Ce trebuie să știi despre situația actuală - Șoferiță prinsă băută la volan în Râșnov. Alcoolemie de 0,64 mg/l la etilotest

Poza pentru articolul Șoferiță prinsă băută la volan în Râșnov. Alcoolemie de 0,64 mg/l la etilotest

Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.

Sinteză: Articolul detaliază un eveniment național recent și implicațiile sale.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări într-un dosar penal, pe care l-au deschis după ce au identificat și scos din trafic o conducătoare auto care se afla sub influența alcoolului.

La data de 15 iulie, în jurul orei 01.00 noaptea, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit, pentru control, pe o stradă din localitate, un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie, de 43 de ani.

Aici, în cadrul verificărilor, polițiștii au observat că femeia prezenta indicii specifice consumului de alcool, fapt pentru care femeia a fost testată cu aparatul etilotest.

Rezultatul stabilit de aparat a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că persoana identificată a fost condusă la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările urmează a fi continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche