
Societate: Fenomenul social explicat aici are consecințe pentru publicul larg.
Pe scurt: Povestea socială detaliază probleme actuale cu care se confruntă românii.
Târgu Mureș se pregătește să îmbrace din nou haine de sărbătoare. Între 25 și 28 iunie, municipiul va găzdui cea de-a XXIX-a ediție a Zilelor Târgumureșene. Programul complet al manifestărilor a fost prezentat marți, 16 iunie, în cadrul unei conferințe de presă organizate în Cetatea Medievală, în prezența primarului Soós Zoltán și a reprezentanților instituțiilor implicate în organizare.
Patru zile, patru locații principale, două scene, zeci de artiști și mii de participanți sunt ingredientele unei ediții care își propune să transforme din nou orașul într-un spațiu al întâlnirii și al culturii de a aparține aceleiași comunități. Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a amintit că actuala formă a sărbătorii orașului are rădăcini adânci în istoria locală.
În baza privilegiului acordat de Regele Matia Corvin în anul 1482, orașului Târgu Mureș i s-a permis organizarea a trei târguri anuale, unul dintre acestea având loc la sfârșitul lunii iunie. Pornind de la această tradiție istorică, în anul 2021 administrația locală a decis readucerea în prim-plan a acestui moment important din istoria orașului, stabilind desfășurarea Zilelor Târgumureșene în ultimul weekend al lunii iunie. Potrivit acestuia, sărbătoarea orașului este mai mult decât o serie de evenimente culturale și artistice.

Concerte pentru toate gusturile
Evenimentul va debuta joi, 25 iunie, în Cetatea Medievală, cu un concert special al Filarmonicii UMFST, urmat de momente artistice și spectacole de dans. Piața Victoriei va găzdui scena principală a festivalului, unde vor concerta nume cunoscute ale muzicii românești și internaționale. Printre artiștii confirmați se numără Alina Eremia, Voltaj, Suie Paparude, Follow The Flow, Kökény Attila și Blahalouisiana.
Descoperiți și alte știri legate de Societate, Social, investitii, targu mures și Cultura.
În paralel, Piața Teatrului va deveni un spațiu dedicat muzicii folk și alternative, unde publicul îi va putea asculta pe Fără Zahăr, Ducu Bertzi și Costi Dumitrașcu. Pentru cei care preferă o atmosferă relaxată, strada George Enescu va găzdui și în acest an Enescu Chill Zone, un spațiu urban dedicat întâlnirilor între prieteni și momentelor petrecute într-un cadru informal.
Vezi și: S-au aprobat documentațiile necesare pentru implementarea „Trenului Metropolitan Mureș”
„Ca în fiecare an, ne vom bucura și de prezența delegațiilor din orașele înfrățite cu Târgu Mureș. Aceste relații de prietenie și colaborare construite în timp reprezintă o parte importantă a deschiderii internaționale a orașului nostru”, a maiadăugat primarul Soós Zoltán.

Cetatea Medievală, unul dintre punctele de atracție ale ediției
DirectorulCentrului de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș, Nagy Botond, a prezentat programul pregătit pentru unul dintre cele mai îndrăgite spații ale sărbătorii: „Cetatea Medievală va fi, și în acest an, unul dintre cele mai animate și îndrăgite spații ale Zilelor Târgumureșene, locul în care muzica, relaxarea și atmosfera de festival se întâlnesc într-un cadru aparte”.
Pe scena Cetății vor urca Bosquito, Om la Lună, Ioana Ignat, Alexandra Ungureanu, Mircea Rusu, Aura Șova, Jakab Csaba, Joco Molnar & Vagabonds, Iarmarock DP și Red Parlament, alături de alți artiști invitați. Tot aici, familiile și copiii vor avea la dispoziție activități recreative și culturale, transformând Cetatea într-un adevărat centru al vieții comunitare pe durata celor patru zile de festival. Tradițiile locale vor ocupa un loc important în cadrul evenimentului.

În Piața Trandafirilor va fi organizat Târgul Meșteșugarilor, unde peste 80 de meșteri populari și artizani din județul Mureș și din județele învecinate își vor expune creațiile. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte lucrate manual, produse tradiționale și meșteșuguri transmise din generație în generație. În Piața Teatrului va funcționa Aleea Vinului, un spațiu dedicat produselor locale și regionale. Opt crame, un producător de pălincă și un producător de brânzeturi vor oferi degustări și vor promova produsele specifice zonei.
Ca în fiecare an, la manifestări vor participa și delegații din orașele înfrățite cu Târgu Mureș. Printre acestea se numără localități din Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Ungaria. Vor fi prezente delegații din Strumiany, Montigny-le-Bretonneux, sectorul Rîșcani din Chișinău, Subotica, Ujgorod, Baja, Debrecen, Kecskemét și Zalaegerszeg.
„Un loc important în cadrul sărbătorii îl ocupă și Târgul Meșteșugarilor din Piața Trandafirilor. Peste 80 de meșteri populari și artizani din județul Mureș, dar și din județele învecinate, și-au anunțat participarea, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi meșteșuguri, tradiții și produse realizate cu pasiune și pricepere. Aceștia vor fi anunțați în perioada următoare, odată cu finalizarea procedurii de atribuire a amplasamentelor”, a mai adăugat acesta.

Evenimente cu valoare simbolică
Programul ediției din acest an include și evenimente devenite deja tradiții ale sărbătorii orașului. Vineri, 26 iunie, la Casa Căsătoriilor, vor fi celebrate cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, în cadrul ceremoniei cunoscute sub numele de Nunta de Aur. De asemenea, duminică, la Palatul Culturii, vor fi acordate titlurile de Cetățean de Onoare, prin care comunitatea își exprimă recunoștința față de personalitățile care au contribuit la dezvoltarea și prestigiul municipiului.
Tot în cadrul Zilelor Târgumureșene va avea loc și proiecția filmului „Jocul Luminii”, regizat de Ovidiu Georgescu. În rolul principal joacă actorul Nicu Mihoc, laureat în acest an al premiului UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal. Proiecția este programată vineri, 26 iunie, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.

Un buget de aproximativ două milioane de lei
Directorul serviciului care se ocupă de organizarea acestor zile, Cosmin Blaga a prezentat detaliile privind organizarea și finanțarea evenimentului.
„Organizarea unui eveniment de asemenea amploare presupune atât un efort logistic important, cât și o gestionare responsabilă a resurselor publice. Am urmărit să construim un program divers, accesibil și atractiv pentru toate generațiile”, a declarat acesta.
Bugetul total al ediției 2026 este estimat la aproximativ două milioane de lei. Din această sumă, circa 1,5 milioane de lei sunt alocate programului artistic și infrastructurii tehnice necesare desfășurării manifestărilor. Spectacolul de artificii care va încheia sărbătoarea orașului are o valoare estimată de aproximativ 60.000 de lei.

Pentru limitarea impactului asupra traficului, autoritățile au anunțat că restricțiile de circulație vor fi introduse treptat. Astfel, primele măsuri vor intra în vigoare joi, 25 iunie, odată cu montarea scenei principale din fața Primăriei. Închiderea completă a circulației în zona centrală va avea loc abia vineri, 26 iunie, la ora 15.00. Restricțiile vor afecta Piața Trandafirilor, Piața Victoriei, strada Bolyai și strada Tușnad, urmând să fie ridicate luni, 29 iunie, la ora 06.00. În aceeași perioadă, parcarea va fi interzisă și în zona Cetății Medievale, pe tronsonul cuprins între zidul Cetății și strada Nicolae Iorga.
Diana Cărburean
Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.