Autoritățile difuzează imagini video în premieră cu Munții Carpați care vor fi perfect vizibili de pe Autostrada Sibiu-Pitești. Noul tronson al unui dintre pilonii infrastructurii rutiere a țării urmează să fie deschis în prima parte a lunii iunie. O parte din secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești a fost dată în trafic încă din 2024.
Tronsonul 5 din autostrada Sibiu-Pitești va fi deschis în întregime circulației în prima săptămână din luna iunie, notează Profit.ro.
Tronsonul 5 (Curtea de Argeș-Pitești) este devansat cu aproape 3 luni față de termenul preconizat în contract, 31 august 2025.
Pe 13 decembrie 2024 s-a deschis circulația pe un segment de jumătate din tronsonul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Mai exact, este vorba de 15,77 kilometri, cuprinși între nodurile rutiere de la Bascov și Băiculești. Pentru restul tronsonului lucrările sunt aproape de finalizare.
Imaginile postate de CNAIR pot fi urmărite AICI
CITEȘTE ȘI: Un proiect-mamut de infrastructură, la care începuseră să lucreze comuniştii, va fi continuat la 35 de ani de la Revoluţie
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
„Pe tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu - Pitești stadiul fizic al lucrărilor este la ora actuală de peste 96% și circulația pe ultimii 14,58 kilometri ai acestei secțiuni este preconizată a fi deschisă la sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie, în funcție de condițiile meteorologice”, au declarat oficiali din cadrul CNAIR.
Traseul tronsonului 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești începe la ieșirea din orașul Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș, pe teritoriul comunelor Băiculești, Merișani, Mălureni, Budeasa, Bascov. Practic până la actuala centură a municipiului Pitești. În total, un procent de 85% din finanțarea totală pentru autostradă provine din fonduri europene nerambursabile.
Lucrările la tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești, în lungime totală de 30,35 kilometri, au demarat pe 1 septembrie 2021. Contractul a fost semnat în mai 2020 la Pitești. Secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești cuprinde, printre altele, 3 noduri rutiere, un viaduct, 7 pasaje și 12 poduri, plus două centre de coordonare și întreținere a drumurilor (la Bascov și Curtea de Argeș). Valoarea contractului se ridică la 1,7 miliarde de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.
CITEȘTE ȘI: S-au deblocat lucrările la Autostrada Unirii. România riscă să piardă fonduri importante din PNRR din cauza constructorului turc Nurol