
Medicina: Studiul sau recomandarea medicală sintetizează aspectele esențiale.
Essențial: Contextul sanitar și sfaturi utile de la specialiști.
Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie "Cuza Vodă" din Iaşi, cea mai mare maternitate din Moldova, îşi reorganizează activitatea Ambulatoriului pentru a facilita accesul pacientelor la consultaţii şi pentru a reduce timpul de aşteptare.
Managerul unităţii medicale, ec. Robert Dâncă, a declarat că noul program permite prezentarea la consultaţii de luni până joi între orele 08:00 şi 17:00, iar vineri între 08:00 şi 14:00, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, în Ambulatoriu vor acorda consultaţii toţi medicii din unitate, inclusiv profesorii universitari, conferenţiarii şi specialiştii cu experienţă, fiecare urmând să asigure activitate în acest serviciu cel puţin o dată pe săptămână.
Descoperiți și alte știri legate de Medicina, Sanatate, maternitate, Iasi și call center.
"Ambulatoriul este prima interacţiune a pacientului cu spitalul. Înainte de internare, pacientul trebuie evaluat într-un serviciu de ambulatoriu sau să beneficieze de spitalizare de zi. Avem o clădire modernă, reabilitată în urmă cu aproximativ nouă ani, care arată foarte bine. Am decis să extindem programul de activitate pentru a veni în sprijinul pacientelor", a declarat managerul Maternităţii "Cuza Vodă".
O altă noutate, susţine acesta, este introducerea unui serviciu de Call Center pentru programări. Pacientele se pot programa telefonic, fără să mai fie nevoite să se deplaseze la ghişee pentru stabilirea consultaţiilor.
Reorganizarea Ambulatoriului face parte din măsurile prin care Maternitatea "Cuza Vodă" urmăreşte să crească accesibilitatea serviciilor medicale pentru pacientele din Iaşi şi din întreaga regiune a Moldovei.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe BluAZ!
BluAZ vă oferă cele mai recente știri pozitive din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe BluAZ.