Ce înseamnă această decizie - Adrian Veștea refuză să își depună mandatul după decizia PNL: „Voi merge mai departe”

Poza pentru articolul Adrian Veștea refuză să își depună mandatul după decizia PNL: „Voi merge mai departe”

Politica: Contextul politic complet devine clar prin detaliile oferite în continuare.

Rezumat: Informațiile politice recente explică faptele cheie și reacțiile oficiale.

Premierul desemnat Adrian Veștea a afirmat, luni seară, 15 iunie, că nu își va depune mandatul, după ce conducerea PNL a decis că nu va susține un executiv condus de acesta.

Adrian Veștea a afirmat că nu își va depune mandatul FOTO Inquam photos / George Călin

„Tocmai ce s-a încheiat ședința Biroului Politic Național, alături de deputații și senatorii PNL, primarii și președinții CJ, în urma căreia mi-am spus punctul de vedere. Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional”, a transmis Adrian Veștea pe pagina sa de Facebook.

El a afirmat că a acceptat mandatul de premier desemnat „pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan”.

„Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un «act ostil» sau o încercare de rupere a partidului. Nu am construit nimic împotriva colegilor mei și nu urmăresc o confruntare internă. Guvern minoritar? Nu sunt vremuri pentru așa ceva. Am răspuns unei responsabilități într-un moment în care țara are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional”, a adăugat Adrian Veștea.

El a conchis: „Partidele și liderii se pot afla, uneori, pe poziții diferite. Interesul României trebuie însă să rămână mai presus de orice tensiune politică”.

Afirmațiile vin după ce BPN al PNL a votat împotriva susținerii guvernului Veștea cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și două abțineri.

Tot în aceeași ședință a fost adoptată o decizie potrivit căreia parlamentarii care nu respectă decizia luată de PNL vor fi excluși din partid. De asemenea, orice membru PNL care acceptă funcția de ministru sau prim-ministru fără a fi mandatată de partid va fi exclus. Decizia a fost adoptată cu 39 de voturi pentru, 8 împotrivă și 5 abțineri.

„PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine, parlamentarii PNL au fost mandați ca până la următoarea ședință să procedeze după formula «nu votez», iar parlamentarii sau cei care ar putea fi propuși fără susținerea PNL își vor pierde calitatea de membri”, a declarat președintele PNL Ilie Bolojan în urma ședinței de luni.

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche