
Romania: Informațiile din România recente merită analizate dincolo de titluri.
Rezumat: Detaliile cheie ale unui subiect de interes național.
Marți, 21 iulie, în jurul orei 09:50, prin apel la 112 a fost semnalat faptul că o persoană a căzut de pe punte în apele râului Moldova, în zona microhidrocentralei din municipiul Roman, informează ISU Neamț.
La locul indicat au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autoturism de serviciu cu o barcă și o autospecială complexă pentru intervenție), Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț – Substația Roman și IPJ Neamț.
„Până la sosirea forțelor de intervenție, un cetățean care se afla în zonă a intervenit pentru scoaterea victimei din apă, după care a așezat-o pe o porțiune betonată. Cu ajutorul unei tărgi, persoana a fost scoasă din albia râului (aproximativ 6 metri adâncime) și predată ulterior echipajului de la SAJ. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, semiconștient și cu traumatisme, a primit îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Vreți să citiți și alte articole despre Romania și Actualitate?
Foto: ISU Neamț
Ultimele știri din Ziarul de Roman, disponibile și pe rețeaua X / Twitter. Click aici.
Tranzactionati FOREX? Ati putea castiga mai mult si elimina riscurile cu ajutorul RobotFX!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.