
Educatie: Subiectul din educație afectează direct elevii, părinții și profesorii români.
Pe scurt: Ce trebuie să știe părinții și elevii despre subiectul prezentat.
Cartea „Pericol”, scrisă de Raluca Poenaru, care a câștigat Trofeul Arthur în 2017, va fi ecranizată într-un film pentru copii, în care va juca și Medeea Marinescu, cunoscută pentru rolul ei din Maria Mirabela, din 1981: „Vrem să facem o punte peste generații. Copiii noștri au nevoie să vadă cum e școala la noi, cum sunt prietenii așa cum îi știu ei, nu doar din alte țări”, spune producătoarea Irina Enea într-un interviu pentru Edupedu.ro. Ea spune că încearcă de 7 ani să finanțeze acest film, însă Centrul Național al Cinematografiei i-a respins propunerea pe motiv că „nu există potențial de interes pentru filme de copii”. După premii pe care le-a obținut cu acest proiect la TIFF și alte festivaluri străine a decis să încerce să strângă bani în țară pentru realizarea filmului, iar duminică 10 mai este ziua în care se lansează castingul și un mini festival pentru copii, unde vor putea să se înscrie și ei în baza de date pentru a juca în film și vor fi multe ateliere de teatru de improvizație pentru copii, dans, ateliere creative, zonă de gaming și o expoziție de afișe de filme pentru copii.
Fii parte din schimbare.
Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu.
„De peste 35 de ani nu s-a mai făcut un film românesc cu și despre copii, așa cum erau când eram noi copii, ca Maria Mirabela sau Veronica, un film despre copilăria copiilor de azi, în cultura noastră, românească”, spune Irina Enea, producătoare de film, într-un interviu pentru Edupedu.ro.
De 7 ani încearcă să facă rost de finanțare pentru a realiza un film pentru copii, după seria cărților Pericol, scrise de Raluca Poenaru.
„Aceste coproducții internaționale nu se pot face dacă nu ai bani din țara ta, de la stat, iar Centrul Național al Cinematografiei ne-a respins proiectul pe motiv că „nu există interes pentru filme de copii”, spune Irina Enea.
Interesați de subiectele Educatie, Invatamant, CNC, film romanesc pentru copii și medeea marinescu? Citiți mai mult aici.
„E un film care nu e despre un copil ideal, este despre un copil care nu se topește după mersul la școală, nu se topește să-și facă temele, crede că el poate să se descurce singur, fără ajutor, dar descoperă pas cu pas cât de importanți sunt prietenii din jurul lui”, povestește producătoarea.
Medeea Marinescu va juca rolul mamei lui Pericol.
„A fost unul din visurile noastre, să facem un fel de punte peste generații, dacă tot aveam acest acest gol de 35 de ani de la filme pentru copii. Medeea Marinescu a înțeles din prima legătura dintre dintre un film din generația noastră și un film din generația copiilor ei, până la urmă și nevoia de a face acest film, nevoia de repere de la noi, din cultura noastră, nevoia copiilor de a-și vedea școala, prietenii așa cum îi știu ei, nu doar din alte țări. Am vorbit la telefon, am povestit destul de scurt despre ce vrem noi să facem, după care ne-am întâlnit și era deja de acord. A fost foarte firesc și fără nicio ezitare”, spune Irina Enea.
Scriitoarea cărții, Raluca Poenaru, spune că, Medeea Marinescu „este foarte copilăroasă și cred că se potrivește perfect”.
Filmul „Pericol” își deschide castingul pentru copii și campania de FUNdraising în cadrul unui eveniment special, organizat pe 10 mai, la Expirat Halele Carol, între orele 13:00-21:00.
Evenimentul, organizat sub forma unui mini-festival de opt ore de joacă și bucurie, include, pe lângă accesul special la înscrieri pentru casting, numeroase momente artistice, muzică live, teatru de improvizație pentru copii, dans, ateliere pentru copii de diferite vârste, ateliere creative, gaming area, o expoziție de afișe de filme pentru copii sau corul Cantus Mundi are va cânta melodii din filmele de copiii românești, vechi.
La evenimentul deschis publicului vor veni și Medeea Marinescu, Marius Manole, Doru Cătănescu, Irina Sârbu și invitați surpriză.
