
Romania: Dezvoltările din România câștigă sens prin nuanțele prezentate în continuare.
Essențial: Informațiile naționale esențiale și posibilele dezvoltări viitoare.
Românii strâng cureaua. Unii doar dacă scrie Louis Vuitton pe ea. Opulența și snobismul românului par să nu cunoască noțiunea de criză. În timp ce despre economie se vorbește tot mai des în termeni de prudență și austeritate, singurul magazin Louis Vuitton din România a raportat afaceri record în 2025.
Românii strâng cureaua. Unii doar dacă scrie Louis Vuitton pe ea
Firma care operează singurul magazin Louis Vuitton din România, situat la parterul hotelului Athénée Palace din București, a realizat anul trecut afaceri de aproape 139 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 27,5 milioane de euro.
Potrivit datelor financiare depuse la Ministerul Finanțelor, rezultatul reprezintă o creștere de 16% față de anul 2024.
Doriți mai multe informații pe tema Romania, Louis Vuitton, Prima pagina, Monitorul de Neamt și Bernard Arnault?
Prezentă pe piața românească din 2007, compania a înregistrat afaceri record în fiecare an începând din 2015.
Profit de 35 de milioane de lei și doar 20 de angajați
Pe lângă creșterea cifrei de afaceri, firma a raportat pentru anul trecut un profit de aproximativ 35 de milioane de lei.
Rezultatul este ușor peste cel înregistrat în 2024.
Compania a avut, în același timp, un număr de 20 de angajați.
Datele arată că segmentul produselor de lux continuă să aibă rezultate solide pe piața românească, în ciuda contextului economic marcat de creșterea costurilor și discuțiile despre măsuri de austeritate.
Grupul LVMH are și o fabrică în România
Louis Vuitton face parte din grupul francez LVMH, cel mai mare conglomerat de produse de lux din lume.
În România, grupul mai deține și fabrica Somarest din județul Sibiu, unde sunt produse componente pentru genți și pantofi Louis Vuitton.
Compania Somarest a raportat în 2025 afaceri de 324 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 64,3 milioane de euro.
Rezultatul este însă în scădere cu 18% față de anul anterior, când cifra de afaceri a fost de 394 de milioane de lei.
Cel mai bogat european se află în spatele imperiului Louis Vuitton
Grupul LVMH este condus de Bernard Arnault, considerat cel mai bogat om din Europa.
Averea sa este estimată la aproximativ 150 de miliarde de dolari.
Din portofoliul LVMH fac parte unele dintre cele mai cunoscute branduri de lux din lume, inclusiv Louis Vuitton, Dior, Tiffany & Co., Bulgari și Sephora.
La nivel global, grupul a raportat în 2025 venituri de peste 80 de miliarde de euro și un profit net de peste 11 miliarde de euro, chiar dacă rezultatele au fost ușor sub cele din anul precedent.
Luxul pare să ignore criza
În timp ce multe sectoare economice vorbesc despre reducerea consumului și presiunea costurilor, cifrele raportate de Louis Vuitton în România arată că segmentul premium continuă să atragă clienți și să genereze creșteri importante.
Pentru cel mai bogat om din Europa, piața românească rămâne una profitabilă, iar singurul magazin Louis Vuitton din țară continuă să stabilească noi recorduri de vânzări.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.