Știri de ultimă oră din țară - Tentativă de omor, în Cartierul Sud: un focșănean a lovit cu mașina un tânăr

Poza pentru articolul Tentativă de omor, în Cartierul Sud: un focșănean a lovit cu mașina un tânăr

Romania: Contextul național detaliat clarifică evoluțiile recente de interes general.

Rezumat: Evoluțiile din țară și consecințele pentru cetățeni.

Pedeapsă cu închisoarea pentru un focșănean, care în urmă cu un an a vrut să calce cu mașina un tânăr, cu care avusese un conflict. Incidentul a avut loc în Cartierul Sud al Focșaniului și, pentru că inculpatul a lovit intenționat cu mașina partea vătămată, fapta sa a fost încadrată la tentativă de omor.

Ancheta a pornit imediat după faptă, dat fiind că incidentul fusese anunțat la 112. La acel moment, „la sosirea echipajului de poliție, conducătorul auto nu se mai afla la fața locului, fiind efectuate verificări pentru identificarea acestuia”.

În urma cercetărilor efectuate, a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din cauza unui conflict spontan petrecut în proximitatea locului accidentului anterior evenimentului, care conducea un autoturism, ar fi acroșat un alt tânăr de 21 de ani care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma activităților desfășurate, la scurt timp, conducătorul auto a fost identificat. Tânărul de 21 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, transmiteau la acel moment reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

A doua zi, pe 9 martie 2025, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor, tânărul fiind reținut pe o perioadă de 24 de ore, apoi arestat preventiv. Aceasta în condițiile în care, în urma impactului, partea vătămată fusese aruncată la o distanţă de 9,7 metri, iar rănile provocate necesitaseră pentru vindecare 60-70 de zile de îngrijiri medicale.

În acest context, s-a reținut că se putea ajunge până la „suprimarea vieţii” părții vătămate. Iar incidentul fusese reconstituit inclusiv cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, concluzionându-se că, la o viteză de 59 km/h, inculpatul nu avusese nicio intenție de a evita impactul cu victima sau de a frâna mașina Audi pe care o conducea pe strada Democraţiei.

Mai mult, în imagini se putuse observa că autoturismul condus de inculpat se îndrepta cu viteză pe mijlocul drumului pe direcţia pe care se afla persoana vătămată, îl lovise frontal pe acesta, care se rotise de 2-3 ori în aer, după care fusese proiectat la o distanţă de câţiva metri, în staţia mijloacelor de transport în comun.

În timpul anchetei, tânărul inculpat a recunoscut că a condus autoturismul, dar a explicat că la un moment dat cineva de pe trotuar a aruncat cu o piatră în stâlpul din stânga al maşinii, iar victima venise în faţa maşinii brusc, fix în mijlocul drumului, moment în care nu a mai putut să-l evite.

Însă, cum imaginile video surprinseseră cu totul altă situație, focșăneanul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, faptă pentru care, pe fond, a fost găsit vinovat.

Condamnă pe inculpatul (…) fără antecedente penale la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b, i (interzice exercitarea dreptului de a conduce autovehicule) (…).

Menţine măsura preventivă control judiciar faţă de inculpatul (…). Scade din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive inculpatului (…) de la 09.03.2025-07.05.2025 şi arest la domiciliu de la 07.05.2025-18.06.2025.

(…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul (…) la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (…). (…) dispune confiscarea echivalentului în bani a autoturismului marca Audi, A6 (…) de la inculpatul (…), şi anume suma de 4.000 euro – echivalentul în lei la cursul BNR din ziua executării.

Admite acţiunea civilă intentată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani şi în consecinţă: Obligă inculpatul (…) la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani a sumei de 7.413,580 lei plus dobânda legală despăgubiri civile – cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate (…).

Admite în parte acţiunea civilă intentată de persoana vătămată (…): Obligă partea responsabilă civilmente SC (…) Asigurări SA la plata către partea civilă (…) a sumei de 174.430 lei despăgubiri civile pentru daune morale, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data de 08.03.2025 până la data executării.

Respinge acţiunea civilă intentată de persoana vătămată (…) prin constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului (…), ca nefondată. Obligă partea responsabilă civilmente SC (…) SA la plata către persoana vătămată (..) a sumei de 10.960 lei reprezentând cheltuieli judiciare – 9.922 lei onorariul de avocat şi cheltuieli de deplasare (urm. pen. şi judecată p.i.), 38 lei taxa de constatare medico-legală şi 1.000 lei taxa expertiza medicală punctaj traumatologic. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: https://www.magnific.com/author/rawpixel-com

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche