Reuters: Provocări pentru Nicușor Dan. Noul președinte, în fața celui mai mare deficit bugetar din UE

Reuters: Provocări pentru Nicușor Dan. Noul președinte, în fața celui mai mare deficit bugetar din UE
📅 2025-05-20

Victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale în fața rivalului său George Simion a evitat, cel puțin pentru moment, o posibilă deviere eurosceptică a țării, relatează presa internațională. Piețele au reacționat cu optimism, iar analiștii JPMorgan au numit rezultatul un „pas înapoi de la marginea prăpastiei”.

Nicușor Dan este noul președinte al României. FOTO: Mediafax

Cu toate acestea, provocările abia încep pentru noul președinte, scrie Reuters. Nicușor Dan trebuie să formeze un guvern capabil să reducă cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană (9,3% din PIB în 2024) și să implementeze măsuri de austeritate și creșteri de venituri pentru a restabili echilibrul fiscal.

„Victoria lui Nicușor Dan detensionează scena politică și sprijină alinierea la UE”, a declarat Brian Marly, analist principal la agenția de rating Scope. „Dar rămân provocări majore: deficitul fiscal în creștere, absorbția slabă a fondurilor europene și restanțele în materie de reforme.”

În ciuda faptului că România are unul dintre cele mai mici niveluri de venituri guvernamentale raportate la PIB din UE, Nicușor Dan a exclus majorările de taxe, preferând să se concentreze pe atragerea fondurilor europene și reducerea risipei din sectorul public. Însă măsurile de austeritate anterioare, precum reduceri de cheltuieli, au generat proteste, iar tăierile de salarii sau pensii ar putea duce la reacții sociale severe.

Anul trecut, România a trecut prin patru runde de alegeri, iar creșterile semnificative ale salariilor și pensiilor din sectorul public au alimentat inflația, menținând rata dobânzii de referință la 6,5% – cea mai mare din UE, la egalitate cu Ungaria.

Încredere în viitorul guvern

Pentru a obține o majoritate parlamentară, noul guvern va trebui să includă cel puțin trei dintre cele patru partide pro-UE. În același timp, extrema dreaptă ar putea exploata nemulțumirile generate de eventualele tăieri bugetare.

Noul executiv – ce ar putea fi format în următoarele 3-4 săptămâni – are un scurt răgaz pentru acțiuni decisive. Unii investitori privesc cu încredere spre experiența lui Nicușor Dan în stabilizarea finanțelor Capitalei în perioada când a fost primar general. De asemenea, numele preferat pentru funcția de premier, Ilie Bolojan, aduce un plus de încredere pe piețe.

„Am intrat în această rundă de alegeri cu poziție favorabilă, iar acum credem că președintele și premierul pro-reformă pot face schimbările necesare pentru a reduce dezechilibrele și a atrage fondurile europene”, a declarat Alexandru Ursu, vicepreședinte senior al diviziei de datorii din piețele emergente la Neuberger Berman.

Obligațiunile internaționale ale României au crescut cu până la 3 cenți, iar leul s-a apreciat cu peste 1%, depărtându-se de minimele istorice. JPMorgan a modificat expunerea pe obligațiunile internaționale ale României de la „subponderare” la „ponderare”, iar pentru obligațiunile guvernamentale locale, de la „ponderare” la „supraponderare”. ING a spus că moneda națională ar putea fi principalul beneficiar, fixând un nou prag tehnic la 5,05 lei/euro.

Datoria publică va continua să crească

Totuși, creșterea economică a României s-a estompat constant de la revenirea post-pandemică din 2021. Comisia Europeană prognozează un deficit bugetar de 8,6% în 2025 și 8,4% în 2026 – departe de ținta guvernului de 7% stabilită în planul fiscal pe 7 ani aprobat de UE. Comisia avertizează că, deși planul fiscal ar putea reduce semnificativ deficitul dacă este aplicat corect, datoria publică – care a crescut cu aproape o cincime din PIB din 2019 – va continua să crească.

România se menține în prezent la limita minimă a ratingului de investiții din partea S&P, Fitch și Moody’s, toate cu perspectivă negativă. S&P a avertizat într-un buletin din 8 mai că, indiferent de rezultatul alegerilor, deciziile politice din România vor deveni mai fragmentate și instabile în lunile următoare.

„După raliul inițial al obligațiunilor, piața va cere dovezi concrete din partea guvernului în privința reformelor fiscale pentru a evita reacții negative din partea agențiilor de rating”, a concluzionat economistul ING Frantisek Taborsky.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri adevarul

Good News

Only good and positive news.