
Romania: Evenimentul din România prezentat mai jos are implicații naționale importante.
Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.
Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae va fi adusă spre închinare credincioșilor la hramul Parohiei Straja II
În perioada20–22 mai 2026, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straja II, Protopopiatul Rădăuți, va îmbrăca veșmânt de sărbătoare cu prilejul hramului bisericii parohiale.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, credincioșii din Straja și din împrejurimi vor avea bucuria de a se închina la racla ce adăpostește mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, precum și la icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae, aduse de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București, prin purtarea de grijă a părinteluiEmil Nedelea Cărămizaru.
Aducerea sfintelor odoare la hramul Parohiei Straja II continuă o frumoasă tradiție începută în anul2017; de atunci, an de an, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena a devenit pentru credincioșii din Straja și din împrejurimi un adevărat popas de rugăciune, comuniune și întărire duhovnicească.
Continuați lectura cu articole similare despre Romania, Top, pr Constantin Oprea, pr dr Emil Nedelea Caramizaru și Sfantul Ierarh Nicolae.
Manifestările vor debutamiercuri, 20 mai 2026, la ora 15:00, prin întâmpinarea delegației cu racla sfintelor moaște la biserica Parohiei Straja I, de unde clerul și credincioșii se vor îndrepta în procesiune, pe jos, către biserica Parohiei Straja II. Aici va fi săvârșită slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae, urmată, de la ora 16:30, de Vecernia unită cu Litia în cinstea hramului.
În ziua hramului,joi, 21 mai 2026, programul liturgic va începe la ora 07:30 cu slujba Utreniei, continuând la ora 08:30 cu Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena. La ora 09:00 va avea loc întâmpinarea Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania, iar de la ora 09:15 va fi săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La ora 11:30 va avea loc slujba de pomenire pentru eroii neamului.
Vineri,22 mai 2026, la ora 09:00, va fi oficiată o slujbă de mulțumire, după care delegația va pleca spre București cu racla ce adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae.
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Straja II adresează tuturor credincioșilor invitația de a lua parte la aceste momente de aleasă trăire duhovnicească, în rugăciune, evlavie și comuniune frățească.
Vă invităm și vă așteptăm cu drag la aceste popasuri duhovnicești, spre cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena și spre închinare la cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitor și grabnic ajutător al celor aflați în nevoi.
Pr. Constantin OPREA
Protoiereu al Protopopiatului Rădăuți
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.