
Romania: Subiectul românesc ridică întrebări relevante pentru cetățenii țării.
Sinteză: Articolul detaliază un eveniment național recent și implicațiile sale.
Consilierii județeni au aprobat, recent, în cadrul unei şedinţe extraordinare, două proiecte de hotărâre ce vizează un protocol pentru reconstruirea unui pod şi altul privind „recuperarea” unui tronson de drum.
În primul caz este vorba despre încheierea unui protocol de colaborare între Consiliul Județean Neamț, Primăria Borca și Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, în vederea realizării obiectivului de investiții de interes județean „Reconstruire pod acces din DN17B către DC198 din comuna Borca, județul Neamț, afectat în urma dezastrelor naturale din luna iulie 2025” – proiect ce se intenționează a fi finanțat în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021–2027, Prioritatea 10 RESTORE.
În al doilea caz, a fost aprobată revocarea dreptului de administrare acordat Comunei Cordun asupra tronsonului de drum județean DJ 207B Roman–Săbăoani, între kilometrii 1+800 și 8+300, după ce investiția pentru care fusese transmis în administrare nu a mai putut fi realizată din lipsa sursei de finanțare. Tronsonul revine, astfel, în administrarea Consiliului Județean Neamț.
Vreți să citiți și alte articole despre Romania, Administratie, din Neamt, Monitorul de Neamt și Actualitate?
„Fiecare decizie pe care o luăm trebuie să aibă un singur scop: să răspundă cât mai bine nevoilor nemțenilor. În cazul reconstruirii podului din comuna Borca, vorbim despre un proiect esențial pentru siguranța și mobilitatea locuitorilor din zonă, după efectele devastatoare ale inundațiilor de anul trecut.
În același timp, gestionăm cu responsabilitate patrimoniul județului și adaptăm deciziile administrative la realitățile din teren. Revenirea în administrarea Consiliului Județean a tronsonului de drum de la Cordun este o măsură ce ne permite să administrăm eficient infrastructura rutieră aflată în domeniul public al județului”, a declarat Daniel Harpa, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.