Performanță de urmărit - CM 2026 „Am vorbit cu Mbappe în mod special”. Ce l-a nemulțumit pe Didier Deschamps la Paraguay – Franța 0-1

Poza pentru articolul CM 2026 „Am vorbit cu Mbappe în mod special”. Ce l-a nemulțumit pe Didier Deschamps la Paraguay – Franța 0-1

Sport: Evoluțiile recente din sport sunt sintetizate pentru o perspectivă completă.

Sinteză: Articolul analizează un moment sportiv recent și implicațiile sale.

Didier Deschamps (57 de ani) s-a arătat nemulțumit de arbitrajul din meciul Paraguay – Franța, 0-1, din optimile de la Campionatul Mondial, disputat noaptea trecută, la Philadelphia. Totodată, selecționerul a vorbit și despre stilul de joc agresiv al sud-americanilor, motiv pentru care a și discutat cu Kylian Mbappe (27 de ani), „vânat” de adversari, amintind de un alt meci, de la CM 2018, cel cu Uruguay.

Mbappe a marcat golul francezilor, din penalty, în minutul 70, iar cu acesta a ajuns la șapte reușite la actualul turneul final, la egalitate cu Leo Messi.

Poza pentru articolul CM 2026 „Am vorbit cu Mbappe în mod special”. Ce l-a nemulțumit pe Didier Deschamps la Paraguay – Franța 0-1

Didier Deschamps, nemulțumit la Paraguay – Franța 0-1

Selecționerul Didier Deschamps a fost critic cu arbitrajul de la Paraguay – Franța, subliniind că echipa sa a fost nedreptățită, iar faulturile comise de adversari, mai agresivi și cu stil de joc care fragmentează, au rămas nepedepsite, deși unele s-au întâmplat chiar sub ochii „centralului” Ilgiz Tantashev.

De altfel, tocmai ca urmare a acestui stil de joc, Deschamps a afirmat că a vorbit cu Kylian Mbappe și a încercat protejarea sa.

„Da, păi, ei se pricep foarte bine la asta! Partea bizară e că tot noi am fost cei sancționați, în condițiile în care am luat două cartonașe galbene (n.r. în repriza secundă, plus unul la începutul meciului), în timp ce ei au făcut faulturi repetate care au rămas nepedepsite.

Însă, da, am vorbit cu Kylian Mbappe în mod special, pentru că mi-am amintit de meciul din 2018 împotriva Uruguayului, când a trebuit să-l schimb ca să nu fie «tocat» de adversari.

Astăzi am trecut prin momente dificile, la fel cum pățesc multe alte echipe, dar am făcut exact ce trebuia pentru a ne califica în sferturi. Acum avem la dispoziție cinci zile pentru a ne recupera și pentru a pregăti meciul cu Marocul. Suntem în sferturi, așa că trebuie să ne bucurăm de acest moment”, a declarat Didier Dechamps la finalul meciului cu sud-americanii.

Franța – Maroc, primul sfert de finală de la CM 2026

Franța s-a calificat în sferturile de finală de la CM 2026, iar adversară îi este reprezentativa Marocului, care s-a impus categoric în fața Canadei, scor 3-0, în partida disputată la Houston, pe 4 iulie.

Meciul Franța – Maroc, primul sfert al acestui turneu final, este programat pe 9 iulie, de la ora 23:00 (ora României), la Boston. Învingătoarea acestui joc ar putea întâlni Spania, campioana europeană, sau SUA, una dintre țările gazdă ale turneului.

Spania joacă cu Portugalia pe 6 iulie, de la ora 22:00, la Dallas, iar SUA întâlnește Belgia pe 7 iulie, ora 3:00, la Seattle. Câștigătoarele acestor două optimi se înfruntă, pe 10 iulie, la Los Angeles.

Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!


BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.

Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.

Trimiteți un comentariu

Puteti adauga o completare a acestei stiti ori comentariul dumneavoastra, dar va rugam sa folositi un limbaj decent si sa un mesaj la subiect.

Mai nouă Mai veche