Reţeta Palaz – Cum să faci 3 milioane euro din nimic

O vorbă de duh spune că pe miliardari să nu îi întrebi cum au făcut primul milion. Pe unii afacerişti de-ai noştri, în schimb, e bine să nu îi întrebi nici de restul milioanelor, pentru că s-ar putea să roşească. E cazul unei afaceri penale, prin care un teren inalienabil al statului a fost vândut ilegal şi pe nimic unor persoane, care l-au vândut înapoi statului, cu milioane de euro profit. În fruntea câştigătorilor de pe urma acestei şmecherii imobiliare este tatăl cunoscutului politician local Claudiu Palaz. Numele „Palaz” apare de două ori în dosar – Unul din proprietarii vremelnici şi ilegali ai terenului este Gheorghe Palaz (tatăl fostului prefect Claudiu Palaz), iar persoana care, în calitate de funcţionar de rang înalt în Prefectură, ar fi trebuit să oprească ciclul ilegalităţilor şi să sesizeze organele de urmărire penală este Cladiu Palaz în persoană. Evident, acesta nu a sesizat şi nu a oprit nicio ilegalitate în acest caz.

Cum să creşti de 800 de ori preţul unui teren care nu are preţ

Obiectul acestei afaceri penale este terenul pe care s-a ridicat podul nou de la Agigea. Acest teren, care prin natura lui este proprietate inalienabilă a statului, a fost trecut ilegal în proprietatea Comunei Agigea. Fostul primar al Agigei, Ion Ioniţă, a organizat/trucat o licitaţie, prin care terenul a fost vândut pentru 6.000 de euro unei persoane fizice. Ulterior, prin tranzacţii succesive, terenul a ajuns în posesia lui Gheorghe Palaz, care l-a vândut repejor unei firme, pentru 2,7 milioane de euro. La rândul ei, firma l-a porţionat şi a vândut o bucăţică din el către prostul de serviciu – Statul Român. La finele tranzacţiilor, Statul a cumpărat metrul pătrat de pământ la un preţ de circa 800 de ori mai mare decât fusese încasat de Primăria Agigea, la prima licitaţie.

Ironia supremă este că, aşa cum spuneam la început, terenul era şi este în continuare proprietate publică a Statului Român, pământ inalienabil, care nu poate fi tranzacţionat. Deci Statul a plătit o căruţă de bani, pentru ceva care era, sau trebuia să fie, în proprietatea lui. Iar toţi şmecherii intercalaţi în circuitul tranzacţiilor au făcut bani – din nimic!

Palaz şi prietenii

Analizând afacerea-minune prin care terenul Statului a fost trecut prin tranzacţii sunccesive, anchetatorii au ajuns la concluzia că acest fapt a avut ca scop pierderea urmei ilegalităţilor.

O altă concluzie la care ajungem după analiza documentelor este că, în mod cel puţin curios, majoritatea celor implicaţi în plimbarea terenului de la un proprietar la altul sunt rude, prieteni sau apropiaţi ai lui Claudiu Palaz.

Astfel, la licitaţia trucată s-au prezentat (pe lângă Buta Manuela, care a câştigat licitaţia) încă două persoane. Deşi erau (teoretic) prezente la licitaţie, nici una din persoane nu a licitat, astfel încât Buta Manuela a câştigat plătind pe teren preţul minim. Unul din cei doi ne-licitatori este Galan Mihai, iar celălalt – Dilancea Dan, pe care cunoscătorii îl indică ca fiind interfaţă a lui Claudiu Palaz în multiple afaceri. De altfel, rechizitoriul procurorului care a anchetat dosarul terenului de la Agigea îl identifică pe Dilancea ca fiind „arhitectul care printr-un set de documentații falsificate a reușit crearea unei aparențe de legalitate a situației casei lui PALAZ CLAUDIU IORGA, care a fost amplasată pe domeniul public, ocupând o parte din strada Pescarilor și făcând să dispară Aleea Pescăruș din Constanța”.

La ceva timp, Dilancea, care la licitaţie nu fusese în stare să dea 6.000 de euro pe teren, s-a asociat cu o altă persoană şi a cumpărat, același teren, cu 31.005 euro (din care partea lui este de 26.354 de euro – echivalentul a 85% din valoarea terenului).

Nici persoana cu care s-a asociat Dilancea nu e o necunoscută. Pe numele ei Mărioara Galan, aceasta are o dublă calitate: Este mama celuilalt om care împreună cu Dilancea a participat, dar a stat ca prostul la licitaţia ilegală de la Agigea – Galan Mihai. Totodată, Mărioara Galan mai este şi vecină cu Palaz Gheorghe – tatăl lui Claudiu Palaz.

V-aţi aştepta ca următorul pas să fie ca Galan să-i vândă lui Palaz? Greşit! Ar fi prea simplu, şi prea uşor de depistat. Aşa că Dilancea este cel care îi vinde partea lui din teren lui Gheorghe Palaz.

