
Socante: Subiectul șocant capătă sens deplin doar cu nuanțele prezentate aici.
Sinteză: Articolul detaliază un caz șocant și implicațiile sale.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina unei persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Video: https://youtu.be/QUo5xHHkFX4
Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, la finalul anului 2025, precum și pe parcursul anului 2026, la diferite intervale de timp, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit, intermediat și vândut direct, în municipiul București, diferite cantități și tipuri de droguri de mare risc (cocaină, MDMA). De asemenea, în același interval de timp, una dintre persoane ar fi comercializat și canabis.
Continuați lectura cu articole similare despre Socante, Justitie, DROGURI, PERCHEZITII și PRIVIND.
Interacțiunea inițială dintre persoane și clienți s-ar fi realizat în mediul online, după care tranzacțiile propriu-zise ar fi avut loc stradal, substanțele interzise fiind transportate cu autoturismele personale sau prin intermediul unor curse de tip ride-sharing.
Cercetările au reliefat și faptul că, o parte dintre persoanele cercetate ar fi oferit cu titlu gratuit și vândut substanțe stupefiante, inclusiv în contextul unor evenimente muzicale desfășurate în municipiul București.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantități de cocaină, MDMA, GBL, ketamină și canabis vândute sau deținute de către cei în cauză, iar, în urma a 11 percheziții domiciliare, efectuate în municipiul București și județul Ilfov, inclusiv într-o locație de notorietate printre consumatori, au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri și recipiente conținând substanțe pulverulente, vegetale și lichide, capsule cu substanțe, obiecte purtând urme de substanță, grindere, 3 laptopuri, o tabletă, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și alte mijloace de probă.
La data de 17 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea a 6 persoane și măsura controlului judiciar față de alte 3 persoane.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a 3 dintre persoanele reținute, măsura arestului la domiciliu față de o persoană și cea a controlului judiciar față de alte două persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.