Dominic Fritz, liderul interimar al USR, a făcut marţi, 20 mai, un apel la George Simion şi la AUR să respecte rezultatul alegerilor, voinţa poporului român şi să recunoască legitimitatea preşedintelui ales Nicuşor Dan.
Dominic Fritz Foto: Captură video USR
„AUR a dat astăzi declaraţii în Parlament, în care constant s-au referit la domnul preşedinte ales Nicuşor Dan ca aşa zisul preşedinte ales, au descris procesul electoral ca o farsă politică şi aş vrea să fac un apel foarte clar la domnul George Simion, dar şi la AUR, să respecte rezultatul acestor alegeri, să respecte voinţa poporului român şi să recunoască clar şi fără echivoc legitimitatea preşedintelui ales Nicuşor Dan”, a spus Dominic Fritz într-o conferinţă de presă.
El a mai adăugat că „această retorică nu este inocentă, nu este o întâmplare ci se încearcă să se pune la îndoială bazele democraţiei în România”.
„George Simion a recunoscut până la urmă înfrângerea lui în noaptea alegerilor, a spus că este voinţa poporului român că Nicuşor Dan a fost ales şi trebuie să se ţine de cuvânt, trebuie să-şi controleze şi partidul, şi comunicarea partidului şi trebuie să spună clar şi răspicat că aceste alegeri au fost corecte şi că în democraţie unul câştigă, unul pierde, iar George Simion a pierdut şi Nicuşor Dan a câştigat”, a subliniat Fritz.
Acesta a mai spus că mesajele care susțin că alegerile ar fi fost fraudate fac parte dintr-o strategie de subminare a democraţiei.
„Să nu fim naivi, acest narativ, aceste mesaje că alegerile ar fi fost fraudate, nu vin din neant, fac parte dintr-o strategie de subminare a democraţiei, fac parte dintr-o strategie pe care o cunoaştem şi din alte ţări, unde în special Rusia a încercat să divizeze societatea şi să submineze încrederea în funcţionarea statului. Acest lucru trebuie să înceteze şi este foarte evident pentru toată lumea, domnul Simion a avut reprezentanţi în secţii nu doar din partea AUR, a avut reprezentanţi în secţii şi din partea SOS şi din partea POT. Pentru fiecare reprezentant USR, au fost trei reprezentanţi ai domnului Simion, niciunde nu avem niciun fel de dovadă de fraude, au fost zeci de mii de oameni care au avut grijă ca fiecare vot să fie numărat şi de aceea încă o dată trebuie să recunoaşteţi legitimitatea acestor alegeri”, a menţionat Dominic Fritz.
El a cerut lui George Simion și partidului său să recunoască voința poporului.
„Fiţi patrioţi! A fi patriot înseamnă a recunoaşte voinţa poporului, a fi patriot înseamnă să-i urezi succesul preşedintelui, pentru că succesul preşedintelui ţării este, până la urmă, succesul ţării”, a precizat preşedintele interimar al USR, care a mai adăugat: „Este legitim ca AUR să facă o opoziţie, o opoziţie fermă, critică, chiar şi acidă uneori, dar trebuie să clarifice imediat că îl recunosc pe Nicuşor Dan preşedinte, altfel ne vom trezi într-o ţară în care constant se pune la îndoială rezultatul alegelor şi nu ne permitem acest lucru”.
Președintele interimar al USR consideră că „dacă AUR depune o contestaţie la CCR, doar arată că nu este un partid democratic şi că nu este un partid patriot”.
Ideea de contestație a alegerilor a fost luată în discuție după ce George Simion a răspuns, marţi, pe Facebook, unui simpatizant care îi cere să facă acest lucru.
„Fac, fratele meu! Nu sunt muiere, nici trădător. Nu mă aştept să se rezolve dar fac, că nu pot să nu mă bat până la capăt. Undeva tot va puşca!”, i-a răspuns George Simion acestuia.
Ulterior, AUR a anunțat că refuză să participe la consultările privind formarea unui nou guvern şi îl acuză pe Nicuşor Dan că discută doar cu partidele care l-au susţinut în campanie.
„Refuzăm să girăm o farsă politică. Românii merită respect. Alegerile s-au încheiat, dar minciuna manipularea și disprețul față de români continuă, sub forma unui președinte așa-zis ales. Nu înțelege ce înseamnă să fii președintele tuturor românilor. Nicușor Dan refuză dialogul cu toate formațiunile politice, alegând să discute doar cu acele partide care l-au susținut în campania sa electorală de candidat independent sau care îi pot fi utile pentru viitorul său guvern”, a precizat Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR.
„AUR refuză să participe la simulacrul de consultări. Nu vom legitima un președinte al abuzului și al minciunii, o marionetă”, a mai adăugat acesta.