E jale pentru trotinetiștii pasionați din această Capitală! Primăria vrea să instituie reguli stricte pentru cei care folosesc astfel de mijloace de transport

E jale pentru trotinetiștii pasionați din această Capitală! Primăria vrea să instituie reguli stricte pentru cei care fo
📅 2025-05-20

Autoritățile din Europa încep să aibă o problemă din ce în ce mai mare cu trotinetele electrice. Edilii orașelor importante își doresc o reglementare mai bună a acestor vehicule.

De exemplu, la Atena, primarul prevede un plan cu 70 de amplasamente dedicat staţionării trotinetelor electrice şi va interzice utilizarea lor în anumite zone, a precizat edilul.

Citiţi şi: Adio, trotinete electrice într-un oraș din România. Autoritățile locale vor să introducă reguli stricte pentru cei care utilizează aceste vehicule de transport personal

Atena, sufocată de 4.000 de trotinete

„Trotinete pe rampe, pe benzile pietonale, în mijlocul străzii. Văd zeci de cazuri precum acestea în fiecare zi", s-a plâns primarul Haris Doukas, care a organizat o şedinţă cu reprezentanţi ai patru companii private care gestionează trotinete electrice în centrul oraşului elen.

Peste 4.000 de trotinete de închiriat, gestionate de companiile Hoppy, Hop, Lime şi RideMovi, circulă în prezent pe străzile din Atena, iar infracţiunile asociate cu utilizarea lor sunt în creştere.

Citiţi şi: Poligonul militar simbol va deveni parc de distracții. Una dintre cele mai spectaculoase metamorfoze din ultimii ani se va produce în Brașov

Fără trotinete electrice la Brașov

Sportpesurse.ro

Vizită surpriză pentru George Simion în toiul nopții. A dat cu el de pământ!

Sportpesurse.ro

Scene incredibile la urna de vot, cu Ion Țiriac. Mesaj controversat transmis fără să scoată o vorbă

Şi primarii din România au luat atitudine în privinţa statutului trotinetelor electrice. Aceste vehicule de închiriat vor mai lipsi o perioadă de pe străzile Brașovului. Companiile care le dețineau nu au primit aprobarea Comisiei de Circulație.

Cei de la Bolt și Lime s-au arătat surprinși de decizia autorităților locale privind suspendarea circulației trotinetelor electrice în oraș și au transmis că au răspuns tuturor solicitărilor autorităților referitoare la ordine și siguranță.

“Decizia este cu atât mai surprinzătoare cu cât cei doi operatori care au cerut autorizație de funcționare au răspuns în detaliu tuturor solicitărilor autorităților locale cu privire la staționare, intervenție și siguranța în trafic", a declarat Cătălin Codreanu, președintele Coaliției pentru Economia Digitală.

Pentru reluarea serviciilor, operatorii trotinetelor electrice au nevoie de avizul Comisiei de Circulație, care a fost deocamdată refuzat operatorilor Bolt și Lime, care au oferit acest serviciu până anul trecut.

Companiile care oferă aceste servicii arată că utilizatorii trotinetelor electrice au folosit vehiculele pentru a parcurge aproape 1 milion de kilometri, ceea ce a ajutat la protecţia mediului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Autostrada Sibiu-Pitești, fereastră spre Munții Carpați. Panorama unuia dintre cele mai importante drumuri din țară va fi absolut spectaculoasă

Eurovision, noua spaimă a Austriei. Organizarea celebrului festival de muzică dă fiori ministerului de Finanțe din această țară

Val de contestații la CCR, inclusiv din partea AUR, privind rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai. Ce termen a dat instanța pentru soluționarea cauzei

Se demolează o fabrică legendară din București. Un proiect imobiliar va lua locul fostei unități de producție

Ministrul pe care Nicușor Dan nu-l vrea plecat. Noul președinte al României merge pe mâna celui care a promis o adevărată revoluție în sistemul de învățământ

Dispare lacul din București văzut de milioane de localnici măcar o dată în viață. Totul se transformă într-un spațiu dedicat activităților sportive

Bizareria Lidl, neobișnuită pentru cumpărătorii din România. Conducerea retailerului german lansează o campanie inedită care vizează reducerea risipei de mâncare

Omul din umbră care devine primar în București după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni. Când va fi anunțat numele celui ce va conduce în continuare destinele bucureștenilor

Grupe de muncă și pensiile în 2025. Ce legătură există între cele două și cum îți poți mări venitul la bătrânețe dacă ai activat în condiții grele

Gaură de 1 milion de euro pentru Gigi Becali. Cum a pierdut miliardarul o sumă uriașă după succesul lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Good News

Only good and positive news.