lansarea primelor programe de licență cu dublă specializare (didactică și de specialitate)
- „Reforme inițiate prin Autoritatea Națională pentru Calificări”
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.