Europa League: Tottenham - Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
Premier League: Man. City - Bournemouth, marți, 22:00, DGS 1
Carlo Ancelotti a fost anunțat deja drept noul selecționer al Braziliei, astfel că tehnicianul spaniol va prelua frâiele clubului din capitala Spaniei începând cu 25 mai.
Primul trofeu pentru care se va lupta Alonso este Campionatul Mondial al Cluburilor, programat în perioada 14 iunie - 13 iulie. Câștigătoarea va încasa 100 de milioane de euro.
Potrivit Marca, Xabi Alonso își dorește ca Nico Paz (20 de ani) să se întoarcă la Real Madrid în perioada imediat următoare și să-l aibă sub comanda sa la turneul care va fi găzduit de Statele Unite ale Americii.
Nico Paz a jucat în sezonul trecut pentru ”Galactici”, însă a fost vândut la Como pentru a progresa sub comanda lui Cesc Fabregas, iar mutarea s-a dovedit una excelentă. Șase goluri și nouă pase decisive a reușit mijlocașul argentinian în Serie A, în cele 34 de meciuri jucate.
”Galacticii” au inserat în contractul lui Nico Paz o clauză de răscumpărare în valoare de 9 milioane de euro, care va crește la 10 milioane de euro în 2026, respectiv la 11 milioane de euro în 2027. Antrenorul celor de la Como a declarat că formația din Italia ”nu l-ar vinde nici pentru 50 de milioane de euro pe Nico Paz”.
35 de milioane de euro este cota de piață a lui Nico Paz, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt, astfel că Real Madrid ar putea face o afacere extrem de bună.
”Nu îmi planific viitorul acum, mă concentrez doar pe Como. Dar, cine știe, visul meu este să mă întorc și să joc la Real Madrid într-o bună zi”, afirma Nico Paz.
Până în momentul de față, Real Madrid i-a transferat pe Trent Alexander-Arnold (liber de contract) și Dean Huijsen de la Bournemouth (58 de milioane de euro).