Președintele ales Nicușor Dan a afirmat, la ProTV, că disponibilitatea PSD de a participa la negocierile privind noul guvern, exprimată de către noul președinte Sorin Grindeanu, este „o veste bună”. Dan a anunțat că, în zilele următoare, va avea mai multe întâlniri pe subiectul deficitului bugetar, plus una cu reprezentanții ambasadei SUA la București.
„Este o veste bună că PSD nu exclude participarea la guvernare alături de celelalte partide pro-occidentale. Un guvern minoritar este o soluție, dar tot timpul e o discuție cu Parlamentul”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat dacă există posibilitatea unui guvern de tehnocrați, președintele a spus că șansele sunt foarte mici, fiind abia a treia opțiune după un guvern care să reunească toate partidele pro-europene sau, în lipsa acestuia, un guvern minoritar.
Președintele a reiterat ideea că l-ar prefera pe Ilie Bolojan ca prim-ministru. „A dovedit că știe să taie și pe de altă parte a dovedit că știe să dezvolte. Știe să echilibreze cheltuielile cu necesitatea de dezvoltare”, a comentat Nicușor Dan. Acesta a spus că nu are o listă cu potențiali premieri, afirmând că acelea care circulă în spațiul public sunt „invenții sau chiar dorințe”.
În ce privește starea financiară a țării, Nicușor Dan a discutat subiectul cu experți din Ministerul de Finanțe, o nouă discuție urmând să aibă miercuri cu reprezentanți ai mediului de afaceri. În fine, joi președintele se va întâlnii cu miniștrii de Finanțe și Fondurilor Europene.
Scopul acestor întâlniri este stabilirea unui cadru fiscal care să rămână în vigoare până la finele anului 2026, Nicușor Dan afirmând că-și menține afirmația după care nu va crește nivelul TVA. De asemenea, el a spus că „nu s-a pus niciodată în discuție” plata pensiilor și salariilor.
„Cred că oamenii așteaptă ceva solid, ceva previzibil pe temen lung. Cred eu că, fiind votat de români, este logic să mă implic în acest proces. Să spun că „am numit un premier, treaba mea s-a terminat, descurcați-vă” nu este o soluție”, a comentat Nicușor Dan.
Totodată, președintele a anunțat că, miercuri după-amiază, va avea o discuție și cu reprezentanții ambasadei Statelor Unite la București.
Întrebat cum s-a adaptat partenera sa Mirabela Grădinaru la noua situație a soțului ei și care va fi rolul ei ca Primă Doamnă, Nicușor Dan a spus: „Pentru moment încearcă să realizeze că trebuie să meargă cu SPP-ul, ceea ce nu e ușor pentru cineva care toată viața și-a exercitat libertatea. Mai departe o să vedem dacă e nevoie ca Prima Doamnă să fie mai activă, acum să rezolvăm cu deficitul, cu guvernul. Eu am apreciat că soțiile foștilor președinți au fost prezențe discrete în spațiul public.”
Referitor la discuțiile cu SPP-ul privind securitatea familieii prezidențiale și locul în care aceasta va locui, președintele ales a spus că decizia finală va fi luată peste o lună, când copiii termină școala. În campania electorală, Nicușor Dan spusese că va încerca să locuiască în apartamentul în care a stat și până acum, chiar și în cazul în care va deveni șef al statului.