Personajul Pericol, prin ochii scriitoarei Raluca Poenaru
„Personajul Pericol aș zice că există în mine dintotdeauna și e un personaj care nu vrea să dispară, vrea să rămână acolo și să facă tot mai multe și tot mai multe isprăvi copilărești pe care cineva la vârsta mea nu-și mai permite să le facă, așa că m-am gândit să-l scot afară pe Pericol din mine și să-l pun într-o carte în care am tot dreptul să fac toate nebuniile pe care nu-mi permit să le fac în viață de zi cu zi”, spune scriitoarea Raluca Poenaru, care a scris 3 cărți din seria Pericol. În 2017 a câștigat Trofeul Arthur.
Cartea este recomandată pentru copii de peste 8 ani.
Raluca Poenaru locuiește de câțiva ani în Germania, are o pasiune pentru scris de când era mică, a fost profesoară de franceză în țară, dar acum lucrează în IT. Chiar și așa, pasiunea pentru scris a rămas.
Într-un interviu pentru Edupedu.ro, Raluca Poenaru spune că volumele reprezintă aventurile copiilor din ziua de azi, cuprind deja celebra discuție în contradictoriu a copiilor și părinților legată de tehnologie și jocuri, iar Pericol e un personaj aparte care descoperă treptat lumea prietenilor. Ea face o paralelă chiar cu seria „Jurnalul unui puști”, varianta românească.
„Am vrut să le transmit copiilor că trebuie să se bucure de copilărie chiar și cu toate lucrurile care nu prea le ies lor, ca de obicei e celebra prăpastie între generații, în care copiii vor ceva și părinții vor altceva și sigur că avem lupta asta foarte mare, în care Pericol și toți copiii de vârsta lui vor de fapt tablete, vor jocuri video, vor toate lucrurile acestea cu care părinții nu sunt neapărat de acord. Și am vrut să le arăt copiilor că totuși există ceva și dincolo de toată această tehnologie, nu că n-ar fi bună. Eu am și foarte multe jocuri în cărți, foarte multe jocuri video și foarte multe lucruri legate de tabletă, dar mai sunt și alte lucruri pe care le pot descoperi și cu care se pot simți foarte, foarte bine.
Unul dintre lucrurile astea este compania altor copii și prietenia și toate isprăvile pe care le pot face ei, așa cum și noi le făceam la rândul nostru când era mici, așa cum toată lumea le-a făcut la momentul respectiv, și care nu cred că pot fi făcute pe dispozitivele astea electronice. Cred că trebuie să te întâlnești față în față și să trăiești efectiv, să te joci, să-ți trăiești copilăria”, spune scriitoarea.
„Un alt lucru ar fi să aibă curaj: Pericol, deși pare foarte periculos, iar el se tot bate cu pumnul în piept că el e periculos, că el e Pericol, de fapt are momente în care este foarte fricos, îi e foarte frică de câini, de exemplu, și-l ajută o fată. Și până la urmă, cu rușine trebuie să recunoască că îi e frică. Am mai vrut să le spun copiilor să-și urmeze până la capăt, sau cât pot de mult, un vis, o dorință, o idee, că lucrurile în cărți nu se întâmplă întotdeauna în cel mai fericit mod. Adică Pericol nu stă și toate îi pică pe tavă și se întâmplă exact ce și-a dorit. Nu. Unele se întâmplă, unele nu se întâmplă, unele se întâmplă un pic în altfel, dar se distrează și asta cred că e foarte important”, spune Raluca Poenaru.
„Nici nu-mi vine să cred, încă, de faptul că se va ecraniza cartea mea. M-au întrebat prietenii cum mă simt și am zis exact așa. Cred că nu realizez că urmează să se întâmple acestea. Sunt foarte fericită.
Am vorbit cu regizorul, cu producătoarea Irina Enea, suntem în legătură. Sunt în legătură și într-un grup de whatsapp cu foarte mulți copii și mi se pare extraordinar cum comunică copiii și ce libertate au față de cum eram noi la vârsta lor, o diferență uriașă. Și îmi place foarte mult”, spune scriitoarea.
Întebată cum își imaginează personajul principal, Raluca Poenaru spune:
„Trebuie să fie foarte simpatic, foarte carismatic, trebuie să fie foarte energic și foarte sincer trebuie să fie. Adică inclusiv părțile în care el nu e așa de periculos și se face frică la un moment dat și gândește, oare cum să fac să repar? El vorbește el cu el însuși, recunoaște că a făcut o prostie. Are latura de introspecție, în care revine asupra lucrurilor pe care le-a făcut și își dă seama care sunt bune, care nu sunt bune, care mai pot fi reparate, care nu mai pot fi reparate”.
