Întrebat cum crede că ar fi reacţionat pieţele dacă ar fi câştigat alegerile prezidenţiale George Simion, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a făcut analogie cu politicile lui Lenin, spunând că investitorii nu iubesc intenții de genul „te naționalizez”.
Mugur Isărescu a spus că investitorii nu iubesc declarații de genul „te naționalizez” FOTO: Inquam
„Spui cuiva că îl naţionalizezi şi el vine şi spune ”Să trăiţi, am venit la dumneavoastră!”. Normal, adică mai citesc şi eu. Fiecare om poate să îmbătrânească cum îi place, dar unii prea au luat-o aiurea, aşa, conspiraţii, văd numai conspiraţie. Dacă citeşti numai despre bătălia de la Stalingrad, nu ai cum să înţelegi totuşi ce se întâmplă actualmente în finanţele din România. Mai trebuie să pui mâna să mai citeşti şi cum funcţionează pieţele. Dar principial, eu nu zic să devină tehnicieni. Ştim foarte bine, capitalul nu iubeşte, asta este, nu iubeşte asemenea declaraţii şi intenţii, nici nu spun de măsuri. Ce zicea - ştiţi că am trăit şi în perioada cealaltă - tovarăşul Lenin? Dacă vrei să distrugi capitalismul, omori băncile, omori bursele şi cucereşti staţiile de cale ferată”, a afirmat Mugur Isărescu.
El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că discursul cu elemente naţionaliste, legionare, comuniste şi socialiste „nu dă sentimentul că suntem o ţară serioasă”.
„Nu sunt sănătoase discuţiile astea. Discursul ăsta public nu dă sentimentul că suntem o ţară serioasă. Ce sunt acuzele astea? E altă lume acum. Trăim în altă lume. (...) Citiţi ce scriu băncile care ne finanţează când văd un asemenea discurs... Noi avem probleme sociale, într-adevăr, aia e altceva. Nu toată lumea a simţit creşterea economică. Asta e, într-adevăr o chestie pe care noi am ridicat-o de mai mult de zece ani. Cum distribui mai bine creşterea economică? Deci eu cred că o bună problemă socială este cea distributivă, deci găseşti formule”, a afirmat Isărescu, potrivit News.
„Nu va fi un lucru ușor ca în același timp să păstrezi credibilitatea, să reduci sustenabil deficitul și să nu creezi recesiune. E o combinație foarte grea. Dar se poate face, nu e imposibil”, mărturisește Isărescu.
Prioritatea e restabilirea încrederii pieței de capitaluri, care a fost „zguduită, nu tulburată”, a adăugat el. „Aici ne-am jucat cu focul, noi ca țară. Dacă cineva vorbește de naționalizare, doar piața de capital, ce poate să facă, să zică: „Da, am venit să-mi tai capul!”? Bineînțeles că pleacă. Și au fost ieșiri mari de capital! Restabilirea încrederii este esențială, dar în condiții de pace socială!”, a avertizat el marți, potrivit Hotnews
Pentru șeful BNR, nu ai cum tăia rapid cheltuielile. „Asta cu hai să reducem cheltuielile bugetare… care anume? De unde tai? Nu poți să o faci cu toporul. Singurele cheltuieli care se pot reduce rapid sunt, din păcate, cele cu investițiile care vor duce și mai jos creșterea economică spre recesiune!”, spune Isărescu.
Creșterea veniturilor este inevitabilă, în opinia lui. Nu poți avea cele mai mici venituri fiscale din Europa, dar să trăiești la același nivel ca în Europa. „Cum să ai școli ca în Europa, spitale ca în Europa și așa mai departe? Este un conflict de gândire”, a mai explicat el.