Eveniment tragic cu detalii noi - UPDATE/PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI TRAFIC DE MINORI

Ilustrație: Eveniment tragic cu detalii noi - UPDATE/PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC ȘI TRAFIC DE MINORI (Socante)

Socante: Subiectul șocant capătă sens deplin doar cu nuanțele prezentate aici.

Rezumat: Implicațiile profunde ale unui eveniment tragic sau incredibil.

În urma celor 16 percheziții puse în executare, la data de 3 iunie 2026, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au fost reținute 9 persoane (șapte bărbați și două femei), cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept. În sarcina uneia dintre persoanele cercetate s-a reținut și trafic de minori, iar cu privire la o altă persoană, cercetările vizează și săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, în formă continuată.

Din materialul probator administrat a rezultat că, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct cocaină și substanțe cristaline (2MMC, 4 CMC și a-Etilaminopentiofenona), cu sume cuprinse între 150 și 550 de lei la o tranzacție.

De asemenea, cercetările au arătat și faptul că, în cursul anilor 2025 –2026, una dintre persoanele cercetate ar fi recrutat o victimă minoră ( 16 ani) și ar fi adăpostit-o în diverse locații, din municipiul Arad, în scopul exploatării sexuale.

Astfel, inclusiv prin agresiuni fizice repetate, ar fi obligat-o să practice prostituția, însușindu-și sumele de bani obținute de către persoana vătămată.

În contextual investigațiilor efectuate a reieșit că, una dintre persoanele cercetate în cauză, în cursul lunii aprilie 2026, ar fi condus autoturisme pe drumurile publice, deși avea acest drept suspendat.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantități de substanțe interzise tranzacționate de către persoanele cercetate, iar în contextual perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe vegetale și cristaline, aflate în curs de expertizare, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

Astăzi, 4 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a 6 dintre persoanele cercetate și măsura arestului la domiciliu față de alte 3 persoane, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității Organizate Timișoara și Oradea, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, jandarmilor Inspectoratul de Jandarmi județean Arad, Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și specialiștilor Direcției Regionale Vamale Timiș.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche