
Societate: Situația socială prezentată ridică probleme reale cu care se confruntă românii astăzi.
Sinteză rapidă: Știrea socială clarifică aspecte mai puțin vizibile ale cazului.
La o cină oficială într-un cadru cum este cel din jurul unui summit la care se discută despre tancuri, drone, războaie și coridoare energetice transfrontaliere, nu trebuie să fii cea mai sexy femeie din sală. Trebuie să fii cea mai credibilă reprezentantă a propriei țări ca prestanță, atitudine, eleganță și impresie lăsată în urmă. Cum a fost Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui român Nicușor Dan care, pentru prima dată, a fost semnalată oficial, pe siteul Președinției, sub titulatura „Prima Doamnă”. Ne-au anunțat discret că s-au căsătorit? Sau că am omologat, fără să știm, o nouă instituție care nu exista în protocolul de stat român?
A fost întâmplător faptul că Summitul de la Ankara a început în 7 iulie? Nu știm. Dar este fascinant că, de mii de ani, oamenii au rezervat această cifră momentelor pe care le considerau complete, solemne și pline de semnificație. Uneori simbolurile spun o poveste chiar atunci când nimeni nu le explică.
Nu există dovezi că NATO a ales intenționat această dată pentru simbolismul ei, dar administrația Erdoğan acordă o importanță deosebită însemnărilor istorice, arhitecturale și identitare.
Explorați alte articole recente despre Societate, Social, politic, Life Style și cum sau imbracat primele doamne.
Poate nu întâmplător această cifră apare atât de des în cultura universală. Mintea umană pare să perceapă instinctiv 7 ca fiind un număr al echilibrului.
În muzică există 7 note, 7 culori are curcubeul (așa cum au fost popularizate de Isaac Newton), în Antichitate au fost 7 minuni, în Evul Mediu au fost 7 arte libere. Această revine în construcțiile culturale indiferent de epoci și geografie.
Turcia este una dintre puținele țări care încă vorbește fluent limbajul simbolurilor. Fiecare sală, fiecare ceremonie, fiecare element arhitectural al complexului prezidențial de la Ankara vorbește despre continuitate, identitate și memorie istorică. Poate tocmai de aceea, chiar atunci când nu putem demonstra că un simbol a fost ales intenționat, merită să observăm ce transmite el. Pentru că diplomația nu se construiește doar prin tratate și declarații, ci și prin gesturi, tăceri sau prin decor.
Despre limbajul tăcut al protocolului și geopoliticii Summitului NATO 2026 a scris Dona Tudor, Doctor în Științe Militare, aici, dar despre limbajul modei abia aștept să vă împărtășesc câteva impresii după ce am văzut aparițiile Primelor Doamne.
Dinnerul de stat care a avut loc în seara zilei de 7 iulie, la complexul prezidențial din Ankara, a fost oferit de președintele Turciei, Reecep Tayyip Erdoğan și soția acestuia, Emine Erdoğan, în onoarea șefilor de stat și de guvern, precum și a soțiilor acestora. Fiecare cuplu participant la cea de a 36-a reuniune la nivel înalt, a fost întâmpinat individual, fotografiat oficial, pentru ca la final să fie realizată fotografia de familie cu toți.

Președintele Donald J. Trump în centru, alături de gazde Foto Daniel Torok, White House
Evident că NATO nu publică un dress code oficial, în practică însă, pentru o recepție de acest nivel, se aplică regula Busines Formal Plus. Adică Lounge Suit (n.a. ținută business elegantă, într-o notă lejeră) pentru bărbați, rochii de cocktail sofisticate sau rochii lungi discrete pentru doamne. Bijuterii elegante, fără exces, umerii acoperiți sau foarte discret expuși, fără paiete excesive, fără decolteuri adânci, fără transparențe evidente și fără imprimeuri agresive.
Nu a fost un eveniment fashion.
Înainte să analizăm rochiile și costumele liderilor lumii, merită să privim primul element vestimentar al serii: covorul. Aladin ar fi fost invidios.
Anul acesta invitații au pășit pe un covor turcoaz, nu pe unul roșu. Nu este o întâmplare. Puțini știu că turcoazul este culoarea identitară a Turciei. Cuvântul european turquoise provine chiar din expresia franceză pierre turquoise, adică piatră turcească, prețioasă, care ajungea în Europa prin negustorii otomani.
De ce au ales turcii tocmai această culoare? Pentru că este un gest elegant de diplomație culturală care transmite mesajul: vă primim în „casa noastră”, pe un covor care exprimă identitatea culturală turcă, nu pe un covor occidental. Psihologic vorbind, turcoazul este culoarea asociată cu diplomația, cooperarea și comunicarea.
Cu ocazia acestui eveniment, Mirabela Grădinaru a purtat la cina oficială o rochie turcoaz, delicată, rafinată, bine aleasă din punct de vedere estetic. După părerea mea este una dintre cele mai reușite alegeri de până acum. Are o feminitate discretă și o eleganță lipsită de ostentație. Părul purtat natural, îi încadreză frumos chipul, iar bijuteriile discrete exprimă bun gust.
Singurul element pe care l-aș fi regândit este geanta. Plicul, deși elegant, pare ușor supradimensionat și prea utilitar pentru delicatețea rochiei. O piesă cu un profil mai fin, eventual într-o nuanță apropiată de albastrul rochiei sau într-un finisaj prețios ar fi ridicat întreaga apariție și i-ar fi conferit mai multă solemnitate.
Și totuși, o ținută nu este susținută doar de croială sau material, ci și de prezența celei care o poartă. Există haine care cer o anumită forță interioară, o anumită statură și siguranță în gesturi. Rolul de Primă Doamnă presupune o prezență care se construiește în timp dacă nu ești înzestrată natural cu o statură princiară.

Grace Kelly este poate cea mai bună referință când vine vorba de apariții memorabile. Eleganța ei nu provenea din haine extravagante, ci din deminitatea și clasa cu care le purta. Catherine, Prințesa de Walles este de asemenea un exemplu contemporan de diplomație vestimentară. Ea alege frecvent rochii monocrome, în culori puternice, dar cu linii curate.
Măcar aceste două exemple pot fi urmate de Mirabela Grădinaru care are o siluetă armonioasă, are trăsături fine, cumva și modestia afișată-expresia situațiilor copleșitoare cu care nu a fost obișnuită anterior- are un farmec anume și chiar își obține indulgența în critică.
Mai fac un singur amendament: și lungimea rochiei trebuia să fie cu două degete mai scurtă.

În ceea ce privește costumul bej purtat a doua zi, nu laud structura și felul în care îi îmbrăca corpul care nu au avantajat-o. Părea că personalitatea ei este sufocată de această alegere.
Soția Prim-Ministrului luxemburghez, Marjolijne Frieden a fost o prezență perfectă.
O apariție simplă, ar consider-o unii. Rochia neagră cu formă, lungime si croială perfecte îi conturează armonios silueta făcând irelevanți cei 60 de ani de viață ai celei care o purta. A dat lecții de postură și clasă multor alte doamne prezente, mai tinere. Coafura și machiajul completează aspectul extrem de chic, iar bijuteriile nu încarcă. Acestea servesc personalitatea doamnei Freden, deși poartă cercei, colier, brățară și ceas, totul în aceeași ținută.

Brigitte și Emmanuel Macron alături de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan și soția sa, Emine
Soția președintelui Turciei a optat pentru o apariție profund ancorată în identitatea culturală a țării sale. A purtat o rochie lungă, într-o nuanță regală de albastru cobalt, cu o croială dreaptă și fluidă, peste care este așezată o jachetă din brocart sau jacquard texturat, decorată discret cu motive florale ton pe ton. Cordonul supradimensionată din talie, care structurează silueta și introduce un accent arhitectural și modern într-o ținut, de altfel sobră, mi-a plăcut foarte mult.
Monocromia exprimă disciplină și rafinament. Machiajul este evident discret- ten uniform, sprâncene atent definite, ochii accentuați delicat, iar buzele într-o nuanță naturală de roz. Nimic nu concurează cu solemnitatea ținutei. Hijabul impecabil drapat, înlocuiește rolul estetic al coafurii, devenind elementul care încadrează chipul și oferă echilibru întregii imagini, contribuind la unitatea vizuală a ținutei.
Alături, Brigitte Macron poartă o rochie midi neagră, cu un croi în stil columnă, extrem de curată, ce urmează linia corpului fără a fi mulată. Gulerul înalt, de inspirație monck-neck și mânecile trei sferturi conferă severitate și eleganță, eliminând orice urmă de frivolitate. Lungimea peste genunchi respectă impecabil codul vestimentar al unui summit de asemenea anvergură. Cu o coafură si un make-up care nu caută să fie remarcat, ci să lase expresia feței să rămană în prim plan, și fară a avea o coafură spectaculoasă, creează un look absolut sofisticat.
Accesorizarea este redusă la minimum: un clutch argintiu metalizat, (aceasta este dimensiunea ideală pe care mi-ar fi plăcut să o aibă și Mirabela Grădinaru!) câteva brățări rigide și pantofi stiletto negri, ascuțiți. Nimic nu concurează cu silueta.
Tot aspectul a întruchipat eternul chic francez cu clasă. Într-un context în care multe femei încearcă să impresioneze prin culoare sau detaliu, Brigitte Macron demonstrează că apariția poate fi construită prin mai puțin.

Premierul Italiei, Georgia Meloni, a purtat la dinnerul oficial de la summitul NATO costum negru, sacou și pantalon. Croiul impecabil, fără detalii inutile, modern și sofisticat, transmite eleganță fără efort.
În timp ce majoritatea comentatorilor s-a oprit asupra pretului de 5000 de euro cât valora colierul ei de la gât, eu am văzut altceva: Giorgia Meloni nu a purtat doar un accesoriu scump, ci l-a adus la Ankara cu ea pe „Brunello Cucinelli”, un brand național despre care toată planeta a scris a doua zi.

O prezență de asemenea rafinată a fost Prima Doamnă a Bulgariei, Desislava Kirilova Radeva, care a îmbrăcat o rochie albă.
Din nou, eleganța autentică demonstrează că nu are nevie de artificii și surplus. Croiala este impecabilă, lungimea este perfectă, iar mânecile echilibrează armonios silueta, conferindu-i stuctură și rafinament. Coafura are volumul potrivit pentru fizionomie și înălțime, lungimea rochiei, avantajează silueta, iar accesoriile nu încearcă să atragă atenția asupra lor, ci completează discret ținuta.
O prezență căreia am ce să-i reproșez, în opinia mea, a fost Monika Babišová, soția (sau fosta) premierului ceh Andrej Babis, a cărei apariție cade în zona unei eleganțe ostentative. Deși rochia albă, lungă, purtată la cina oficială era bine realizată, limbajul estetic per ansamblu mi s-a părut prea festiv și prea teatral pentru un summit NATO.
Mânecile bufante, volumul și styling-ul trimiteau mai degrabă către o apariție de gală sau de nuntă, decât către rafinamentul sobru al diplomației. Cerceii ar fi funcționat purtați împreună cu un păr coafat lejer, ușor odulat, lăsat pe spate sau un coc de balerină. Este ceva vulgar în această prezență pe care nu am găsit-o adecvată. Când o prezență feminină exprimă și mult sex appeal, stylingul ar trebuit să tempereze aceste calități, nu să le accentueze.

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, alături de soția sa Charlotte Merz
Soția cancelarului german, Charlotte Merz, a făcut o alegere curajoasă cu rochie lungă, într-o nuanță de turcoaz luminos, fiind una dintre puținele apariții colorate ale serii. Nuanța aduce prospețime și individualitate, fără a deveni ostentativă, dar prin fluiditatea croielii, ținuta pare ușor mai apropiată de estetica unei recepții estivale decât de solemnitatea unui summit NATO. A fost o apariție elegantă și agreabilă, dar care transmite mai degrabă relaxare, decât autoritate instituțională. O nuanță discretă de maro, negru, verde închis, etc, ar fi creat un altfel de efect vizual.
Bijuteriile au un aer convențional, lipsit de finețe, fără dialog cu eleganța pe care o cere un astfel de context diplomatic. Ceasul cu brățară din piele nu se poartă cu acest tip de rochie niciodată. Pantofii, la rândul lor, sunt nepotriviți pentru solemnitatea evenimentului, atât prin design, cât și prin prezența lor discret banală.
Aspectul vizual al capului are un aer ușor învechit. Coafura și machiajul nu reușesc să ridice ținuta, ci, dimpotrivă, îi diminuează impactul și o plasează într-o estetică mai degrabă provincială decât oficială.

Olena Zelenska și-a construit în ultimii ani un stil foarte recognoscibil. După începutul războiului, a renunțat aproape complet la aparițiile decorative și poartă aproape exclusiv creații ale designerilor ucraineni. Stilul ei este unul de minimalism sobru, inspirat discret din estetica uniformei, ca expresie a solidarității cu țara pe care o reprezintă.
Bijuteriile sunt puține și, atunci când există, au adesea simbolistică ucraineană.
A ales un costum cu pantalon negru, sacou drept, ușor masculin. Este o ținută care transmite fermitate și sobrietate, mai degrabă decât feminitate convențională.
Machiajul este impecabil pentru contextul diplomatic: ten luminos, sprâncene natural definite, ochii discret conturați și buze într-o nuanță nude. Nimic nu este excesiv, iar imaginea transmite calm și control. Părul blond, purtat pe umeri în bucle lejere, aduce singura notă de delicatețe într-o apariție dominată de rigoare.
Ținuta nu încearcă să seducă, ci să comunice un mesaj: simplitatea, austeritatea și lipsa oricărui exces estetic nu sunt o absență a stilului, ci expresia unei alegeri conștiente: aceea de a pune cauza pe care o reprezintă înaintea propriei imagini.

De chip până la port, o apariție impecabilă a fost Milena Tosic Spajic, soția premierului Muntenegru. Priviți imaginile. Ce mai e de comentat?
Vă las în continuare o selecție de imagini de la conferința organizată de Emine Erdoğan, în cadrul summitului NATO, unde s-a discutat despre securitatea copiilor în lumea tehnologiei de astăzi, și de la prezentarea de modă a designerului turc Özgür Masur, intitulată „Maya”.
Partenerele liderilor de stat au avut ocazia să renunțe la solemnitatea protocolului, fără a abandona însă eleganța pe care o cere diplomația.





Brigitte Macron, într-un look complet costum, cămașă, accesorii, Louis Vuitton si Emine Erdoğan



Primul rând la prezentarea de modă a designerului turc Özgür Masur



Concluzionând, nu este suficient să îmbraci o ținută elegantă, ci trebuie să o locuiești. Dacă unele rochii cer o regină, alltele transformă o femeie într-una. Diferența stă în prezență.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.