Cum s-a născut ideea filmului, după ce proiectul a fost respins de Centrul Național al Cinematografiei
Irina Enea, producătoarea filmului povestește că ideea a venit direct de la scriitoarea cărții, Raluca Poenaru, care, în urmă cu 7 ani, i-a propus să ecranizeze cartea sa Pericol.
„De-abia începusem cariera de producător de film, eram la un festival cu un scurtmetraj în care jucase băiețelul meu care avea 10 ani atunci. Eram în 2019 când a venit către mine Raluca Poenaru, chiar scriitoarea cărții Pericol. Mi-a propus să fac un film după carte și mi-a dat un exemplar. Acasă le-am citit-o copiilor mei, fiica mea avea 9 ani. A scris o carte senzațională și a testul suprem a fost al copiilor: am citit-o de câteva ori eu, apoi și-o citeau unul altuia în casă râdeau, se distrau, se amuzeau”.
Proiectul de film a fost respins de mai multe ori de Centrul Național al Cinematografiei, care finanțează filmele românești, pe motiv că „nu există potențial de interes pentru filme de copii și că scenariul este „«pueril»”.
„Ne-am propus apoi să încercăm altfel, ne-au selectat la TIFF la au un program care se cheamă Transilvania Pitch Stop, un program internațional. Au selectat 10 proiecte, printre care și al nostru. Ne-au dat două premii: unul ne-a trimis la o piață de coproducție, unde am cunoscut o grămadă de oameni care ne-au încurajat.
Apoi, am avut întâlniri cu 19 producători care erau în sală când am susținut proiectul și fiecare dintre ei ne-a zis același lucru: «E nevoie de filme pentru copii. În fiecare țară e nevoie de filme de pentru copii».
Am fost la Lisabona la un festival de film pentru copii și când ne-am întors mi-am dat seama că tot nu putem să facem nimic, pentru că aceste coproducții internaționale nu se pot face dacă nu ai bani din țara ta, de la stat. Trebuie neapărat să fie cofinanțate, dar nu trebuie cofinanțată de CNC, trebuie să fie doar de aici din țară”.
După 7 ani de încercări de finanțare, Irina a decis să lupte pentru realizarea filmului și să facă rost de bani.
„N-o să stăm cu mâinile în sân să așteptăm să facă să statul ceva așa că am început să ne gândim ce putem face?”, spune Irina. „Aveam în cap ideea de crowdfounding care nu e o practică des întâlnită în România, dar am decis să încercăm, poate ne obișnuim. Un buget de film înseamnă foarte mulți bani, noi avem 950.000 euro, bugetul, e un film de copii și asta înseamnă doar un număr limitat de ore de filmare pe zi, e dificil, avem animale, locații diferite și încercăm să explicăm de ce sunt atât de mulți bani, făcând o comparație cu bugete de la alte filme. Ca să ne vadă lumea că existăm, că suntem reali, că vrem să facem filmul asta, că putem oferi expunere partenerilor am decis să facem o lansare mai aparte pentru acest film.
S-au alăturat foarte mulți oameni din start, fiecare om cu care interacționam reacționa imediat la faptul că nu s-au mai făcut firme de copii de la «Veronica», «Maria Mirabela» sau «Toate Pânzele Sus».
Un mini festival de o zi unde copiii pot vedea cum se face un film, își pot face fotografii profesionale și pot cunoaște actorii, pot participa la ateliere de creație și teatru.
Castingul pentru film și mini festivalul din 10 mai
„Vor putea să se înscrie în baza de date pentru castingul filmului, nu doar pentru copii de 7-12 ani, cum e Pericol, personajul principal și prietenii lui, pentru că filmul are foarte multe straturi așa și atunci. Pericol are o frate mai mare care e adolescent undeva la 16-18 ani și el are o gașcă de prieteni, părinții, vecinii, profesori, adică invităm și copiii și părinții la casting.
Mai avem foarte multe workshop-uri, avem un workshop de caligrafie, un workshop de benzi desenate, de colaje, avem atelier de joacă de bord, game-uri, avem un lego playzone, avem o școală virtuală de drift și momentele de pe scenă, momentele artistic, facem un „meet the cast”, în care prezentăm publicului actorii care deja s-au alăturat și ne-am bucurat enorm că Medee Marinescu a acceptat invitația noastră.
