
Romania: Evenimentul din România prezentat mai jos are implicații naționale importante.
Pe scurt: Ce trebuie să știi despre situația actuală din țară.
Adaugă Ziarul de Bacău ca sursă preferată în Google
Inspectorii de prevenire ai ISU Bacău au descoperit, în luna mai, 14 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu și au aplicat sancțiuni de peste 300.000 de lei. În total, au fost efectuate 80 de controale, fiind constatate 239 de nereguli la operatori economici, instituții publice și alte obiective din județ.
În perioada 1–31 mai 2026 au fost efectuate 80 de controale de specialitate, dintre care 33 la operatori economici, 36 la instituții publice, 4 la obiective de investiții, 6 la unități administrativ-teritoriale și o inspecție de tip SEVESO. În urma verificărilor au fost identificate 239 de deficiențe, fiind aplicate 196 de avertismente și 43 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 302.500 lei.
Mai multe detalii și articole despre Romania și Actualitate așteaptă aici.
Analiza activităților desfășurate evidențiază menținerea unor riscuri semnificative generate de nerespectarea normelor de securitate la incendiu, în special în ceea ce privește funcționarea unor obiective fără autorizație de securitate la incendiu.
În luna mai au fost identificate 14 astfel de obiective, dintre care 9 operatori economici și 5 instituții.
În vederea creșterii nivelului de siguranță în spațiile destinate publicului, inspectorii de prevenire au desfășurat controale tematice inopinate la cluburi, baruri și discoteci, precum și la unități de turism și agrement. În urma acestor acțiuni, a fost identificat un club care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu, precum și două unități de turism și agrement aflate în aceeași situație. Totodată, au fost constatate 50 de deficiențe și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 97.500 lei.
De asemenea, au fost verificate amenajările temporare organizate cu ocazia unor manifestări publice și religioase desfășurate în județ, fiind constatate 15 nereguli și aplicate sancțiuni în valoare de 11.000 lei.
Totodată, cu ocazia desfășurării unor manifestări culturale cu participare numeroasă, au fost realizate acțiuni preventive de informare și verificare a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost identificate 5 deficiențe, sancționate cu avertismente.
Pentru reducerea numărului obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 160.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, pentru punerea în funcțiune ori continuarea funcționării unor obiective fără obținerea autorizației de securitate la incendiu.
Pe linia avizării și autorizării, specialiștii inspectoratului au analizat 96 de documentații tehnice, fiind emise 17 avize de securitate la incendiu, 15 autorizații de securitate la incendiu și un aviz de protecție civilă, precum și alte documente necesare pentru realizarea investițiilor și dezvoltarea comunităților locale în condiții de siguranță.
În paralel cu activitățile de control, personalul Inspecției de Prevenire a continuat desfășurarea acțiunilor de informare preventivă în cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C. – FOC” și „Nu tremur la cutremur”, prin distribuirea de materiale informative și promovarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău va continua activitățile de control, îndrumare și informare preventivă, cu accent pe identificarea și eliminarea factorilor de risc, respectarea normelor de securitate la incendiu și creșterea gradului de protecție a cetățenilor și bunurilor acestora.
- sursa: comunicat de presă
Adaugă Ziarul de Bacău ca sursă preferată în Google
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.