La nici o lună după ce a luat partea de teren de la Dilancea, Gheorghe Palaz vinde, la rândul său, către o firmă din Galaţi, deţinută de un afacerist cu legături în zona portuară. Pentru ca cercul să fie complet, şi Galan Mărioara vinde partea ei de teren, aceleiaşi firme.

La final, firma vinde o bucăţică din teren Administraţiei Porturilor (de la care terenul plecase gratis, la începutul şmecheriei imobiliare), pentru un preţ de 72 euro/mp, faţă de circa 0,09 euro/mp cu cât fusese dat terenul la prima licitaţie.

Palaz ia partea leului

În continuare trecem în revistă detaliile acestei afaceri spectaculoase, care arată de ce unii se spetesc ca să le ajungă banii de întreţinere, în timp ce alţii se dau cu Merţanul pe uliţă:

• Administraţia Porturilor (APMC) a trecut ilegal un teren în proprietatea Comunei Agigea – profit zero.

• Comuna Agigea a vândut terenul printr-o licitaţie ilegală, trucată, către Buta Manuela. Aceasta plăteşte 6.105 euro, apoi revinde terenul cu 31.005 euro – profit 24.900 euro.

• Pentru partea ei de teren, Gălan Mărioara plăteşte echivalentul a 4.651 euro şi primeşte de la firma din Galaţi 477.750 euro – profit 473.099 euro.

• Dilancea Dan plăteşte pentru partea lui de teren 26.354 euro, iar ulterior primeşte de la Gheorghe Palaz 150.000 euro – profit 123.646 euro.

• Gheorghe Palaz e, aşa cum era de aşteptat, norocosul afacerii: Plăteşte pentru partea de teren a lui Dilancea 150.000 de euro, apoi vinde cu 2.707.250 euro – profit 2.557.250 euro în 22 de zile!

• Nici firma TRANS PEC din Galaţi nu pică de proastă. Deşi a dat peste 3 milioane de euro pe teren, pentru bucăţica de pământ cedată înapoi Administraţiei Porturilor ia 422.543 euro de la Statul Roman, iar restul terenului îl pune gaj şi încasează un credit de 4.778.000 euro de la ING Bank.

După cum se vede, toată lumea are de câștigat, bucurie mare! Toată lumea, mai puțin Banul Public, de unde dispare o sumă babană, în beneficiul personajelor afacerii imobiliare…

Practic, plimbând de la unul la altul o bucată de pământ care aparţinea de fapt Statului, cei implicaţi în afacere au făcut milioane de euro. Au luat un teren cu şase mii de euro şi l-au dat cu 3,185 de milioane de euro. Deloc surprinzător, din aceşti bani, partea leului (85% din profitul brut) i-a revenit lui Gheorghe Palaz. În 22 de zile, valoarea terenului cumpărat de el a crescut cu 2,5 milioane de euro.

Talentul în afaceri cu pământ dovedit de tatăl lui Claudiu Palaz îi face să intre în pământ de ruşine pe toţi dezvoltatorii şi patronii de agenţii imobiliare. Dintr-o atingere, acesta a făcut ca valoarea unui teren să crească de 18 ori!

Hoţ neprins – negustor cinstit

Bun – vă întrebaţi – şi unde este Claudiu Palaz în toată această poveste? Foarte simplu – la prefectură, acolo unde era locul lui. În postura de secretar general al Prefecturii, Claudiu Palaz a vegheat asupra întregii afaceri. Din acte reiese că el a fost informat asupra deciziilor prin care terenul de la Agigea a fost transferat ilegal din proprietatea Statului, în cea a unor persoane fizice. Acest lucru s-a întâmplat înainte ca numele tatălui său să apară în şirul tranzacţiilor.

Claudiu Palaz e cel care ar fi trebuit să sesizeze ilegalităţile şi să ceară prefectului de la acea dată să anuleze actele prin care terenul a fost plimbat de la unul la altul. De făcut, nu a făcut nimic – şi e lesne de înţeles de ce, de vreme ce toate sau aproape toate persoanele implicate fac parte din cercul său de rude, apropiaţi şi cunoscuţi. Practic, în toată această afacere, toate coincidenţele au în comun un singur nume – Palaz.

Întrucât Claudiu Palaz nu a sesizat neregulile, iar terenul a fost trecut printr-o suveică de acte, tranzacţii şi înregistrări notariale şi cadastrale, acestei şmecherii imobiliare aproape că i s-a pierdut urma. La momentul în care au intrat pe fir procurorii, era deja prea târziu – majoritatea infracțiunilor comise se prescriseseră. Tot ce s-a putut face a fost să se anuleze actele, iar terenul să revină în proprietatea Statului. Cât despre cei care au făcut milioane de euro vânzând ilegal ceva ce nu era al lor – aceştia sunt bine mersi, şi cu banii în buzunar.

Un articol de Răzvan PETRE