Mihai Stoica s-a ridicat în timpul emisiunii: „Stai! Am uitat ceva”

Mihai Stoica s-a ridicat în timpul emisiunii: „Stai! Am uitat ceva”
📅 2025-05-20

Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a fost în studioul Prima Sport alături de mijlocașii Darius Olaru (27 de ani) și Mihai Lixandru (23). Oficialul s-a ridicat de pe scaun chiar în primele momente ale emisiunii.

A fost vorba despre o emisiune dedicată campioanei României. Mihai Stoica, Darius Olaru și Mihai Lixandru au vorbit despre momentele prin care FCSB a trecut de-a lungul sezonului.

GALERIE FOTO. Mihai Stoica s-a ridicat de pe scaun pentru a agăța două fulare de trofeu

Trofeul de campioană a fost și el adus în studio, iar Mihai Stoica s-a ridicat de pe scaun pentru a-l împodobi cu două fulare.

„Stai că am uitat ceva, la modul că nu ai cum să îl ții crud, așa. Ăsta, cu campionii. Să se vadă și anul, să nu se creadă că este de anul trecut.

Și... frații noștri de la Peluza Nord. Că atât timp cât nu au fost ei nu a fost bine. De fapt nu am fost nici noi cât timp nu au fost ei”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Cred că a fost un parcurs foarte dificil în acest sezon. Am știut să dăm totul la fiecare meci. A fost un parcurs lung în Europa. Nici nu ne așteptam să fie atât de lung, ca să nu mai zic de final. Am crezut în noi, ne-am autodepășit în anumite momente și, cred eu, am meritat unele rezultate bune. Ne-a fost greu în campionat la început. După ce ne-am calificat în Europa, ne-am concentrat mai bine pe campionat. Am reușit să gestionăm totul foarte bine.
- Darius Olaru

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Nici soției nu i-a venit să creadă! Ratarea uluitoare a lui De Bruyne, pe repeat în tribune la Manchester City - Bournemouth

Mijlocașul ofensiv Kevin De Bruyne (33 de ani) a jucat ultimul meci pe teren propriu în tricoul celor de la Manchester City. Acesta a avut o ratare uluitoare în prima repriză a meciului cu Bournemouth, la scorul de 1-0. „Cetățenii” s-au impus cu 3-1 și vor evolua în ediția următoare a Ligii Campi...

Ce fotbaliști din Superligă l-au dat gata pe Ioan Ovidiu Sabău: „N-ai cum să nu-i admiri, te încântă!”

Ioan Ovidiu Sabău și-a reafirmat în interviul acordat recent Gazetei încrederea totală pe care o investește în „veteranii” Alexandru Chipciu și Dan Nistor, liderii în jurul căreia Universitatea Cluj își construiește strategia pentru sezonul următor. La 36, respectiv 37 de ani, cei doi se numără p...

Marius Copil a ajuns la Paris și a început să lucreze cu noua sa „elevă”: „Noi începuturi” » Reacția unui jucător din Top 100

Marius Copil (34 de ani), noul antrenor al Dianei Shnaider (21 de ani, 11 WTA), a ajuns la Paris și a efectuat un prim antrenament cu noua sa jucătoare, care se pregătește pentru Roland Garros. Sâmbătă, 17 mai, lumea tenisului a fost luată pe nepregătite de vestea că Marius Copil va fi noul antre...

Mircea Lucescu surprinde la „Prietenii lui Ovidiu”: „Vorbeam cu Gigi Becali la telefon și are dreptate! Asta trebuie să facă jucătorii”

Mircea Lucescu (79 de ani) a dezvăluit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” că are discuții frecvente cu patronul celor de la FCSB, Gigi Becali. Omul de afaceri i-a dezvăluit de mai multe ori strategia pe care o are la echipa campioană. Mircea Lucescu este invitatul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu...

Cu averea din Qatar, Marco Verratti se face patron de club » Campionul european cumpără 40% din acțiuni

Marco Verratti s-a întors în Italia, dar nu ca jucător, ci doar ca să devină proprietar. Internaționalul italian a investit 1,5 milioane de euro în a achiziționa 40 la sută din acțiunile clubului Pescara, aflat în Serie C și unde mijlocașul de 32 de ani s-a lansat în fotbal. ...

Enes Sali „a spart gheața” în Arabia Saudită » Gol și assist la primul meci ca titular

Enes Sali (19 ani), fotbalist împrumutat de FC Dallas la Al-Riyadh, a marcat la primul meci ca titular pentru saudiți în înfrângerea în fața celor de la Al-Taawon, scor 2-3. După câteva meciuri în care a intrat de pe bancă, românul de 19 ani a reușit să înceapă o partidă ca titular și a marcat du...

Bernadette Szocs, Andreea Dragoman și Adina Diaconu, rezultate promițătoare la Campionatele Mondiale de Tenis de Masă

Bernadette Szocs, Andreea Dragoman și Adina Diaconu au obținut rezultate bune în primele zile ale Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă, în timp ce Elizabeta Samara a fost nevoită să se retragă. În perioada 17-25 mai, Doha, capitala Qatarului, găzduiește Campionatele Mondiale de Tenis de Masă, ...

Olaru și Lixandru au spus ce fac cu banii câștigați la FCSB

Darius Olaru (27 de ani) și Mihai Lixandru (23), mijlocașii celor de la FCSB, au spus ce fac cu banii pe care îi câștigă din fotbal. Darius Olaru și Mihai Lixandru au vorbit despre sezonul foarte bun făcut de FCSB, încheiat cu câștigarea unui nou titlu, dar și cu un parcurs european de succes. A...

Cât a slăbit Leonard Doroftei în două săptămâni + Dezvăluiri uluitoare din box: „El se îngrășa 15 kg în 24h! Devenea enorm”

Leonard Doroftei, 55 de ani, a vorbit la podcastul GSP „2 la 1” și despre slăbirea severă a pugiliștilor profesioniști. Doroftei pierdea în urmă cu două decenii centura WBA fără luptă: nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Callist, un meci care ar f...

Barcelona pregătește joi anunțul oficial » Ce va face Raphinha chiar înainte să plece la naționala Braziliei

Raphinha își va prelungi angajamentul cu Barcelona cu un sezon. Extrema stângă avea contractul scadent pe 30 iunie 2027 și în noul acord va avea o opțiune de a mai rămâne o stagiune. Brazilianul de 28 de ani urmează să răspundă convocării noului selecționer Carlo Ancelotti pentru jocurile din pre...

Good News

Only good and positive news.