Dezvoltări recente în țară - Waves Festival pregătește cea mai mare ediție de până acum: Peste 70 de artiști vor urca pe scenele de la Băile 1 Mai

Poza pentru articolul Waves Festival pregătește cea mai mare ediție de până acum: Peste 70 de artiști vor urca pe scenele de la Băile 1 Mai

Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.

Sinteză rapidă: Contextul complet al unei știri importante din România.

Waves Festival revine la Băile 1 Mai în perioada 3–5 iulie 2026 cu cea de-a cincea ediție și promite cea mai amplă desfășurare din istoria evenimentului. Organizatorii anunță peste 70 de artiști, patru scene muzicale, petreceri after-hours în zona VIP, activități pentru toate vârstele și o suprafață de festival dublată față de anii precedenți.

Evenimentul se va desfășura zilnic între orele 17:00 și 05:00, urmând să combine concerte, spectacole, activități recreative și zone de relaxare. Programul complet și împărțirea artiștilor pe zile vor fi anunțate în perioada următoare.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an beneficiază de investiții importante în infrastructură. Suprafața festivalului va fi extinsă considerabil, iar în apropierea locației sunt amenajate peste 300 de noi locuri de parcare. Totodată, vor fi dezvoltate rețelele tehnice, sistemele de siguranță și facilitățile destinate publicului.

LOST FREQUENCIES, JAMES HYPE, INNA și JONAS BLUE, printre capetele de afiș

Printre cele mai așteptate nume ale ediției se numără Lost Frequencies, James Hype, Jonas Blue și Inna.

Artistul belgian Lost Frequencies, cunoscut pentru hituri precum „Are You With Me”, „Reality” și „Where Are You Now”, va concerta pentru prima dată la Băile 1 Mai. Alături de el va urca pe scenă James Hype, DJ-ul și producătorul britanic care a devenit cunoscut la nivel internațional prin piesa „Ferrari”.

Lista headlinerilor este completată de Jonas Blue, autorul unor piese precum „Fast Car”, „Perfect Strangers”, „Mama” și „Rise”, dar și de Inna, una dintre cele mai cunoscute artiste românești pe plan internațional.

Pe Main Stage vor mai concerta Rareș, Puya, Albert NBN, IDK, Petre Ștefan, Badd G, Nouă Unșpe, Ursaru Live, Speak, Dirty Nano, Vladimir, Șaguna b2b Benzol și Arias.

Patru scene și petreceri after-hours

Festivalul va fi structurat în jurul a patru scene principale, fiecare dedicată unui stil muzical diferit.

Main Stage va găzdui concertele și show-urile celor mai cunoscuți artiști din line-up. Sunrise Stage va fi dedicată seturilor electronice și atmosferei de festival până în zorii zilei, avându-i în program pe Sllash Dope, John Trend, Andre Rizo, RBOR, Budai House Clique, Gabriel M, Deny vs Goldcher, Reman și alți invitați.

Pentru publicul nostalgic, organizatorii pregătesc din nou MyRetro Stage, unde vor urca pe scenă Pepe, MOHOMBI, Fly Project, Celia, Natalia Bendre, Serenity și alți invitați.

Underground Stage îi va aduce la Băile 1 Mai pe LEE BURRIDGE, P R I K U, Peter Makto, Bentze, COXXO și alți artiști apreciați în scena muzicii electronice. În plus, deținătorii de bilete VIP vor avea acces la petrecerile private after-hours organizate într-o zonă dedicată.

Activități pentru copii și zone de relaxare

Pe lângă concerte, organizatorii își propun să ofere participanților o experiență completă. În perimetrul festivalului vor fi amenajate zone de relaxare, activări ale partenerilor, spații interactive și un food court extins. Peste 40 de comercianți vor fi prezenți la eveniment cu preparate culinare, deserturi și băuturi disponibile pe întreaga durată a festivalului.

Printre atracțiile anunțate se numără o roată panoramică de mari dimensiuni, parade cu dansatori și percuționiști, personaje pe picioroange, o tricicletă-fluture cu baloane de săpun, roboți CO₂, efecte vizuale și tombole cu premii. De asemenea, copiii cu vârsta de până la 10 ani vor avea acces gratuit în festival dacă sunt însoțiți de un adult.

Poza pentru articolul Waves Festival pregătește cea mai mare ediție de până acum: Peste 70 de artiști vor urca pe scenele de la Băile 1 Mai

Acces, infrastructură și siguranță

Pentru a face față unui număr mai mare de participanți, organizatorii pregătesc o nouă configurație a accesului în festival.

Publicul va putea intra prin două porți distincte, una amplasată în zona parcării de lângă inelul metropolitan și cealaltă dinspre zona Perla. Pe durata evenimentului, accesul auto în anumite sectoare din apropierea festivalului va fi restricționat, pentru a permite organizarea fluxurilor de acces și a culoarelor pentru intervenții.

În incinta festivalului vor funcționa mai multe puncte de prim ajutor, un centru de coordonare pentru siguranță și zone dedicate intervențiilor rapide. Organizatorii poartă, de asemenea, discuții cu OTL pentru introducerea unor curse suplimentare dedicate participanților care vor veni din Oradea.

Poza pentru articolul Waves Festival pregătește cea mai mare ediție de până acum: Peste 70 de artiști vor urca pe scenele de la Băile 1 Mai

Experiențe premium și impact asupra turismului local

Participanții care aleg pachetele premium vor avea acces la Golden Circle, o zonă amplasată în apropierea scenei principale, dar și la VIP Zone by Hive, care include platformă cu vedere către Main Stage, bar dedicat, toalete separate, acces rapid în festival și participarea la petrecerile private after-hours.

Potrivit organizatorilor, Waves Festival contribuie tot mai mult la promovarea stațiunilor Băile 1 Mai și Băile Felix, atrăgând anual un număr tot mai mare de vizitatori din afara județului și susținând gradul de ocupare al unităților de cazare din zonă.

Bilete și informații suplimentare sunt disponibile pe: wavesfestival.ro

(28135)

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche