Breaking România - Lemn confiscat și sancțiuni aplicate în urma unor acțiuni împotriva ilegalităților silvice în zona Brașov

Poza pentru articolul Lemn confiscat și sancțiuni aplicate în urma unor acțiuni împotriva ilegalităților silvice în zona Brașov

Romania: Contextul național detaliat clarifică evoluțiile recente de interes general.

Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.

La data de 17 iulie, în jurul orelor 01.30 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au intervenit ca urmare a unei sesizări efectuată printr-un apel de urgență, de către o persoană care semnala faptul că, în județul Brașov, ar circula un autocamion care transportă material lemnos, posibil fără documentele de legalitate.

Astfel, în urma semnalării primite, ansamblul auto, format dintr-un cap tractor și o remorcă, a fost identificat în localitatea Sânpetru, iar la fața locului au fost direcționați și polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, care au efectuat verificări de specialitate, prin interogarea aplicației SUMAL 2.0, precum și prin efectuarea măsurătorilor materialului lemnos transportat.

În urma acestora s-a stabilit că ansamblul auto transporta din județul Vrancea spre județul Brașov, cantitatea de 4,12 metri cubi de cherestea rășinoase, fără proveniență legală.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au dispus aplicarea unei sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, aceștia au dispus și confiscarea materialului lemnos identificat fără proveniență legală.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul reprezentanților din cadrul Gărzii Forestiere Brașov au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind expedierea și transportul materialului lemnos, de către o societate comercială de profil din județul Brașov, iar pentru aspectele de ilegalitate identificate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 7.000 de lei, fiind dispusă și măsura complementară constând în confiscarea unei cantități de 3,5 metri cubi de cherestea rășinoase.

Poliția Brașov a transmis că tratează cu maximă seriozitate și promptitudine orice sesizare venită din partea cetățenilor, iar în toate cazurile în care se constată încălcări ale legislației, se dispun măsuri ferme și legale, în vederea protejării fondului forestier și menținerii ordinii publice.

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche