
Romania: Contextul național detaliat clarifică evoluțiile recente de interes general.
Essențial: Implicațiile evenimentului pentru România explicată clar.
Unii dintre cei mai buni tineri jucători de badminton din județ și-au dat întâlnire, joi, la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Arad – structura Bălcescu, la faza județeană a celei de-a III-a ediții a proiectului educațional „Aradul Joacă Badminton – Minte sănătoasă în corp sănătos”, oferind un spectacol sportiv de înalt nivel și meciuri pline de suspans.
În competiția dedicată elevilor din ciclul gimnazial, surpriza a fost realizată de Hesz Daniel, elev al Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Arad – structura Bălcescu, pregătit de profesorul Dragoș Daniel. Acesta a reușit să îl învingă în finală pe favoritul competiției, Tomuța Ruben, de la Școala Gimnazială Șimand, pregătit de profesorul Mărcuș Daniel. Ruben venea după o participare remarcabilă la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS), desfășurată la Bacău, unde s-a clasat printre primii 24 de jucători ai României. Cu toate acestea, Hesz Daniel a avut o evoluție excelentă și s-a impus după o finală dramatică, câștigată cu scorul de 2-1 (15-10, 9-15, 15-12). Podiumul masculin a fost completat de: Fețeanu Daniel – Liceul Teologic Penticostal Arad (prof. Lazăr Daniel) și Ștef Tudor – Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad (prof. Călin Nicoleta).
La categoria feminină, finala a adus față în față două dintre cele mai valoroase sportive ale județului: Micluța Victoria, reprezentanta Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Arad, pregătită de profesoara Călin Nicoleta, și Golescu Mihaela, de la Școala Gimnazială Șimand, antrenată de profesorul Mărcuș Daniel. La fel ca finalistul de la masculin, Mihaela Golescu participase, recent, la etapa națională ONSS de la Bacău, unde s-a clasat printre primele 24 de jucătoare ale țării. Dacă la etapa județeană ONSS victoria îi revenise Mihaelei, de această dată Micluța Victoria și-a luat revanșa și a câștigat finala în două seturi, cu 2-0 (15-5, 17-15). Pe locul al treilea s-au clasat: Harbuzariu Miruna – Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, structura Bălcescu (prof. Dragoș Daniel) și Iovu Maya – Liceul Teologic Penticostal Arad (prof. Lazăr Daniel).
Doriți mai multe informații pe tema Romania, Arad, badminton și Sport?

Rezultatele înregistrate confirmă progresul constant al badmintonului școlar în județul Arad și interesul tot mai mare al elevilor pentru această disciplină sportivă.

Prin meciurile disputate și emoțiile oferite, faza județeană a proiectului „Aradul Joacă Badminton – Minte sănătoasă în corp sănătos” și-a atins încă o dată scopul: promovarea unui stil de viață sănătos prin sport și încurajarea performanței în rândul elevilor.

Citește și: Trofeul Zăpezii la badminton, ediția a XII-a, competiție spectaculoasă la Șimand
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.