Ce arată situația actuală - Mureș, sub media națională la două dintre cele trei probe ale Bacalaureatului

Poza pentru articolul Mureș, sub media națională la două dintre cele trei probe ale Bacalaureatului

Societate: Situația socială prezentată ridică probleme reale cu care se confruntă românii astăzi.

Rezumat: Evenimentul social explică contextul și consecințele pentru societate.

Județul Mureș se situează în a doua jumătate a clasamentului național la Bacalaureatul 2026 în ceea ce privește rezultatele pe probele scrise, potrivit analizei statistice publicate de Ministerul Educației înainte de soluționarea contestațiilor.

La Limba și literatura română (proba E.a), candidații din Mureș au obținut o medie de 7,03, sub media națională de 7,17, ceea ce plasează județul aproximativ pe locul 25 între cele 42 de județe și municipiul București. De asemenea, 86,54% dintre lucrări au primit note de cel puțin 5, față de media națională de 88,42%.

La proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie – E.c), situația este și mai puțin favorabilă. Media județului Mureș este de 7,12, comparativ cu 7,26 la nivel național, ceea ce poziționează județul în jurul locului 24. Ponderea notelor peste 5 este de 85,24%, ușor sub media națională de 85,73%.

Citește și: Bacalaureat 2026 în Mureș: „Unirea” domină topul primelor 100 de medii. 474 de absolvenți au obținut medii între 9 și 10

Cele mai bune rezultate pentru Mureș se regăsesc la proba la alegere a profilului și specializării (E.d). Aici, media județului este de 7,67, ușor peste media națională de 7,66, ceea ce situează Mureșul în prima jumătate a clasamentului, în jurul locului 19. Totodată, 89,89% dintre lucrări au fost notate cu minimum 5, peste media națională de 88,38%.

La nivel național, cele mai bune rezultate sunt înregistrate constant de județul Cluj, care conduce clasamentul la toate cele trei probe analizate, în timp ce județe precum Ilfov, Călărași, Mehedinți sau Teleorman se află la coada ierarhiilor, în funcție de probă.

Analiza Ministerului Educației nu include rezultatele candidaților din sesiunile speciale dedicate olimpicilor și nici probele echivalate cu nota 10 în urma premiilor obținute la olimpiadele internaționale. Rezultatele prezentate sunt cele afișate înainte de soluționarea contestațiilor.

Sanda Vițelar

Urmărește și:

V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche