România continuă să se confrunte cu una dintre cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate prin cancerele cauzate de HPV din Uniunea Europeană, la care contribuie în principal cancerul de col uterin, avertizează compania farmaceutică MSD prin intermediul campaniei „Tu îți scrii povestea”(„Author of Your Own Story”). Inițiativa este construită în jurul ideii că deciziile pe care le luăm astăzi privind sănătatea pot influența parcursul întregii noastre vieți. Campania vizează creșterea informării privind riscul asociat infectării cu HPV, clarificarea eligibilității pentru vaccinare și încurajarea luării unei decizii informate de prevenție.
Medicina: Studiul sau recomandarea medicală sintetizează aspectele esențiale.
Sinteză: Articolul explică o descoperire medicală și implicațiile pentru sănătate.
„Avem astăzi acces la metode de prevenție eficiente, validate științific, iar vaccinarea anti-HPV este una dintre cele mai importante dintre ele. Cu toate acestea, în România continuăm să vedem un număr ridicat de cazuri care ar putea fi prevenite. Anual sunt diagnosticate peste 3.300 de cazuri noi și aproximativ 1.700–1.800 de decese, iar incidența este aproape dublă față de media europeană. În același timp, peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția cu HPV. Provocarea nu mai este lipsa soluțiilor, ci transformarea prevenției într-o alegere reală, făcută la timp. O poveste pe care alegem să ne-o scriem singuri atât de simplu face diferența dintre viață și o statistică sumbră.” explică Cristian Jumugă, medic specialist, șef secție ginecologie în cadrul Royal Hospital.
O cercetare MSD desfășurată în 7 țări (Grecia, Portugalia, Austria, Belgia, Polonia, Olanda și România) arată variații semnificative între state privind percepția și atitudinea față de vaccinarea anti‑HPV. Grecia și Portugalia sunt deschise spre vaccinare, dar au o conștientizare generală scăzută a riscurilor HPV, în special în rândul bărbaților. Austria și Belgia prezintă o conștientizare moderată, cu o urgență redusă percepută de populație, în timp ce Olanda beneficiază de un nivel ridicat de conștientizare, deși HPV nu este discutat pe scară largă și se așteaptă justificare științifică clară.
Interesați de subiectele Medicina, Sanatate și Strategii in sanatate? Citiți mai mult aici.
Polonia și România se situează la poli opuși: au o mai mare reticență față de vaccinare și un nivel mai ridicat de neîncredere în sistemul medical, în special în zonele rurale, iar costul este perceput ca o barieră majoră.
Studiul a evidențiat câteva informații greșite care circulă în rândul românilor: mulți asociază infecția cu HPV exclusiv cu cancerul de col uterin și nu cunosc riscul pentru bărbați sau legătura cu alte tipuri de cancer; unele persoane consideră că, dacă sunt monogame sau se protejează în timpul actului sexual, nu sunt expuse riscului; alte persoane nu sunt sigure dacă mai sunt eligibile pentru vaccinare la vârste peste 27 de ani.
Studiul arată că bărbații și femeile privesc diferit vaccinarea anti‑HPV: bărbații sunt mai puțin dispuși să discute sănătatea sexuală și tind să considere HPV o problemă a femeilor sau să se bazeze pe recomandarea medicului, în timp ce femeile caută mai activ informații și se simt mai responsabile pentru protecția lor. Vârsta respondenților influențează modul în care aceștia iau decizia privind vaccinarea anti‑HPV: adulții peste 27 de ani tind să creadă că riscul e redus pentru ei — fiind adesea într‑o relație monogamă — și așteaptă o recomandare fermă din partea medicului, în timp ce tinerii sub 27 de ani sunt mai conștienți de HPV, folosesc mai mult mediile digitale pentru informare și pot fi mai preocupați de costul vaccinului.
Infecția cu HPV (Human Papillomavirus) este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală, aproximativ 80% dintre persoanele active sexual urmând să intre în contact cu virusul la un moment dat în viață. În cele mai multe cazuri, infecția trece de la sine. Însă, atunci când persistă, anumite tipuri de HPV cu risc înalt pot duce, în timp, la dezvoltarea unor tipuri de cancer, inclusiv cancer de col uterin.
La nivel global, HPV este responsabil de aproape toate cazurile de cancer de col uterin, dar și de alte tipuri de cancer și boli, atât la femei, cât și la bărbați – cancer anal, vaginal și vulvar. În fiecare an, sute de mii de cazuri de cancer cauzat de HPV sunt diagnosticate la nivel mondial, ceea ce face ca prevenția să devină o prioritate de sănătate publică.
Cancerul de col uterin este unul dintre puținele tipuri de cancer care pot fi prevenite eficient prin două intervenții complementare: vaccinarea anti-HPV și screeningul periodic. Datele internaționale arată că vaccinarea are potențialul de a reduce semnificativ incidența anumitor cancere asociate tipurilor HPV incluse în vaccin, mai ales în țările cu acoperire vaccinală ridicată.
În România, acoperirea vaccinală rămâne sub nivelurile necesare pentru un impact populațional semnificativ, chiar dacă interesul pentru vaccinare a început să crească în ultimii ani.
Sunteti pasionat de tehnologie? Va sugeram sa vizitati Smart Gadgets!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.