Tânără spulberată pe trecere. Vinovatul a fugit ca un laș

Tânără spulberată pe trecere. Vinovatul a fugit ca un laș
📅 2025-05-20

La data de 19 mai a.c, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Carei, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada 25 Octombrie din municipiul Carei.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 23 de ani, din municipiul Carei, în timp ce traversa trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător de pe strada 25 Octombrie din municipiul Carei, ar fi fost surprinsă și accidentată de către un autoturism, care a părăsit locul faptei.

Ulterior, în urma informațiilor invetigative-operative desfășurate și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorului autoturismului, ca fiind un bărbat de 66 de ani, din municipiul Carei.

Ca urmare a accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei, acesta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gazeta nord-vest

Bursa Generală a Locurilor de Muncă la Carei și Satu Mare

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare organizează in luna Mai Bursa Generala a Locurilor de Muncă, eveniment care se va desfășura în două localități, după cum urmează: Miercuri, 21 mai 2025 la Carei în incinta Castelului Karolyi, Bld. 25 Octombrie, nr.1, pentru persoanele af...

Sorin Grindeanu, primul anunț ca șef al PSD: „Curentul majoritar este de a fi în opoziție. Nu opoziție cruntă, ci constructivă, care să facă bine românilor”

Marcel Ciolacu a demisionat, marți, din funcția de președinte al Partidului Social Democrat, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii. Interimatul va fi asigurat de Sorin Grindeanu. Principalele declarații făcute de noul lider al PSD: „Încep prin a mulțumi fostului președinte Marcel ...

Muzeul Memorial al victimelor comunismului de la Sighet, oglinda suferinței și a eliberării prin memorie

Cei care ajung prin Maramureş trebuie neapărat să viziteze Sighetu Marmaţiei, dacă nu pentru peisajele turistice măcar pentru a face o oprire la Muzeul Memorial, fosta închisoare comunistă transformată acum într-o expoziţie permanentă care le reaminteşte vizitatorilor de ororile comunismului în R...

ADI Satu Mare dă startul unui nou proiect educațional transfrontalier

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare a demarat implementarea proiectului STEMLab Synergy: Shaping Future Skills in Romanian & Ukrainian Schools, o inițiativă inovatoare care urmărește să contribuie la dezvoltarea competențelor viitorului în rândul elevilor din România și ...

ȘEDINȚĂ Prefectul, mulțumit de felul în care structurile MAI au gestionat procesul electoral în județ

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a convocat marți dimineață ședința săptămânală de lucru cu reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județ. La întâlnire a participat și subprefectul Romeo Pop, iar discuțiile s-au concentrat asupra activităților desfășurate în...

MEDIEVAL. Tinerii din Ardud, în prim-plan la Festivalul Medieval din Cetatea Deva

„Lăncierii și Arcașele Cetății Ardud” au cucerit publicul cu demonstrații de luptă, jocuri și scenete medievale Cetatea Deva a răsunat, în weekendul trecut, de pași de cavaleri, clinchet de săbii și aplauze entuziaste, în cadrul Festivalului Medieval desfășurat sub tema „Întoarcerea Cavalerilor”....

FOTO. DRAMĂ. Copil de 10 ani, ucis în urma unui accident rutier

Victima și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o autoutilitară. Poliția investighează împrejurările accidentului O zi obișnuită de primăvară s-a transformat într-o tragedie cumplită în localitatea Doba. Aici, un copil de doar 10 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe Dr...

Sorin Grindeanu este președintele interimar al PSD

Partidul Social Democrat trece printr-o schimbare de conducere după ce Marcel Ciolacu a demisionat oficial din funcția de președinte. În cadrul ședinței Consiliului Politic Național, desfășurată la Vila Lac, liderii partidului au decis ca Sorin Grindeanu să preia interimatul la conducerea PSD. De...

Zilele academice arădene au debutat cu două lansări de carte

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a inaugurat seria de manifestări din cadrul Zilelor Academice Arădene cu două evenimente de înaltă ținută academică, organizate sub egida Facultății de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport. Primul moment marcant este conferința cu tema „Trec...

Sătmărenii de la Caiac SMile aduc din nou culoare pe lacul Chios din Parcul Central cu ocazia Zilelor Clujulu

Pentru al patrulea an la rând, Asociația se alătură festivalului, oferind clujenilor și turiștilor experiențe pe apă, prin sesiuni de inițiere și perfecționare în caiac Asociația Caiac SMile revine la Cluj-Napoca pentru zilele orașului și continuă tradiția sesiunilor de caiac oferite gratuit cluj...

Good News

Only good and positive news.