Întreaga comunitate din Frecăței s-a unit din nou sub semnul tradiției, la cea de-a III-a ediție a „Serbării Câmpenești pe Meleaguri Dobrogene”

Întreaga comunitate din Frecăței s-a unit din nou sub semnul tradiției, la cea de-a III-a ediție a „Serbării Câmpenești
📅 2025-05-21

În zilele de 9 și 10 mai 2025, comuna Frecăței din județul Tulcea, a devenit, din nou, inima tradiției dobrogene. Cu prilejul celei de-a III-a ediții a „Serbării Câmpenești pe Meleaguri Dobrogene”, locuitorii comunei și oaspeții dragi s-au adunat pentru a sărbători împreună ceea ce îi unește: dragostea pentru tradiție, respectul față de valorile strămoșești și bucuria de a fi împreună.

📢  Primarul Marian Naiman și membrii Consiliului Local Frecăței adresează sincere mulțumiri tuturor celor care au fost parte din acest eveniment de suflet. Prezența numeroasă, zâmbetele, aplauzele și energia transmisă de comunitate au făcut ca această ediție să fie una memorabilă. A fost o adevărată dovadă că spiritul locului trăiește prin oamenii săi.

Recunoștință pentru fiecare gest, zâmbet și aplauze

📌 Organizatorii apreciază efortul tuturor celor care au contribuit la reușita acestui moment: artiștii care au adus pe scenă frumusețea folclorului românesc, voluntarii care au muncit cu dedicare, dar mai ales oamenii comunei, care au demonstrat că unitatea este forța cea mai mare a unei comunități.

🔴 Comuna Frecăței, formată din patru sate pline de oameni harnici, calzi și primitori, a arătat din nou că poate transforma două zile într-o adevărată sărbătoare a sufletului. Primăria și Consiliul Local Frecăței își exprimă speranța în a continua astfel de evenimente, care întăresc legăturile dintre oameni și aduc la lumină frumusețea specificului local.

Acest eveniment, a fost încă un fapt în plus, pentru speranță și încredere: viitorul comunei stă în unitate, respect și colaborare. Iar această serbare este dovada vie că Frecăței este mai mult decât un loc – este o comunitate unită.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri dezvaluiri

Informare RAJA – Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța și în localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord

În perioada 26 – 28 mai 2025, la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări complexe de conectare a noilor conducte magistrale reabilitate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Pentru realizarea acestora, furnizarea apei p...

Modernizarea sistemului de transport public în Delta Dunării, mai aproape de realitate

Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat marți, 20 mai, la Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean, la o întâlnire de lucru cu oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii care a avut ca obiectiv prezentarea Studiului tehnic elabo...

Ponta, personajul-cheie al campaniei la prezidențiale

Rezultatele alegerilor prezidențiale au fost finalizate și oficializate, iar atenția presei va fi concentrată în următoarea săptămână pe noul președinte. Cel mai probabil nimeni nu se va mai deranja cu deslușirea marilor mistere ale campaniei recent încheiate – unele dintre ele decisive pentru re...

,,Noaptea Muzeelor” la Muzeul de Artă Constanța – Artă, teatru și emoție

Sâmbătă, 18 mai 2025, Muzeul de Artă Constanța a celebrat Noaptea Muzeelor printr-un program artistic deosebit, care a reunit iubitori de artă din toate colțurile orașului și nu numai. Vizitatorii au avut acces la expoziția permanentă a muzeului și la cele două expoziții temporare, una dintre ele...

Fanfara „Muzica Apelor” sărbătorește Ziua Constanței prin concerte speciale pe Faleza Cazinoului

Fanfara Muzica Apelor vă invită să sărbătorim împreună, într-un mod autentic, zilele orașului Constanța, – cel mai vechi oraș locuit continuu din România, cu o istorie de peste 2.500 de ani. Cunoscut în antichitate sub numele de Tomis, Constanța este un important centru cultural, comercial și tur...

Zilele Constanței la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Zilele Constanței prin ateliere de creație artistică realizate pentru publicul iubitor de artă. Activitatea, intitulată, „Harta orașului meu”, va cuprinde două workshop-uri, care se vor desfășura miercuri, 21 mai 2025, în intervalele orare 10.00–12.00, respec...

Lucrări noi în Comana – Strada Unirii în proces de asfaltare

Comuna Comana din județul Constanța, se află într-un amplu proces de modernizare, iar sprijinul oferit de Primărie și de celelalte instituții abilitate contribuie constant la îmbunătățirea infrastructurii locale. În acest context, începând cu data de luni, 19 mai 2025, vor începe lucrările de asf...

Primăria comunei Cerna anunță organizarea unei licitații publice pentru vânzarea a trei terenuri intravilane

Comuna Cerna, județul Tulcea, organizează o licitație publică cu strigare pentru vânzarea a trei terenuri ce aparțin domeniului privat al localității. Decizia vine în urma adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 3 din 27 ianuarie 2025 și este realizată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. ...

„Cunoaștem Dobrogea prin joc și voie bună!” – Proiect educațional în comuna Peceneaga

Implicarea activă a Primăriei Comunei Peceneaga județul Tulcea în derularea proiectelor educative, reprezintă un exemplu concret de susținere a educației și culturii la nivel local. Print parteneriate cu asociații și instituții din comunitate, administrația locală demonstrează că investiția în co...

Bogdan Huțucă: De votul nostru, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, depinde totul!

Cu doar câteva ore înainte de deschiderea secțiilor de votare pentru alegerea noului președinte al României, deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a transmis un mesaj puternic către cetățeni, subliniind importanța scrutinului și impactul major al alegerilor asupra viitorului țării....

Good News

Only good and positive news.