Marius Lăcătuș, fostul mare atacant al Stelei, propune o revenire a lui Ianis Stoica la FCSB. Jucătorul lui Hermannstadt are șanse mici să continue la formația sibiană și după perioada de mercato.
Gigi Becali a declarat că vrea să aducă 4 jucători. Printre ei se numără și un atacant. Lăcătuș crede că Ianis Stoica e cel mai potrivit, jucătorul lui Hermannstadt fiind polivalent. Internaționalul U21 poate evolua și „vârf” și extremă.
Pentru a-și întări ideea, Lăcătuș l-a comparat pe Ianis Stoica cu Dennis Politic, jucătorul de la Dinamo dorit de Gigi Becali la FCSB. Fiul lui Pompiliu Stoica a ajuns la Sibiu chiar de la echipa-roș-albastră.
„Îți spun sincer, dacă aș fi eu acolo, mai repede l-aș lua pe Ianis Stoica și nu aș mai sta să-l vândă Hermannstadt. Eu cred că Ianis Stoica, în campionatul acesta, a dat un randament mult mai bun decât Dennis Politic.
Este un jucător care a marcat, a fost decisiv în foarte multe meciuri și, la o echipă precum Hermannstadt, a făcut o treabă foarte bună. Cred că la o echipă de play-off, care-și propune obiective îndrăznețe, probabil randamentul lui ar crește și s-ar simți mult mai bine.
Era mai tinerel când a fost la FCSB. Golurile astea n-au fost marcate doar în play-out. Când ai lângă tine niște jucători cu valoare mai mare decât cei pe care i-a avut la Hermannstadt, poate, cine știe, randamentul tău crește.
Sau poate în momentul în care ajungi la o echipă care își propune să joace în Champions League, care luptă an de an pentru campionat, s-ar putea să clachezi”, a declarat Marius Lăcătuș, citat de digisport.ro.
15 goluria marcat Ianis Stoica pentru Hermannstadt în acest sezon
Gabi Balint, fostul coechipier al lui Marius Lăcătuș, s-a pus de acord și crede că Ianis Stoica ar avea loc la FCSB.
Bună ideea, mai ales că el a crescut acum. Însă la Sibiu a jucat mult în doi, în atac. FCSB nu folosește 2, ci 3, 4-3-3 în general. Ar însemna să-l tragi pe el undeva în bandă ca să poată să joace, pentru că mă gândesc că atacant va fi Bîrligea. Sau să schimbi sistemul.
Ar fi o mică problemă, de care trebuie ținut cont. Eu cred că poate să joace și în banda stângă, să intre interior. Cum ar fi, nu-l iei pe Politic și-l iei pe el să-l pui acolo, în stânga.
- Gabi Balint, fost atacant Steaua
Ianis Stoica în FCSB - Hermannstadt / FOTO: Imago
Ianis Stoica și-a făcut o parte din juniorat la FCSB și a fost sub contract cu formația roș-albastră până în februarie 2024.
Ianis Stoica a jucat 57 de meciuri pentru FCSB, a marcat 10 goluri și a oferit 6 pase decisive. Jucătorul de 22 de ani a fost împrumutat de-a lungul perioadei cât a avut contract cu FCSB la Dunărea Călărași, Petrolul, Metaloglobus, Slatina și U Cluj.