Dar realitatea de pe front era implacabilă: resursele erau epuizate, armata era fragmentată, iar Aliații controlau deja cerul și marea. Ceea ce trebuia să fie salvarea finală s-a transformat în agonia militară a unui regim în colaps.
Ofensiva din Ardeni: un pariu pierdut din start
La 16 decembrie 1944, într-o dimineață rece și ceață deasă, Germania a declanșat Ofensiva din Ardeni – ultima acțiune majoră pe frontul de vest. Scopul era ambițios: străpungerea liniilor americane în Belgia, cucerirea portului Anvers și forțarea unei rupturi între britanici și americani.
Operațiunea „Wacht am Rhein” mobiliza peste 200.000 de soldați și 1.000 de tancuri.
Inițial, ofensiva a luat prin surprindere trupele americane, iar diviziile germane au avansat rapid, obținând cea mai adâncă pătrundere terestră a întregului război în vest. Dar lipsa combustibilului, terenul dificil și rezistența tot mai organizată a Aliaților au oprit înaintarea.
Pe 24 decembrie, ofensiva a stagnat. Până la sfârșitul lui ianuarie 1945, germanii fuseseră respinși pe pozițiile inițiale.
Eșecul a fost total: peste 100.000 de militari germani pierduți, rezerve irosite și, mai ales, o înfrângere psihologică. Luftwaffe, în încercarea disperată de a susține ofensiva, a lansat la 1 ianuarie 1945 o mare operațiune aeriană – care a dus doar la pierderea definitivă a supremației aeriene.
Războiul aerian
Încă din 1943, bombardamentele strategice ale Aliaților devastaseră orașele germane. Dar în 1944–1945, puterea aeriană anglo-americană a atins apogeul. Zeci de mii de bombardiere americane și britanice, escortate de avioane de vânătoare moderne, lansau raiduri zilnice și nocturne asupra infrastructurii și populației civile.
Obiectivul nu mai era doar distrugerea industriei, ci și subminarea moralului populației germane. Într-o singură noapte, orașe întregi erau reduse la cenușă. Dresden, Hamburg, Köln, Nürnberg – toate au fost supuse unor atacuri fără precedent.
Până în primăvara anului 1945, aproape o jumătate de milion de civili germani fuseseră uciși în bombardamente. Flota de aviație germană nu mai putea riposta. Radarul era perturbat, combustibilul insuficient, iar piloții experimentați fuseseră pierduți.
În ciuda costului uman imens, războiul aerian a paralizat capacitatea Germaniei de a mai susține o ofensivă terestră coerentă.
Armata Roșie avansează spre Berlin
În timp ce Hitler investea ultimele rezerve în vest, Frontul de Est se prăbușea. La 12 ianuarie 1945, Uniunea Sovietică a lansat ofensiva Vistula-Oder, una dintre cele mai mari din istorie. În doar două săptămâni, Armata Roșie a avansat peste 300 de kilometri, eliberând Polonia și ajungând la porțile Berlinului.
Lipsită de trupe proaspete, fără combustibil, fără tancuri moderne, Wehrmacht-ul nu a mai putut organiza o apărare solidă. Armata a 9-a germană a fost decimată. Regiunile Prusia de Est, Silezia și Pomerania au căzut rând pe rând.
În paralel, propaganda nazistă ordona execuții sumare ale soldaților care se retrăgeau, iar ordinele de tip „pământ pârjolit” distrugeau ce mai rămăsese din țară. Hitler a refuzat orice repliere strategică, considerând că un popor care nu luptă până la capăt nu merită să supraviețuiască.
În martie 1945, Germania a lansat ultima ofensivă militară de amploare: Operațiunea „Frühlingserwachen” („Trezirea Primăverii”) în vestul Ungariei. Scopul era recucerirea câmpurilor petroliere din jurul Lacului Balaton, esențiale pentru funcționarea armatei.
Sub comanda directă a lui Hitler, trupele germane au atacat cu ultimele unități de elită, inclusiv diviziile Waffen-SS. Însă ofensiva a fost slab pregătită, grăbită și lipsită de susținere aeriană. Terenul mlăștinos, vremea rea și contraofensiva sovietică au transformat atacul într-un dezastru.
În doar câteva zile, ofensiva a fost oprită. Forțele germane s-au retras cu pierderi grele, iar Budapesta, încercuită timp de șapte săptămâni, a fost cucerită de sovietici pe 13 februarie 1945.
Căderea capitalei ungare a marcat sfârșitul oricărei speranțe germane de a mai susține frontul din sud-estul Europei. Între Ardeni și Balaton, între ofensiva din decembrie și colapsul din aprilie, Germania nazistă și-a consumat ultimele resurse într-o serie de operațiuni militare fără viitor. În loc să prelungească războiul în mod eficient, aceste ofensive au accelerat sfârșitul.