Medeea va fi mama lui Pericol. A fost unul din visurile noastre, să facem un fel de punte peste generații, dacă tot aveam acest acest gol de 35 de ani de la filme pentru copii.
Mai avem și corul de copii de la Cantus Mundi care o să cânte melodii din filmele vechi românești, avem teatrul de improvizație pentru copii și live looping: copiii pot înregistra împreună un cântec.
Ce mi se pare mie senzațional și îmi umple sufletul e că lucrăm cu voluntari. Evident și voluntarii sunt din zona 16-24 de ani, noi facem un film pentru copii tot cu niște copii, e generația care a fost cel mai tare privată de filme ale lor, ale generației lor și sunt foarte implicați, au foarte multe idei”, spune producătoarea filmului.
E un film actual, e un film pentru copiii din ziua de azi. Pericol se joacă în acest film un video-game împreună cu prietenii lui – un video-game pe care noi îl dezvoltăm ca să facem un univers întreg în jurul filmului – o să fie un comic book, o să fie un video game, o să fie o grămadă de lucruri în jurul lui.
De ce să vină la eveniment și să își dorească să joace în film – Mesaj pentru copii și părinți
Le-am întrebat pe producătoarea filmului Irina Enea și pe Raluca Poenaru, scriitoarea cărții ce mesaj le transmit părinților și copiilor care vor să vină la casting și la eveniment?
Irina Enea, producător: „Eu cred că cel mai important e să simte ei că-și doresc să fac asta. Poate să fie extraordinar de timizi și dintr-o dată să li se deschidă altă lume în momentul în care încep să filmeze. Eu am ajuns producător de film pentru că fiul meu juca întâi în reclame. La 2,5 ani a jucat în prima reclamă și se schimba total în momentul în care încerca să filmeze.
Nu trebuie să aibă experiență înainte, trebuie doar să încerce să vadă dacă îi place și dacă reușește și roluri mai complicate. Sunt și roluri mai scurte și mai ușoare.
Încurajez din tot sufletul să încerce pentru că este o experiență senzațională să fie pe un platou de filmare. Părinții ar trebui să le povestească în primul rând despre ce înseamnă un film de copii, despre filmele pentru copii pe care le-au văzut ei și să-i aducă la eveniment ca să poată să înțeleagă ei singuri despre ce e vorba și să aleagă dacă vor să încerce.”
Raluca Poenaru, scriitoare: „Aș zice că e un sentiment foarte, foarte frumos de a face ceva împreună și mai ales de a face ceva împreună cu copiii. Este extraordinar, pentru că noi, de-a lungul timpului, ne mai pierdem din abilitățile noastre, de exemplu de a ne juca, de a fi spontan. Sigur ne controlăm înainte să spunem ceva, ne gândim, dar copilul spune direct. Adică copilul n-are filtre. Și cred că e foarte bine pentru adult să fie împreună cu copiii. Și cred că e bine pentru toată lumea să formeze o comunitate, cum cred că acum mai rar se întâmplă cu atâta digitalizare”.
Carte versus film: Filmele îi ajută emoțional pe copii să se regăsească în ipostaze similare
„Mie îmi place să cred că e o legătură directă între carte și film pentru că se potențează una pe cealaltă. E o ecranizare după după romanul Pericol, dar asta nu înseamnă că o să fie exact toată povestirea de acolo. Îi invităm să descopere ce am schimbat din carte. Noi facem o ecranizare a primului volum, dar avem și Pericol la petrecere, Pericol la mare. Poate vor să știe mai multe despre Pericol”, spune producătoarea Irina Enea.
„Au nevoie copiii de filme ca să relaționeze, mai ales că e un astfel de personaj în care majoritatea să regăsesc:cui îi place școala? Cui îi place să fie perfect, să-și asculte părinții, să-și asculte părinții?
Mi se pare foarte interesant este reacția unor psihologi care au sesizat faptul că îi ajută emoțional, îi ajută să se exprime, regăsind situații din viața lor, îi ajută foarte mult. Asta mi se pare super important. E un film care nu e despre un copil ideal, n este despre un copil care nu se topește după mersul la școală, nu se topește să-și facă temele, crede că el poate să se descurce singur, fără ajutor, dar descoperă pas cu pas cât de importanți sunt prietenii din jurul lui”.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.