Angel Di Maria pleacă de la Benfica! Campionul mondial e aproape de reunirea cu Leo Messi

Angel Di Maria pleacă de la Benfica! Campionul mondial e aproape de reunirea cu Leo Messi
📅 2025-05-20

Angel Di Maria (37 de ani) a confirmat faptul că părăsește Benfica Lisabona la finalul acestui sezon, după ce îi expiră contractul cu gruparea portugheză. Totuși, Di Maria va putea fi văzut performând în tricoul Benficăi la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Di Maria și-a anunțat plecarea de la Benfica, la final de contract, printr-un mesaj pe Instagram, după remiza dintre echipa sa și Braga, din deplasare, 1-1, din ultima etapă din Liga Portugheză, etapa a 34-a.

Angel Di Maria pleacă de la Benfica, după Campionatul Mondial al Cluburilor

„Doare mult să termin aşa după un an atât de lung (n.r.- titlul a revenit lui Sporting). A fost ultimul meu meci de campionat în acest tricou şi sunt mândru că am putut să-l port din nou”, a scris Di Maria pe Instagram.

Deși Di Maria nu a fost clar în privința participării sale la Cupa Mondială a Cluburilor, Benfica a confirmat printr-un comunicat de presă faptul că argentinianul va disputa, în cadrul competiției intercluburi, ultimele meciuri în tricoul portughezilor.

12 goluria marcat în acest sezon Angel Di Maria, în 37 de meciuri

„Pentru a nu exista niciun dubiu: Angel Di Maria rămâne total concentrat pe câştigarea Cupei Portugaliei (sâmbătă, ora 19.15, împotriva lui Sporting) şi va participa la Cupa Mondială a Cluburilor cu Benfica, o competiţie care reprezintă o etapă importantă atât pentru jucător, cât şi pentru istoria clubului”, a transmis Benfica Lisabona printr-un comunicat.

Di Maria, aproape de Inter Miami-ul lui Messi

Există zvonuri cum că argentinianul ar putea ajunge în curtea celor de la Inter Miami, unde va fi coleg cu conaționalul Lionel Messi, dar și cu alte nume importante precum Sergio Busquets, Luis Suarez și Jordi Alba. Pe fir ar fi intrat și Rosario Central, locul unde fostul campion mondial și-a făcut junioratul, dar și primul club din cariera sa.

3.000.000 de euroe cota de piață a argentinianului, potrivit Transfermarkt.

Angel Di Maria a câștigat Cupa Mondială cu naționala Argentinei, în 2022, la Campionatul Mondial din Qatar.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gsp

Fotbaliștii din Superligă care l-au dat gata pe Ioan Ovidiu Sabău: „N-ai cum să nu-i admiri, te încântă!”

Ioan Ovidiu Sabău și-a reafirmat în interviul acordat recent Gazetei încrederea totală pe care o investește în „veteranii” Alexandru Chipciu și Dan Nistor, liderii în jurul căreia Universitatea Cluj își construiește strategia pentru sezonul următor. La 36, respectiv 37 de ani, cei doi se numără p...

Olaru și Lixandru au spus ce fac cu banii câștigați la FCSB: „Investesc în chestii din astea” / „Eu mai mult am supraviețuit”

Darius Olaru (27 de ani) și Mihai Lixandru (23), mijlocașii celor de la FCSB, au spus ce fac cu banii pe care îi câștigă din fotbal. Darius Olaru și Mihai Lixandru au vorbit despre sezonul foarte bun făcut de FCSB, încheiat cu câștigarea unui nou titlu, dar și cu un parcurs european de succes. A...

Cât a slăbit Leonard Doroftei în două săptămâni + Dezvăluiri uluitoare din box: „El se îngrășa 15 kg în 24h! Devenea enorm”

Leonard Doroftei, 55 de ani, a vorbit la podcastul GSP „2 la 1” și despre slăbirea severă a pugiliștilor profesioniști. Doroftei pierdea în urmă cu două decenii centura WBA fără luptă: nu a reușit să treacă de proba cântarului înainte de confruntarea cu panamezul Manuel Callist, un meci care ar f...

Barcelona pregătește joi anunțul oficial » Ce va face Raphinha chiar înainte să plece la naționala Braziliei!

Raphinha își va prelungi angajamentul cu Barcelona cu un sezon. Extrema stângă avea contractul scadent pe 30 iunie 2027 și în noul acord va avea o opțiune de a mai rămâne o stagiune. Brazilianul de 28 de ani urmează să răspundă convocării noului selecționer Carlo Ancelotti pentru jocurile din pre...

OUT de la FCSB » Gigi Becali a anunțat prima plecare: „Am închis-o cu el. Gata, am terminat!”

Gigi Becali a anunțat că FCSB a renunțat la serviciile lui Willian Baeten (28 de an), aripa dreaptă pe care a transferat-o în vara de la FCU Craiova. Baeten a marcat un gol important în preliminariile Champions League, în victoria 1-0 cu Maccabi Tel Aviv. A ajutat echipa să treacă mai departe, da...

Stadionul din pădure, construit cu 30 milioane de euro, va găzdui primul mare meci! Echipa locală n-a jucat vreodată pe prima scenă

Stadionul ultra-modern „Kraljevica” din Zajecar, recent inaugurat și omologat UEFA pentru meciuri internaționale, are o valoare de aproximativ 30 de milioane de euro și o capacitate de 8.168 de locuri. Arena va găzdui finala Cupei Serbiei, Vojvodina - Steaua Roșie Belgrad. ...

A început numărătoarea inversă! » Barcelona a anunțat oficial când se va întoarce pe noul Spotify Camp Nou

După doi ani de exil pe stadionul Montjuic, Barcelona știe data la care va juca din nou în fieful tradițional. Pe 10 august, campioana Spaniei va susține primul meci pe nou Spotify Camp Nou, cu ocazia Trofeului Joan Gamper. Lucrările de reconstrucție au fost demarate după meciul cu Mallorca (3-0)...

Universitatea Craiova și U Cluj, traseu complicat în Conference League » Posibili adversari tari chiar la debut

Înfrângerea Rapidului cu CFR Cluj (1-4) face ca formația lui Marius Șumudică să nu mai aibă șanse la un loc de cupele europene. Ceea ce înseamnă că se știu echipele pe care Superliga le trimite în preliminarii: FCSB, CFR Cluj, U Cluj și Universitatea Craiova. ...

După Stanciu, Dan Șucu mai vrea un internațional român la Genoa

Internaționalul român Marius Marin, 26 de ani, a promovat cu Pisa în Serie A, mai are contract un sezon cu echipa lui Pippo Inzaghi, dar Genoa românului Dan Șucu studiază ideea unui transfer. Am putea avea doi mijlocași centrali la Il Grifone, Marin și Nicolae Stanciu. Marius Marin, unul dintre o...

Lăsat să plece de Rangers, Ianis Hagi a reacționat imediat

Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi (26 de ani), iar mijlocașul ofensiv a postat imediat o fotografie pe rețeaua de socializare Instagram. Ianis Hagi și Rangers nu au ajuns la un acord privind prelungirea contractului scadent în vară, iar clubul scoțian a anunțat că internaționalul român...

Good News

Only good and positive news.