Printre construcțiile ridicate în acea perioadă, sunt și apeductele romane din Segovia, Spania, precum și băile romane din Marea Britanie. În mare parte, longevitatea acestor structuri a fost atribuită rezistenței cimentului roman.
Cum a evoluat compoziția cimentului de-a lungul timpului
Cimentul de astăzi este alcătuit dintr-o pudră fină care se transformă într-o pastă prin amestecul cu apa.
Cel mai folosit ciment se numește Portland. În funcție de mediu, structurile realizate cu acest ciment au o durată estimată la 75 - 100 de ani, potrivit expertului Somayeh Nassiri, de la Universitatea din California.
Cimentul s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului. Primele dovezi provin din anul 6.500 î.e.n. , când sirienii au dezvoltat accidental un compus cunoscut drept var, prin folosirea focului care a încins rocile din apropierea=.
În America Latină, în jurul anului 1.100 î.e.n., au fost dezvoltați precursorii cimentului, precum varul nestins.
Dar acestea nu se compară cu rezistența cimentului roman.
Secretul cimentului roman
Specialiștii caută de mulți ani să afle ce îi conferă rezistență acestui ciment.
Un ingredient important în cimentul roman este calcarul, creat în mare parte din carbonat de calciu. Acest compus se găsește în natură, inclusiv în coaja de ou și scoici.
Calcarul este amestecat cu alte tipuri de substanțe, precum argila, apoi este încălzit până la 1.482 de grade Celsius pentru a crea un material numit clincher. Prin măcinarea clincherului și adăugarea unor aditivi se obține o pudră fină care devine ciment.
„Cimentul a construit imperiul,” spune Kevin Dicus, expert la Universitatea din Oregon. El spune că romanii au început să folosească acest ciment din secolul 3 î.e.n.
Însă secretul cimentului roman nu este dat doar de ingredientele sale, ci și de metodele folosite la prepararea sa. O schimbare semnificativă a fost adăugarea cenușei în compoziție.
Este vorba despre cenușa descoperită în foste situri vulcanice din apropierea orașului Pozzuoli. Această cenușă a fost transportată peste tot în imperiu și folosite pentru a crea cimentul rezistent.
Compușii din cenușă au interacționat cu varul într-o reacție care a dus la un ciment mai rezistent.
Un alt ingredient este introducerea și unei mici cantități de var nestins în amestec, fapt ce a permis cimentului roman să se refacă singur. Cimentul se usucă de-a lungul anilor, dar apa se poate infiltra în crăpături. Atunci când ajunge la acest var nestins, apa interacționează cu el pentru a umple crăpăturile. În acest mod, cimentul roman se poate repara, potrivit a1.ro.